Mâna omului mort

Capitolul XXXVIII

Capitolul XXXVIII

Nunţile în Sud întotdeauna creau un fel de agitaţie. În mod special într-un orăşel atât de unit ca Haughton, unde toată lumea era întotdeauna, întotdeauna înrudită ori cu mirele, ori cu mireasa.

Nu şi în acea noapte, însă.

În timp ce oaspeţii începuseră să se aşeze la locurile lor pe băncile antice, împodobite cu frumoase crăiţe şi gura leului, începea să devină evident că partea dreaptă – cea a mirelui – avea mai multe locuri ocupate.

Nu exista nici o rudă îndepărtată care nu se înţelegea cu cineva. Nici un bunic care nu se oprea din a comenta despre vreme sau despre întârzierea nuntaşilor. Nici o mamă care nu putea să îşi reţină lacrimile şi nici un tată care să îşi conducă fiul, încurajându-l cu o palmă pe spate.

Singurele persoane care ocupau locurile erau vechii prieteni de liceu ai lui Asher, familia Gilmore, familia Chevalier şi vechii colegi ai lui Rose de la Emanuell's – cu excepţia coloratului Emanuelle, care fusese forţat să rămână la bar ca să închidă.

Uşile duble de stejar s-au închis pentru o clipă înainte să se deschidă larg şi să primească doi bărbaţi în costume identice de un gri cărbune, urmaţi de o brunetă superbă în o rochie albastru-violet şi un şal alb din caşmir. Capetele s-au întors spre pasaj pentru a se holba la nou-veniţii care evident nu erau din Louisiana.

Dar la fel ca în toate nunţile, ultima persoană care a păşit pe pasaj a fost cea care a primit cea mai multă atenţie.

Un suspin colectiv urmat de şuşoteli a răsunat în capela St. John, în timp ce Vikingul a intrat cu mersul său obişnuit. Încordându-şi falca, a continuat să meargă înainte fără a oferi nimănui o privire până când a ajuns la al doilea rând de bănci de la altar. Locurile familiei.

Reese, Jase şi Cameron erau deja aşezaţi. Au păstrat o distanţă considerabilă unul de celălalt pentru a putea ocupa toată lungimea băncii ca să descurajeze pe cei îndeajuns de tupeişti să stea cu ei. Lukas s-a aşezat pe margine ca să fie cât mai aproape de pasaj. Strategic, Reese s-a aşezat lângă el, creând un fel de zona de hazmat în jurul Vikingului cu privirea ei vicioasă.

Nu a durat mult până când partea mirelui a fost ocupată cu oaspeţii care doreau să se apropie de prezenţa dominatoare cu ochii albaştri hipnotizanţi.

Două roşcate s-au aşezat pe banca din spatele lui Lukas, mormăind ca o gaşcă de adolescente turbate. Reese a rezistat impulsului de a-şi ridica sprânceana la ele. Era mult mai greu decât crezuse.

Reese a încercat să ignore şuşotelile lipsite de jenă, în timp ce ochii ei studiau înăuntrul capelei. Era o capelă mică şi tradiţională cu vitralii şi tavan din lemn alb. Candelabrul din fier antic adăuga o idee de sofisticare acelei bucăţi de arhitectură oribilă. Mirosul delicat al florilor care fuseseră legate cu atenţie de marginile băncilor se ridica în aer, ascunzând mirosul închis al aerului din Louisiana.

- Spune-mi din nou de ce trebuie să suport acest rahat, a şoptit printre dinţi.

Lukas a oftat.

- Termină cu dramatismele. Nu te omoară să participi în viaţa ordinară din când în când.

Reese şi-a dat ochii peste cap. Oricât de mult îi iubea pe Lukas şi pe Rose, nu credea că dedicaţia ei pentru aceştia era îndeajuns să contrabalanseze ura sa către adunările de acel gen.

Dumnezeule, îi era dor de Las Vegas, unde nunţile erau mult mai puţin complicate şi mult mai succinte. Nici măcar nu conta dacă erai întreg la minte – atâta timp cât puteai să îţi bâlbâi legămintele şi să te menţii pe picioare până când Elvis anunţa că erai soţ şi soţie. Oh, şi dacă aveai două sute de dolari ca să plăteşti toată ceremonia.