Capitolul 22
Demonul Suprem
Adrenalina era prezentă în atmosferă şi deja îmi simţeam inima pompând într-un ritm alert sângele prin vene. Ştiam că reacţia lui Zayn nu va fi una foarte bună, mă aşteptam chiar să leşine din cauza şocului, însă ceea ce a făcut m-a uimit de-a dreptul şi cred că la fel şi pe Trisha şi oricine altcineva din sala aceasta care îl cunoaşte câtuşi de puţin.
S-a aşezat în faţa mea, ca şi cum ar încerca să mă protejeze, dar îi este cam imposibil, având în vedere că eu am arma, deci eu pot să îi zbor creierii lui Matthew oricând, deşi nu sunt sigură că mai vreau să fac asta acum, având în vedere că nenorocitul ăsta este tatăl lui Zayn. Brunetul din faţa mea a primit o lovitură în faţă, dezechilibrându-se. Am încercat să îl sprijin pe umărul însă era destul de greu, mai ales că era inconştient. Am scrâşnit din dinţi când am observat asta şi am ridicat pistolul spre Matthew, fiind gata să apăs pe trăgaci, însă ceva m-a oprit.
— Helena, e tata..., vocea lui Zayn s-a auzit ca o şoaptă şi am înghiţit în sec, lăsând uşor pistolul în jos. Oricât de mult l-aş urî şi l-aş vrea mort, nu o pot face, mai ales că Zayn este de faţă şi cu siguranţă nu m-ar ierta niciodată.
— Dragul meu fiu se opune pieirii mele, cât de înduioşător, Matthew spune pe un ton sarcastic şi aş vrea atât de mult să îl lovesc, însă prefer să îl ţin în continuare pe Zayn şi să nu fac vreo prostie. Semeni mult cu mine, Zayn, continuă, apropiindu-se şi luându-i faţa în palma lui.
Zayn îşi lasă capul în jos şi scuipă sânge, din cauza loviturii de mai devreme. Îşi retrage mâna de pe umărul meu şi se sprijină pe propriile picioare, fiind la aproximativ aceeaşi înălţime cu Matthew.
— Nu te cunosc, dar sunt sigur că nu semăn deloc cu tine, Zayn spune pe un ton convingător, accentuând fiecare silabă. Matthew începe să râdă, urmând apoi să mă împingă de lângă Zayn. Cad pe podeaua lucioasă şi acum urăsc din tot sufletul faptul că am fost de acord să port încălţăminte cu toc. Matthew începe să se învârte lent în jurul lui Zayn, iar în momentul ăsta chiar cred că este sărit de pe fix, pentru că el chiar arată ca un psihopat care încearcă să obţină ceva.
— O să vezi că în curând o să îţi dai seama de tot ce se întâmplă, o să mă cauţi, pentru că numai eu îţi pot răspunde la întrebările pe care sunt sigur că le ai acum în minte. Vei fi de partea mea, şi nu doar pentru că sunt tatăl tău, ci şi pentru că dacă nu o faci, ea e prima persoană dragă care moare, spune şi îndreaptă pistolul spre mine, apăsând încet pe trăgaci. Îmi muşc buza şi încerc să mă ridic, însă Matthew trage un foc lângă mine, făcându-mă să rămân pe loc. Gândeşte-te, cu mintea ta vom face orice lucru imposibil, posibil. O să fim cei de care toţi se tem, vorbesc aici de respect absolut, nimeni nu va mai îndrăzni să te calce în picioare pentru că va şti că îi poţi ucide doar bătând din palme. Toată viaţa ta plictisitoare se va transforma într-una plină de adrenalină, vei avea toţi banii de care ai nevoie, toate lucrurile pe care le vrei, tot ce trebuie să faci este să mi te alături. Dar nu îţi face griji, îţi dau timp de gândire. O să ne vedem curând, zilele astea, spune şi îl bate pe Zayn peste umăr, dând să se întoarcă.
CITEȘTI
Rock My DNA I. Attraction
Fanfiction„Când el nu va mai fi optimist şi va înceta să mai spere că va fi bine, atunci toate îşi vor pierde echilibrul, aşa cum şi eu l-am pierdut pe el." Ei sunt doi demoni, unul pur, iar celălalt dominat de răutate pură; blocați în același iad, însă ținuț...