Mâna omului mort

Capitolul X - prima parte

Capitolul X

Rose s-a trezit înainte ca alarma ei să sune. Putea să vadă cerul gri prin fereastra sa. Aşa că a verificat ceasul şi a fost surprinsă când a văzut că era doar cinci dimineaţa.

„Sunt eu entuziasmată sau nu?" s-a gândit sardonică. Idea că avea emoţii din cauza lui Lukas Halstein era neacceptabilă. Şi-a spus că era într-adevăr încântată, dar nu din vina lui Lukas Halstein.

„Nu, domnule judecător."

Era idea de a juca rolul lui Scully care o fermeca până când devenea neliniştită. Chiar dacă Mulder-ul său era mai mult ca moartea pentru ea. S-a întors în pat, închizându-şi ochii, încercând să mai doarmă măcar încă o oră. Dar oricât a încercat, nu a putut.

S-a întors pe o parte şi pe cealaltă, s-a foit până când într-un sfârşit a renunţat; s-a ridicat şi apoi şi-a făcut patul, după care a fiert nişte apă pentru a-şi face un ness. A găsit câteva rulouri de primăvară şi două prăjiturele în micul ei frigider de la cina de seara trecută. Nu avea microunde, doar un vechi prăjitor de pâine, aşa că a mâncat rulourile şi prăjiturile aşa cum le-a găsit: reci. După micul mic dejun, a făcut o baie relaxantă şi o oră mai târziu era îmbrăcată şi se pieptăna în faţa unui ventilator electric pentru a-l usca. Nu voia să folosească aerul condiţionat care venise cu apartamentul. Nu avusese unul în Haughton şi nu ştia cât de mult avea să o coste pentru a-l utiliza, indiferent de cât de cumpătat l-ar fi folosit. Era oricum obişnuită cu simplicitatea ventilatorului.

După o dezbatere intensă internă, a sfârşit prin a purta blugii ei strâmţi cu un top puţin larg de un verde pal. S-a gândit că avea să fie mult mai confortabilă purtând ceva măgulitor pentru a fi pe acelaşi nivel cu egoul enorm al lui Lukas Halstein. Ea chiar şi-a dat cu puţin parfum, pe care l-a cumpărat de la farmacie noaptea trecută, în timp ce Asher comanda mâncarea chinezească.

Zece minute înainte de şapte jumate, ghidul a lăsat-o pe Rose să intre într-un SUV alb. Aceasta începuse să se foiască, deoarece era aproape timpul să plece, iar nici unul din ceilalţi pasageri nu apăruseră. Începuse să se întrebe dacă Lukas Halstein avea să fie singura ei companie în acea excursie. Nu ar fi fost imposibil dacă lua în considerare cine era. Nu ar fi fost deloc nespecific personalităţii sale să rezerve tot turul doar ca să nu trebuiască să stea lângă un complet străin pentru opt ore.

S-a uitat la ceasul de pe bordul maşinii. Era şapte şi douăzeci şi cinci, cinci minute şi ea ar fi liberă să se ducă la Dosarele X singură, fără intruziunea constantă a lui Lukas Halstein cu toate întrebările lui iritante. Privirea sa s-a întors înapoi la ceasul digital. Şapte douăzeci şi şapte. Încă trei minute şi maşina avea să plece cu sau fără el.

Încă o privire. Şapte douăzeci şi nouă. „Unde dracu' eşti, Halstein?!"

Portiera s-a deschis din senin, iar ea s-a lăsat pe spate în uşurare. Şi-a pus încruntătura ei, atunci când şi-a întors capul spre uşă, pregătită să arunce cuţite metaforice spre el.

Doar că nu era el.

A rămas împietrită în scaunul ei, buzele sale deschizându-se puţin din cauza uimirii. S-a holbat la bărbatul de statură medie cu părul lui zbârlit, de un şaten roşiatic cu o mică cicatrice care îi secţiona sprânceana dreaptă, care a urcat în maşină.

- Domnişoară Arrington? a întrebat.

Sprâncenele lui Rose s-au unit, uitându-se la acesta suspicioasă.

- Cine întreabă?

Bărbatul a închis uşa după sine, aşezându-se în faţa ei. Apoi şi-a întins mâna spre Rose, introducându-se cu un mic zâmbet sfios.