Mâna omului mort

Capitolul L

Capitolul L

Nu era piatra Rosetta.

Rose nu trebuia să fie bine versată în legile afacerii ca să fie capabilă să înţeleagă documentul pe care îl citea. Era un contract, o schimbare de proprietatea, ca să fie mai exactă. El o numea noua proprietară a Industriei LaBassiese.

- Îmi pare rău. Al meu John Hancock este preţios. Dacă nu îmi vei spune exact ce este acest document, nu voi semna nimic, a răspuns, prefăcându-se confuză, închizând dosarul şi punându-l pe biroul din faţa ei.

Austin s-a rezemat de scaunul din spatele biroului său, proptindu-şi coatele pe cotierele lungi.

- Este un cadou, a răspuns leneş, împreunându-şi degetele.

În orice sens, putea să fie foarte uşor perceput ca o ofertă generoasă, dar din cauză că venea de la el, putea să fie doar un singur lucru: o capcană.

Aceasta i-a imitat postura, jucând în acea şarada, în timp ce l-a străpuns cu o încruntătură penetrantă.

- De ce?

- Nu te-a învăţat Marie să nu cauţi un cal de dar în gură?

Privirea i s-a întărit la menţiunea bunicii ei.

- Nu şi atunci când calul vine cu numele tău, a răspuns concisă. Care este şpilul? Întotdeauna există un truc.

- Sunt falit, a răspuns fără a ezita, iar Rose i-a oferit puncte pentru sinceritate. Webster şi Diego au furat o bună bucată din banii mei. Şi după acel incident de hack, despre care presupun că ai auzit ceva, bunurile mele au fost drastic decimate.

Rose nu s-a putut opri din a izbucni în râs. Ea şi-a acoperit gura cu spatele mâinii, încercând să ascundă sunetul ce i-a scăpat printre buze.

- Deci, practic, ceea ce îmi dai este un rahat. O casă din cărţi – gata să cadă la cea mai mică împingere.

Buzele lui Austin au creat o linie subţire. Spre deosebire de Rose, el nu putea să găsească nimic ilar cu situaţia neplăcută prezentă. Şi din modul în care muşchii fălcii lui se contractau, Rose ştia că se afla pe gheaţă foarte subţire.

Râsul ei a încetat încet.

- Nu voi semna. Găseşte-ţi o altă fraieră. Nu voi fi mielul tău de sacrificiu.

Austin şi-a fixat ochii pe ea, buzele creându-i un zâmbet batjocoritor.

- Ce îţi dă impresia că ai vreo alegere? a întrebat, vocea plină de aroganţă. Asta este doar de formalitate. Avocatul meu pregăteşte deja documentele. Înainte ca ziua să se termine, vei fi proprietara imperiului pe care tu l-ai numit cu atâta cruzime „un rahat". Sau ai zis o casă din cărţi? a continuat, înclinându-şi capul într-o parte.

Şi-a scrâşnit dinţii, înghiţind fierea ce i se ridicase în gât, în timp ce s-a forţat să pufnească.

- Tu chiar mă dispreţuieşti, nu-i aşa? Indiferent de ceea ce fac, eu nu voi fi îndeajuns de bună pentru tine? De ce nu îmi pui cătuşele chiar acum şi mă arunci în puşcărie. Asta este ceea ce vrei, nu-i aşa? Tu îl iubeşti pe Webster atât de mult că mai degrabă ţi-ai arunca propria nepoată în închisoare sau sub un autobuz decât să ţi-l pierzi pe preţiosul de Webster.

Dacă exista vreun moment când să se folosească de cartea bunicului, acela era momentul oportun.

Ochii lui Austin s-au uitat în altă parte, luat prin surprindere de brusca afectare din tonul ei. S-a încruntat, înainte să se uite în jos şi să scoată din sertar o telecomandă. A ţintit telecomanda către televizorul din plasmă montat pe peretele din spatele lui Rose.