Capitolul III
- Consideră aceasta a treia ta avertizare, Rose. Mai întâi reuşeşti să enervezi un om foarte puternic ca Lukas Halstein, apoi desconsideri ordinul meu direct de a urmări exact reţeta pe care ţi-am dat-o. Şi apoi îi răspunzi, de parcă este unul din beţivii tăi din acel bar uitat de lume, unde obişnuiai să lucrezi, a rostit printre dinţii încleştaţi Aria. Aici nu este Louisiana. Dacă doreşti să rezişti, cel puţin o lună în acest oraş, atunci joacă după regulile noastre. Acest restaurant este copilaşul meu. A fost alături de mine timp de şase ani. Noi avem doar două reguli aici: ne ţinem capul jos şi mâncarea caldă. Dacă mai atragi atenţie nedorită asupra restaurantului meu, voi fi atât de sus în fundul tău, încât nu vei mai putea să stai dreaptă o săptămână! M-am făcut înţeleasă?
Rose şi-a muşcat buza, înainte să dea din cap în semn afirmativ. Nu era naivă. Ştia exact în ce se băgase atunci când a acceptat acea slujbă. Şi oricum, era obişnuită cu oamenii care o depreciau, deoarece era săracă şi nu avusese parte de o educaţie adecvată. Dar lecţia pe care i-a oferit-o Aria îi era îndeajuns pentru restul vieţii sale. Şi în vreme ce ştia că o merita pentru că a fost nesimţită cu cineva atât de cunoscut şi influent ca Lukas Halstein, Aria o calca pe ultimul nerv. Rose ştia că dacă nu se calma, avea să explodeze, pierzând împreună cu temperamentul ei şi biletul auriu care avea să o scoată pe ea şi pe Asher din gaura săpată de tatăl lor.
- Nu se va mai întâmpla, chef, a şoptit Rose timidă. Mă pot duce acum acasă sau doreşti să te ajut la pregătirea turei de după-amiază?
Aria s-a uitat la deznădăjduita frumoasă din sud. Chiar dacă ignoranţa ei nu avea nici o scuză, Aria nu se putea abţine din a nu-i fi milă de ea. Nu toţi erau făcuţi să supravieţuiască în Vegas. Aceasta ar trebui să ştie acest fapt, considerând începuturile sale umile. După câteva momente, Aria a dat din cap negativ şi a lăsat-o să plece.
Rose şi-a aranjat cuţitul în trusa specială, înainte să îşi dea jacheta de bucătar jos. Aceasta a ieşit tăcută din bucătărie, folosind uşa din spate.
„Tâmpitul de Lukas Halstein!” s-a gândit furioasă.
Era atât de consumată de frustrarea sa, încât nu a observat sedanul negru care o urmărea, în timp ce îşi croia drum spre staţia de autobuz.
Mergând liniştită pe stradă, maşina neagră s-a oprit lângă ea, claxonând. Rose era de-a dreptul consternată când şi-a ridicat privirea şi şi-a dat seama că pe ea o claxona tâmpitul. „Ce dracu'?! Nesimţitul ăsta crede că sunt o prostituată? Ce frumos! Al dracului de perfect, chiar!”
Era doar patru după-amiaza şi nici măcar nu era întuneric încă, pentru a justifica faptul că a încurcat-o cu o prostituată, când nu era nici măcar îmbrăcată ca una.
Şi-a întors capul şi şi-a grăbit pasul pentru a ajunge mai repede la staţie, dar maşina a continuat să o urmărească. Într-un final şi-a strâns destulă furie încât să se ia de idiotul excitat. S-a aplecat spre fereastra fumurie a maşinii şi a bătut în aceasta uşor. Fereastra s-a deschis, dezvăluindu-l pe şofer, tocmai la timp pentru ca ea să înceapă să rostească ceea ce credea despre comportamentul lui, când cuvintele i s-au oprit în gât atunci când a recunoscut persoana de la volan.
- Webster!
- Te pot conduce undeva, Rose? a întrebat el fiind ca întotdeauna un gentleman perfect.
Rose a ezitat pentru o clipită. Webster Caldwell era un prieten de familie foarte apropiat, de mult timp din cauza proximităţii caselor lor. Îl cunoştea pe acesta de când era mică. Webster era cu doisprezece ani mai mare decât ea, aşa că ea şi Asher rareori au petrecut timp cu el. Dar Michael şi Webster erau mult mai asemănători, discutând despre lucruri mature şi, desigur, despre jocurile de cărţi. Apoi părinţii lui s-au mutat, într-un final, în Florida, după ce acesta a terminat facultatea, iar tânărul gentleman a migrat în Las Vegas, vizitându-i din când în când pentru a mai juca un joc de cărţi cu Michael. Însă după ce tatăl ei a murit, acesta nu şi-a mai făcut apariţia. Rose nici nu îşi mai putea aminti când îl văzuse ultima dată pe Webster, înainte de apariţia lui cu două săptămâni în urmă. Webster a reapărut în Bossier să încheie vânzarea conacului Caldwell. Ea, Asher şi Webster s-au întâlnit la Emmanuel's pentru a discuta ca între prieteni, moment în care acesta a aflat de problemele financiare ale celor doi fraţi şi i-a părut rău. Caldwell a plecat a doua zi din Bossier, dar le-a promis că îi va ajuta. Ceea ce a şi făcut. Ţinându-se de promisiunea făcută, Webster a sunat trei zile mai târziu oferindu-i lui Rose oportunitatea de a lucra la Il Capriccio. Acesta a fost la şcoala de afaceri împreună cu soţul Ariei, Drago, de la Universitatea din Louisiana şi de această asociere s-a folosit pentru a-i obţine lui Rose o slujbă în bucătărie.
CITEȘTI
Mâna omului mort
ActionEa, o tarancuta a Sudului plina de sarcasm si cu ziduri in jurul inimii care ar intrece pana si zidurile lui Jericho, doreste doar sa afle raspunsuri la intrebari de mult uitate. Un tata omorit intr-un mod suspect si o datorie la un camatar o fac pe...
