Mâna omului mort

Epilog

***

Trei zile mai târziu...

Se afla în mijlocul unei întâlniri când telefonul i-a vibrat pe masă şi faţa lui Rose a apărut pe ecran.

Ea avea treabă la Manderlay toată ziua ca să supervizeze toate detaliile şi problemele de ultima secundă pentru petrecerea din Ajunul Crăciunului din acea seară, care de asemenea coincidea cu marea redeschidere a hotelului. Amândoi erau prea ocupaţi cu pregătirile de sărbători, aşa că au fost de acord să se întâlnească pentru o cină devreme, înainte să se schimbe în costumele lor şi să plece fiecare la gala sa.

Şi-a ridicat un deget către însoţitorii săi, în timp ce a ridicat telefonul şi a acceptat apelul.

- Hei...

- Nu te panica, bine? a început ea atât de natural, că el s-a panicat.

S-a ridicat din scaun înainte să o întrebe de ce să nu se panicheze.

- Sunt la St. Mary.

Sângele i-a îngheţat în vene, dând scaunul la o parte şi obţinând priviri curioase de la partenerii săi.

- Sunt bine. Nimic care să te îngrijoreze. Eu voiam doar să auzi de la mine, înainte ca Reese să exagereze lucrurile. Sunt acum la spital, aşteptând rezultatele testului de sânge. Mai am puţin şi termin şi te voi vedea la Nord în câteva ore.

El a eliberat aerul pe care nu a realizat că îl ţinuse captiv.

- Stai unde eşti. Sunt în drum...

- Nu trebuie să vii aici, Lukas, serios, l-a întrerupt ea, ceea ce l-a enervat mai tare.

- Sunt în drumul meu spre tine, a spus printre dinţii încleştaţi.

A auzit-o oftând şi mormăind: „bine", după care a închis apelul.

Se afla aproape de uşile de intrare de la holul Nordului când Reese l-a prins din urmă.

- Rose a leşinat în mijlocul sălii de bal. Alcee a prins-o chiar înainte să se lovească. Au dus-o la St. Mary.

„Iar ea numea asta nimic?!" s-a gândit Vikingul.

***

Stătea pe marginea unui pat mic de spital cu capul atârnându-i în jos. Spre consternarea sa absolută, nimeni altul decât Alcee cu mâna lui mare şi păroasă se afla lângă ea, îmbrăţişând-o.

Aveau spatele către uşă aşa că nu l-au văzut intrând în încăpere. El s-a dat în lateral cu un pas şi apoi a trântit uşa cu putere, speriindu-i pe cei doi.

Rose şi Alcee şi-au întors capul către el.

Alcee a sărit din pat instant, în vreme ce Rose doar s-a holbat la el, faţa-i lipsită de orice emoţie.

Lukas i-a aruncat lui Alcee o privire ucigaşă, după care s-a dus lângă Rose.

- Ţi-am zis că sunt bine, a şoptit.

- Bine? Tu nici măcar nu poţi să te menţii pe picioare şi numeşti asta bine?!

- Uite, omule, a încercat Alcee să se implice.

Lukas l-a oprit cu o singură privire.

- Mulţumesc, omule. Apreciez ceea ce ai făcut, a aruncat fiecare cuvânt cu vehemenţă. Acum, dacă nu te deranjează, aş dori să am un moment în intimitate cu ea.