Mâna omului mort

Capitolul XVIII - partea a doua

***

Rose aflase că Sonia era mult mai îngăduitoare în timpul primei sale ţigări de la sfârşitul unei ture, aşa că alegând momentul oportun, Rose a reuşit să o facă pe cheful executiv să îi ofere prima tură atunci când ea avea să aibe turele de noapte la cazinou. Sonia a fost de acord cu condiţia ca Rose să ajute o oră în plus după tura ei, pe restul bucătarilor, fără plată. Aceasta a acceptat înţelegerea cu greutate, dar s-a gândit că era mai bine să stea în bunele graţii ale Soniei cât timp încă era în căutarea unui post mult mai stabil.

Singura problemă era să îi ceară managerului cazinoului dacă putea să îşi ia liber sâmbăta – noaptea galei lui Oscar Sloane – lucru care Rose l-a îndeplinit cu cantitatea corectă de farmec sudic.

Era prima noapte a lui Rose lucrând la Manderley. Din moment ce era nouă, a fost delegată zonei de fumători cu mai puţin trafic, dar cu pariurile minime mult mai înalte. Era obişnuită cu clienţii care aprindeau ţigări, exhalând fumul în faţa ei, de când lucra la Emmanuel's în timpul Super Bowl-ului, singurul moment când Emmanuele permitea să se fumeze în bar, aşa că nu era deranjată de zona care i-a fost dată. Ceea ce o deranja cu adevărat era insuportabila, beată tipă care îi spunea că era proastă de fiecare dată când pierdea un joc.

Blonda, în ciuda faptului că era frumoasă cu pielea ei perfectă şi accentul englezesc, era deja beată când s-a aşezat la masa goală a lui Rose. A aruncat cinci mii pe masă, iar Rose a chemat managerul de nivel, Ellie, pentru un schimb. Era obligatoriu ca un superior să supervizeze tranzacţiile mari de bani, dar blondei nu i-a plăcut să aştepte. A înjurat, împingând-o pe Rose să grăbească tranzacţia.

Clienta în stare de ebrietate, care dădea pe gât chardonnay-ul de parcă era apă, era singurul jucător la masa lui Rose. De fiecare dată când un nou jucător se aşeza lângă ea, aceasta se uita urât la el sau ea, până când aceştia părăseau masa într-un final. Asta nu era pe placul lui Rose, aşa că nu rata nici o ocazie de a o mustra pe blondă de câte ori aceasta îşi scotea telefonul şi îl punea pe masă. Era interzis să folosească telefonul la mesele de joc, din motive de securitate. Rose chiar spera ca blonda să se enerveze pe ea şi să părăsească masa.

Din nefericire pentru Rose, jucătoarea era hotărâtă să o agraveze.

Blonda continua să piardă, ceea ce o făcea să fie şi mai insuportabilă. Cărţile au fost împărţite din nou, iar aceasta a plasat pariul pe Jucător, iar Rose s-a grăbit să împartă cărţile. Blonda s-a uitat la cărţile sale înainte să le arunce în faţa ei. Era o pereche de zeciari. Rose a întors cartea Bancher cu faţa în sus: o regină şi un opt de inimă. Înainte ca ea să declare că Bancherul era câştigătorul şi să colecteze jetoanele, un bărbat tânăr, îmbrăcat în negru, s-a aşezat lângă blondă, şoptindu-i ceva la ureche. Aceasta l-a împins cu putere, zicându-i:

- Spune-i acelui tâmpit că nu plec până când nu se dă jos de pe calul său şi vine aici, în persoană.

Un gardian a apărut instant lângă tânărul bărbat, spunându-i să plece şi să lase domnişoara în pace.

„Domnişoară pe dracu'!" s-a gândit Rose dispreţuitoare.

Tânărul bărbat nu a aşteptat să i se spună de două ori, părăsind masa. Blonda a zâmbit batjocoritor înainte să dea pe gât al patrulea pahar de vin şi să îşi întoarcă atenţia pe crupier.

- Unde dracu' îmi sunt jetoanele? a întrebat referindu-se la cei opt sute de dolari în jetoane pe care i-a pariat pe Jucător, pe care Rose i-a luat după ce Jucătorul a pierdut.

- Bancherul a câştigat, domnişoară. Opt peste zero, a răspuns Rose pe un ton clinic.

- Eşti proastă? Aveam două linii de patru, eram sigură că una din ele era un nouă!