Rock My DNA I. Attraction

XXVI. Regăsesc un Demon

  

                                                                        Capitolul 26
                                                                Regăsesc un Demon

     — Vino după mine, vocea lui mă îndeamnă şi încep să îmi mişc picioarele, coborând treptele din lemn care habar nu am unde ne vor duce. Simt un gust amar în gură, iar stomacul mi se întoarce pe dos când văd pânzele de păianjen şi şoarecii ce umblă stingheri prin acest subsol. Îmi presez buzele una de cealaltă, încruntându-mă la gândul că Zayn se află în acest loc mizer, uitat de lume. 

     Respiraţia începe să mi se accelereze şi îmi închid ochii pentru scurt timp, trăgând aer adânc în piept. Prezenţa acestor doi bărbaţi necunoscuţi mă face să îmi încordez fiecare muşchi, ştiind că este ceva la mijloc şi de data aceasta şi cei doi nu mă duc la Zayn. Trebuie să fie o capcană de-a lui Shawon, chiar dacă m-am ţinut de cuvânt şi i-am adus suma cerută de bani. 

     — Chiar aici, cel din faţa mea spune, lăsându-mi drum liber spre o uşă metalică. Observ cum se dă în spate şi pleacă alături de celălalt bărbat, lăsându-mă să mă holbez la o uşă ce ar trebui să mă conducă la Zayn. 

     Trag aer adânc în piept şi apăs pe clanţă într-un ritm lent, amărăciunea din gură transmiţându-mi acum mult mai puternic sentimentul ce-mi spune că ceva nu este bine. Încerc să alung orice gând negativist, deschizând uşa larg. 

     Corpul lui Zayn se află în faţa unei persoane masive pe care o recunosc imediat ca fiind Matthew şi mă încrunt, neînţelegând ce se întâmplă. Pentru prima dată nu înţeleg ce se întâmplă şi nu am un plan pe care să îl urmez. Am venit aici datorită inimii, deşi conştiinţa mea se opunea drastic datorită acestui presentiment că ceva rău se va întâmpla. 

     — Ai pierdut jocul, Helena. Matthew spune, atrăgându-mi atenţia, iar în următorul moment bricheta din mâna sa aprinde hainele lui Zayn ce formează imediat o flacără desprinsă parcă din focul iadului. 

      

   

     — Nu, nu, nu! ţip şi tresar între aşternuturile albe, fără să realizez că s-a făcut deja dimineaţă. Îmi duc mâna în dreptul pieptului şi îmi închid ochii uşurată, a fost doar un vis. Încerc să îmi restabilesc ritmul cardiac şi îmi las capul să atingă din nou perna ce se îndoaie sub greutatea mea. 

     — Eşti bine? 

     Îmi întorc capul şi dau de o figură pe care nu am mai văzut-o de mult timp. Încruntătura familiară a lui Violet mă face să respir uşurată şi să mă apropii de ea. Îmi las capul pe umărul ei, auzindu-i chicotul scurt imediat după. „Suferi din dragoste, Hell?”, mă întreabă şi oftez adânc, neştiind exact ce să răspund aşa că o strâng în braţe pentru a obţine puţină compasiune. Adevărul este că, deşi este o persoană sobră, îi plac lucrurile ca acesta. Pot spune că am ajutat-o să îşi redescopere o latură pe care o îngropase de mult timp de ochii lumii. A fost mereu genul de persoană care stă departe de alţi oameni, rece, cu un caracter liniştit şi totuşi gata oricând să facă să zboare un glonţ prin capul unui inamic. Am devenit prietene atunci când Damon m-a adus la The Convicts, şi chiar dacă el era împotriva relaţiilor pe baza unei simpatii, noi tot ne-am apropiat. Destul de mult, aş putea spune.