Capitolul II
***
Rose a luat vechea brioşă de pe masă, în timp ce pescuia după cheile sale prin poşetă. Era de abia a treia zi a ei la restaurant şi deja era în întârziere. Din moment ce ea şi fratele ei mai mare, Asher, erau până la gât scufundaţi în datoriile făcute de tatăl lor cartofor, lui Rose nu i-a trebuit mult timp să stea pe gânduri atunci când Webster Caldwell, un vechi prieten de familie, i-a oferit o slujbă la un restaurant italian, pe Strip, în Vegas. Cu un salariu mult mai mare, care venea împreună cu un mic apartament, nu era o decizie grea de luat. Singurul ei sacrificiu era că avea să plece de la casa ei, de lângă fratele şi prietenii săi. Din păcate, deoarece nu avea nici un fel de pregătire în bucătărie, i s-a oferit slujba de ajutor în bucătărie, care era cel mai jos post în ierarhia bucătarilor. Numai că acest fapt nu o deranja deloc pe Rose. În mod special din moment ce Aria Caruso, bucătarul şef şi coproprietara restaurantului Il Capriccio, i-a spus că dacă totul mergea bine în următoarele câteva luni, ea putea să fie promovată pentru a fi commis – un ucenic de bucătar – unde va putea să înveţe cum merg lucrurile în afacerea cu mâncare şi ar putea să o ajute să îşi croiască drum în sus pe scara ierarhică a restaurantului.
Rose nu era tocmai nouă în domeniul restaurantelor, deoarece lucrase ca barmaniţa de când avea şaisprezece ani, la bodega Emmanuel's, din micuţul ei orăşel natal Haughton, din regiunea Bossier, Louisiana.
Aceasta, împreună cu fratele ei, a stat cu bunica lor de când tatăl lor i-a părăsit pentru a-şi încerca norocul în Las Vegas, când ea avea numai doisprezece ani şi fratele ei avea cincisprezece. Dar atunci când bunica ei, Marie, a murit anul trecut, ea şi Asher au fost nevoiţi să lucreze de două ori mai mult doar ca să aibe trei mese pe zi – fără să mai pună la socoteală şi facturile lunare, care continuau să vină şi să îi ia în râs.
Rose nu ştia prea multe despre bucătăria italiană, dar învăţa rapid şi nu dorea să fie barmaniţă sau chelneriţă pentru restul vieţii sale. Iar din moment ce avea doar o diplomă de liceu, opţiunile ei erau limitate.
Ghinionul său a luat naştere atunci când mama ei, Helen, a murit într-un accident de maşină când avea doar patru ani. Ceea ce a avut ca rezultat tatăl ei, Michael, ce a început să îşi piardă restul de viaţă de acel moment. A începu să joace jocuri de noroc, iar deşi era bun la ele, era prost echipat şi inconştient de dura realitate a acestora. Nu conta dacă aveai talentul necesar, dacă nu erai îndeajuns de perspicace pentru a supravieţui. Michael era un bărbat foarte credul, iar asta i-a pavat drumul spre decesul său inevitabil.
Cu iluziile sale de grandoare, acesta a decis să îi părăsească pe Rose şi pe Asher pentru a juca în liga cea mare. Planul era sortit eşecului chiar de la începutul său, dar nimeni nu a avut inima să îi spună lui Michael adevărul. Deoarece chiar dacă era un jucător prost, el nu era o persoană rea. Acesta întotdeauna avea o dispoziţie însorită atunci când făcea ceva. Întotdeauna le spune copiilor săi că doamna noroc avea să le zâmbească în curând.
Michael, de asemenea a încercat să fie acolo pentru copii lui, deşi de abia se descurca cu salariul lui de lucrător în construcţii, la compania Chevalier. Numai că întotdeauna reuşea să pună mâncare pe masă. Şi era veşnic acolo să îi bage în pat pe Rose şi Archer.
Apariţia acelei nevăstuici haine, Garcin Ratal, în Haughton a fost începutul sfârşitului pentru Michael Arrington. Garcin l-a ademenit pe Michael să joace împotriva rechinilor din Vegas, acesta chiar oferidu-se să îi plătească biletul de avion şi cazarea. Tot ceea ce trebuia Michael să facă era să îşi facă apariţia şi să plătească buy-inul de o sută de dolari. Promisiunea banilor uşor câştigaţi l-a ademenit pe tatăl lui Rose. Poate că a fost prea credul – sau prea disperat – deoarece a căzut în capcană instantaneu.
CITEȘTI
Mâna omului mort
ActionEa, o tarancuta a Sudului plina de sarcasm si cu ziduri in jurul inimii care ar intrece pana si zidurile lui Jericho, doreste doar sa afle raspunsuri la intrebari de mult uitate. Un tata omorit intr-un mod suspect si o datorie la un camatar o fac pe...
