Rock My DNA I. Attraction

XXXXV. Ultimii Îngeri

sper să citiți şi anunțul de la final.

Declanşarea acelui glonț a fost startul confruntării celor două tabere. Sunetul asurzitor de arme declanşate îmi provoca dureri de cap, însă singurul lucru pe care eram concentrată era blondul din brațele mele. Temperatura corpului său scădea treptat, iar mâinile mele încercau disperate să îi păstreze câtuşi de puțin căldura. Realizam ce se întâmplase, însă nu puteam să accept. Durerea resimțită era echivalentul a câteva oase rupte simultan. Corpul mă durea, iar în interior simțeam cum presiunea crește cu fiecare secundă. Aproape că plângeam, deși nu știam dacă avea rost.

În jurul meu i-am putut observa pe Violet, Cody, Travis şi fratele său, iar în imediata mea apropiere, Zayn. M-am uitat scurt la el. Era şocat, însă nu îmi puteam da seama dacă era șocat din cauza glonțului încasat tocmai de Luke sau de faptul că eu eram atât de devastă din pricina lui.

Am simțit apropierea unei persoane străine, iar atunci când prietenii mei s-au aşezat protectiv în fața mea, mi-am dat seama că a fost o prostie să rămân afară.

Mi-am ridicat privirea spre bărbatul ce se apropia cu mâinile ridicate în semn de predare. Am văzut cum și-a aruncat arma pe jos, şi deși cunoștințele mele îmi spuneau că e posibil să aibă o armă de rezervă la spate, le-am spus prietenilor mei să se dea la o parte.

Bărbatul a îngenunchiat lângă mine.

- Fiule...

Iar atunci a fost momentul în care ultima fărâmă vie din mine s-a stins. Am simțit cum amețeală se joacă cu mine, însă am încercat să o ignor.

- Nu ştiam că ești aici, Lucas...

M-am uitat la bărbatul din fața mea. O amintire vagă în care Luke mi-a zis că părinții lui sunt morți mi-a apărut în minte.

Atunci am întrebat convinsă de răspuns:

- Tu ești unchiul lui?

Nu aveam nicio urmă de respect pentru el. Nu merita să îi vorbesc nici măcar la per-tu. Merita să îl ucid.

Acesta a dat ușor din cap, afirmativ.

- A făcut tot ce i-am cerut, iar eu am pornit o armată împotriva lui fără măcar să știu. Singurul meu copil..., a spus încet, măngâindu-i părul lui Luke. Mi-am trimis la moarte singurul copil.

Vocea sa a sunat amenințător, iar înainte să îmi dau seama de ce se întâmplă, bărbatul s-a ridicat, și-a înşfăcat arma de jos, şi a tras în primul corp ce i-a ieșit în vizor.

Marco.

Am fost impresionată de ținta exactă pe care a avut-o. Glonțul l-a nimerit între ochi.

Am observat-o pe Emma încercând să fugă, însă Violet o nimeri fără probleme în același loc, zâmbind mândră.

- Cât o uram pe fata aia.

Zâmbetul său relaxat nu m-a putut destinge. Îmi era tot mai rău, şi nu eram sigură dacă aveam să vomit sau să leșin.

M-am întins pe pământul rece, cuprinsă de amețeală. Mi-am așezat capul pe pieptul lui Luke, suspinând atunci când am realizat că nicio bătaie nu se auzea. Mi-am înfășurat brațul în jurul lui, depunând un sărut pe obrazul lui. O lacrimă mi-a cazut pe cămaşa sa vişinie, înainte de a-mi pierde cunoștința.

*

Felul în care m-am trezit mi-a adus un ușor zâmbet pe buze. Eram fericită că nu mă aflam într-un spital infect, ci în cabana mea. Zayn era așezat pe pat, aproape de mine, privindu-mă atent. Chipul său exprima îngrijorare, însă zâmbetul meu a părut că îl liniștește.