Mâna omului mort

Capitolul IX - partea a doua

***

- Ce crezi că o să îi facă acelui spion pe care l-au prins? a întrebat-o Asher pe sora lui, în timp ce mânca un rulou de primăvară.

Rose încă era plină de la prânzul ei târziu, aşa că Asher a sugerat să comande ceva şi să ia cina la apartamentul ei. Aceasta era obosită din cauza zilei pline de acţiune petrecută în prezenţa lui Lukas Halstein, că i-a acceptat imediat oferta fratelui ei. În drum spre apartament, i-a povestit lui Asher fiecare minute al zilei, incluzând incidentul supărător cu acel spion din faţa restaurantului Mexican.

- Nu ştiu. M-a întrebat dacă vreau să ştiu, dar m-am speriat. Mi-a fost teamă că avea să fie unul din acele: „Îţi voi spune, dar apoi va trebui să te omor", gen de întâmplare.

Rose doar glumea. Dintr-un motiv necunoscut avea impresia că Lukas Halstein nu avea să o rănească cu adevărat. Cât de absurd ar fi sunat, adevărul era că se simţise ilogic de în siguranţă cu el. Ar fi putut să fie din cauză că nu pretinsese să fie politicos sau bun. Aceasta a realizat cu mult înainte că şerpii apăreau în diferite forme. Dar ceea ce un şarpe nu ar face niciodată era să dezvăluie că era un şarpe. Când l-a întrebat dacă a omorât un om înainte, i-a oferit un răspuns direct pe care nu a putut să nu îl creadă, deoarece era în acelaşi timp pragmatic şi tulburător. Lukas Halstein era intrepid şi era primul care recunoştea că modurile sale erau neconvenţionale în majoritatea timpului. Câteodată acel gen de sinceritate brutală era confortantă pentru Rose.

Pe de o altă parte, ea poate devenise prea confortabilă în jurul lui. Asta era ceva ce nu putea să îşi permită şi era hotărâtă să corecteze acest fapt cât putea de repede.

Asher nu a găsit nimic amuzant în ultimul ei comentariu.

- Şi tot vei ieşi cu el mâine? Vreau să spun, chiar tu ai zis că este viclean şi nemilos. Tipii ca el văd fetele ca tine ca nişte aperitive.

Rose a realizat că Asher era foarte serios când s-a oprit de tot din mâncat. Erau doar două emoţii care puteau să îi strice pofta lui eternă: teama şi dorinţa.

- Nu sunt proastă, Ash. Nici măcar nu îl încurajez, jur. Şi nu îmi fac griji. Bărbaţii ca el au atenţia unei muşte. Se va plictisi de mine mai repede decât poţi spune: „Tu, nemernicule". Şi oricum, nu este ca şi cum va fi o întâlnire sau ceva de genul, noi vom fi cu alţi turişti. Nu vom fi singuri. Deci, nu îţi face griji. Sunt doar interesată să văd de unde a sunat ET acasă.

Asher tot nu a crezut-o.

- Asta nu este problema, Ro. Eu tot cred că este o idee proastă să petreci timpul cu el, a zis fratele ei pe tonul său serios, jucându-şi rolul de frate mai mare la maxim. De ce nu te duci să vorbeşti cu Webster? Poate te poate ajuta să scapi de domnul înalt şi înfricoşător.

Rose a tăcut, căzând pe gânduri. Nu i-a spus lui Asher ceea ce Lukas Halstein i-a dezvăluit despre Webster. Şi deşi încă îi oferea lui Webster prezumţia de nevinovăţie, nu mai dorea să se încreadă în el complet.

- Nu cred că este o idee atât de bună, a început să spună. Webster este motivul pentru care am apărut pe radarul lui Lukas Halstein, în primul rând. Şi în acest moment, nu îmi pot permite să mă încred în nimeni din acest oraş.

Asher s-a holbat la ea, aflându-se într-un conflict evident.

- Dar Webster nu este din Vegas, Ro.

Rose a dat doar din cap în dezacord. Webster poate a fost original din Haughton, dar trăise în Oraşul Păcatelor prea mult timp. Asta i-a adus aminte de un citat dintr-o carte de psihologie pe care o împrumutase de la librărie când era în liceu. Pe atunci voia să înveţe mai multe despre psihicul uman pentru a putea citi oamenii mai bine. Era al lui Friedrich Nietzche care spunea ceva de genul: „atunci când te uiţi prea mult în abis, abisul se uită înapoi la tine". Nu voia să creadă că Webster chiar s-a transformat într-o nevăstuică manipulatoare aşa cum Lukas Halstein a afirmat. Numai că a fost arsă de prea multe ori pentru a arunca prudenţa pe fereastră.