Mâna omului mort

Capitolul XLIX

Capitolul XLIX

Şapte zile mai târziu.

Pentru cineva care deţinea un cazino, Austin de LaBassiese nu era un jucător de jocuri de noroc. Jocurile de noroc, pentru el, însemnau să rişti. El nu dorea să fie la mila nimănui. Dorea să opereze sub riscuri calculate, lucruri pe care le putea controla. Cu toate acestea, nu putea să scape de sentimentul că el nu mai era cel care decidea.

Austin avea întotdeauna zidurile ridicate, nu îşi pierdea des temperamentul. Clipele rare în care el şi-a pierdut controlul nu au decurs bine pentru audienţa sa. A inhalat adânc, în timp ce îi studia pe cei doi primari sfătuitori, mărşăluind către el cu paşi grijulii. Ei chiar trebuiau să fie atenţi, în mod special din cauza zilei – nu, săptămânii – pe care Austin o avea.

Webster Caldwell şi Miranda Winstead şi-au ocupat posturile din faţa lui, în vreme ce el i-a studiat din spatele biroului său. El a convocat o întâlnire urgentă în ziua următoare după ce cazinourile sale din MGM şi Manderlay au început să tuşească bani de la slot machines ca un pacient tuberculos.

- Domnule LaBassiese, a început Webster cu un salut precaut. Din păcate, eu doar am veşti proaste. Owen, şeful echipei noastre tehnice, încă nu a avut noroc în a urmări eroarea din sistemul nostru. Cel care a reuşit să treacă de programele noastre a creat un firewall în jurul erorii. Owen încearcă să descifreze codul pentru a deschide fortăreaţa creată de hacker. A spus că i-ar fi mai uşor dacă ştia unde a fost instalat virusul.

Austin şi-a presat buzele. El ştia exact unde începuse. Analistul îi dăduse raport lui Austin direct, imediat după ce sistemul a început să o ia razna.

Austin a rămas tăcut, în timp ce s-a întors spre Miranda, femeia înaltă de patruzeci şi puţin de ani cu părul lung şi negru – pe care întotdeauna şi-l ţinea într-un coc foarte strâns – şi ochi adânci şi alungiţi.

- Care este pierderea? a întrebat-o.

- De noaptea trecută, este puţin peste douăzeci de milioane, incluzând câştigurile de la mese.

El şi-a încleştat falca. Ăia erau douăzeci de milioane din banii lui câştigaţi din greu.

- Închide toată zona sloturilor. Vreau ca toate aparatele să fie înlocuite, a zis, înclinându-se spre paharul greu de cristal din faţa sa.

Lichiorul tare era rău pentru ficatul său, deja fragil, dar timpurile disperate cereau pentru o băutură puternică.

- De fapt, domnule LaBassiese, asta s-ar putea să nu mai fie posibil, oricum, l-a întrerupt Miranda, ridicându-şi stiloul auriu.

- Ce vrei să spui? a întrebat, fulgerând-o cu privirea.

- Nu mai avem bani. Banca a sunat azi dimineaţă. Cecul pe care i l-aţi scris domnului Halstein a fost respins, a afirmat, menţinându-şi vocea scăzută şi timidă.

Privirea lui s-a înrăutăţit, în timp ce s-a înclinat înainte, îndemnând-o să elaboreze prostiile despre care vorbea.

- Am trecut pe la bancă înainte să vin aici. Se pare că noi nu avem fonduri suficiente pentru a acoperi retragerea. De fapt, noi nu avem fonduri ca să ţinem cazinourile deschise.

Degetele i s-au înfăşurat în jurul paharului, iar înainte să se oprească, a aruncat cristalul către femeie, care a avut prezenţa de spirit ca să îşi încline capul într-o parte pentru a se feri de proiectil.

- Cum dracu' este asta posibil?! a ţipat, explodând din scaun şi izbindu-şi palmele de birou.

Miranda s-a ridicat din scaunul ei, înlăturând picăturile de lichid auriu de pe sacoul gri. Webster, perpetuul gentleman, s-a ridicat din scaunul lui ca să îi ofere lui Miranda batista albă pe care a scos-o din buzunarul sacoului său.