Mâna omului mort

Capitolul IV - continuare

***

Rose s-a dus foarte devreme la Il Capriccio a doua zi. Aceasta chiar i-a ajutat pe Rene şi Sonia să descarce produsele proaspete din camionul de livrări. A avut o discuţie cu sine, încurajându-se înainte să se culce aseară, în care şi-a promis că nu va distrugea această oportunitate, făcând alte greşeli tâmpite. Avea să îi dovedească Ariei că era profesională şi serioasă şi că se afla acolo să muncească şi să înveţe.

Rose era ocupată să o ajute pe Sonia să pregătească lucrurile pentru serviciul de prânz, când i-a auzit pe Aria şi pe Drago... certându-se în biroul lor. Nu era sigură de ora la care proprietarii au venit, deoarece se afla în cel mai îndepărtat colţ al bucătăriei cu Rene, unul dintre bucătarii de line care era responsabil de peşte. Rene o învăţa cum să cureţe şi să taie în fileuri un somon, când Aria a ieşit pe uşă val-vârtej. Rene şi Sonia au schimbat priviri curioase atunci când şi Drago a ieşit din bucătărie şi s-a dus în încăperea principală a restaurantului, practic în direcţia opusă Ariei.

- Nu este treaba noastră, a mormăit Rene către Sonia, care îşi întindea gâtul spre uşa din spate, uitându-se după Aria.

Rene era un drăguţ cu un temperament calm. Era, deasemenea, din Sud, din New Orleans, mai exact. Politicos şi muncitor, era prieten cu Drago din liceu şi aşa reuşise să îşi găsească de muncă la Il Capriccio. Rene a fost printre primii care au primit-o cu braţele deschise pe Rose.

„Capul jos, mâncarea caldă," a continuat să îşi repete aceste cuvinte. Avea să facă totul conform regulilor azi. Nimeni nu avea să îi strice dispoziţia bună, nici măcar un nenorocit ca Lukas Halstein.

După câteva momente Aria s-a întors în bucătărie şi a început să vorbească cu Sonia. Din colţul ochiului putea să o vadă pe aceasta dând din cap, încuviinţând ceva, înainte să o vadă pe Aria apropiindu-se de ea.

- Rose, ai putea să lucrezi şi pe tura din timpul cinei? Drago şi cu mine ne întâlnim cu nişte persoane mai târziu, iar Sonia are nevoie de un set extra de mâini, a întrebat Aria.

- Sigur, nici o problemă, a răspuns entuziasmată.

Această zi deja începea să arate din ce în ce mai bine pentru ea. „Bună, bani în plus!"

Aria a bătut-o uşor pe spate, în semn de mulţumire, înainte să bată din palme şi să înceapă tura de prânz cu adevărat.

Orele au trecut rapid pentru Rose, care stătuse în picioare de mai bine de opt ore, înainte să poată să îşi ia o mică pauză la patru pentru a se odihni între cele două ture. S-a dus înăuntrul camerei angajaţilor pentru a se spăla pe faţă, într-o încercare de a alunga oboseala ce se strecurase încet în trupul şi mintea ei. Apoi s-a aşezat pe canapeaua micuţă aşezată lângă perete pentru a-şi odihni picioarele. Şi le-a pus pe scăunelul din faţa canapelei, începând să şi le maseze pentru a-şi relaxa muşchii înţepeniţi. Nici nu apucase să stea cinci minute, că Sonia a apărut, aşezându-se lângă ea.

- Vinerile întotdeauna mă fac să vreau să mă sinucid. Oamenii nu vreau să mai gătească acasă, deoarece sunt atât de obosiţi, lucrând toată săptămâna şi prea entuziasmaţi de venirea weekendului, a comentat Sonia, oftând. Iar asta este ziua în care Aria decide să plece.

Rose şi-a ţinut gura. Nu dorea să facă nici un comentariu care ar putea să o bage în belea mai târziu. Ea era copilul nou din cartier şi nu trebuia să aibe nici o opinie despre şef.

Era diferit pentru Sonia, însă. Chiar dacă era doar cu patru ani mai mare decât ea, Sonia era un chef foarte bun - chiar mai competentă decât Aria. Aceasta fusese la şcoala de bucătari Le Gordon din New York, unde se dusese la cursuri de bucătărie clasică, aşa că într-un fel şi-a câştigat dreptul de a se plânge şi a critica, în special când ea era cea care era responsabilă de toate lucrurile atunci când bucătarul şef era absent.