Rock My DNA I. Attraction

VI. Înger Răpus /2/

                                           Capitolul 6 - Partea a II-a

                                                     Înger Răpus

       Mâinile Helenei strânseră un corp micuţ la pieptul ei, hainele Helenei prinzând imediat o culoare roşiatică, ce nu putea fi distinsă prea clar din cauza hainelor negre pe care le purta. Trase corpul lui Gen mai încolo, punându-l pe un pat pe care nu îl observasem până acum. Se întoarse cu o viteză imensă, în mână putând să descifrez că ţinea o armă. Un râset scurt se auzi din partea unuia dintre bărbaţii masivi ce stăteau în paralel cu Helena, văzând propabil măruntele lacrimi ce se adunaseră în colţurile ochilor ei. 

       - Ce s-a întâmplat, scumpo? De ce plângi? Vocea unuia dintre ei se auzi, făcând-o pe Helena să îşi îndrepte pristolul către el, menţinându-se în aceeaşi poziţie dreaptă. Celălalt se dădu câţiva paşi în spate până ce întunericul îl cuprinse, ochii mei nemaifiind capabili să îi urmărească mişcările. 

       Picioarele au început să mă ducă uşor înapoi, sperând să mă lipesc de un perete şi să am spatele păzit, însă în câteva momente mi-am simţit mâna prinsă într-o strânsoare prea dură, fiind lipit de un corp înalt şi stabil, ceva presându-mi-se de tâmpla dreaptă. 

       Am urmărit-o pe Helena din umbră, cum se concentra doar pe cel din faţa ei, încercând să îl facă să vorbească, întrebând întruna ce mai vrea de la ea. Toate astea mă duc cu gândul la trecutul Helenei. Probabil cu acel bărbat a avut multe conflicte de-a lungul timpului, de vreme ce acum se privesc reciproc cu o ură inimaginabilă. 

       Am încercat să mă foiesc, pentru a-i atrage atenţia Helenei, de vreme ce nu puteam să strig, din cauza mâinii mari ce se afla peste gura mea, singurele lucruri de care mă puteam folosi erau mâinile şi picioarele. 

       Şi-a întors capul scurt spre mine, putând să văd cum mârâie spre cel ce îmi ţinea arma lipită de frunte. S-a uitat la cei doi, apoi la mine, nelăsând nici o clipă pistolul în jos. Un scâncet se auzi din spatele nostru, dându-mi seama imediat că era Gen, după expresia îngrijorată pe care o luase Helena. 

       - Îmi dai animăluţul ăsta de companie acasă, Helena? Cel din spatele meu a întrebat, provocând o încruntătură să-mi apară pe frunte. După câteva momente mi-am dat seama că s-a referit la mine, vrând pentru câteva secunde să îl pocnesc, însă chiar dacă aş fi făcut asta, ştiu că nu aş fi scăpat, aşa că mai bine nu m-aş risca. 

       Helena a început să râdă, învârtind cu nonşalanţă arma pe degetul arătător al mâinii drepte. În momentele astea, când oricine ar murii de frică, sau ar trebuii să fie foarte serios, ea râde, iar asta mă sperie şi mai mult, şi mă face să cred cu tărie că are ceva probleme mintale. Dacă nu aş ştii ce a determinat-o să facă schimbările astea în viaţa ei, aş continua să o consider doar o nebună însetată după adrenalină, dar cred că mai bine aş mai săpa puţin în trecutul ei, pentru a o cunoaşte mai bine; asta doar dacă o să scap cu viaţă din ghearele matahalei ce mă ţine încă imobilizat. 

       Un foc de armă s-a auzit, şi automat mi-am mutat privirea, analizând celelalte corpuri din cameră, însă toate păreau în aceeaşi stare. După micuţul rânjet ce îi răsări Helenei pe faţă mi-am dat seama că ea a tras un foc de armă, însă nu înţelegeam unde. Câteva bucăţi de tencuială mi-au aterizat în păr, făcându-mă să casc ochii şi să mă uit îngrozit la Helena, care stătea în acelaşi loc, zâmbind cât se poate de calmă. Am încercat să scap din strânsoarea celui ce nu părea deloc îngrijorat de faptul că i-ar putea cădea tavanul în cap, însă mă ţinea la fel de strâns, având probabil încă toată atenţia concentrată pe ce face Helena, şi celălalt bărbat din cameră.