Rock My DNA I. Attraction

V. Casa Demonului

Capitolul V

Casa Demonului

Mi-am băgat rapid telefonul în buzunar, întorcându-mă pe călcâie pentru a mă întoarce în cameră. Am deschis larg uşa, surprinzându-le pe mama şi Emma vorbind degajat pe pat. M-am apropiat de scaunul de la birou, aşezându-mă, fiind atent la discuţia lor.

- Dragule, cine te-a sunat? Mama îşi îndreptă privirea spre mine, atrâgându-i atenţia şi Emmei.

- A fost doar un mesaj, mamă. Neimportant, am asigurat-o, încercând să fac să pară adevărată afirmaţia mea. A clătinat din cap, apoi a deschis gura pentru a mai spune ceva.

- Ea este acel prieten nou de care mi-ai spus? M-a întrebat, arătând spre Emma. Obrajii ei se făcură uşor roşiatici, la fel cum se întâmplă şi cu ai mei. Mi-am lăsat capul în jos, muşcându-mi buza adânc. Dacă spuneam "Da.", scăpam de o problemă, dacă negam, puteam pierde singura şansă oferită pentru a scăpa de explicaţiile în legătură cu acea seară.

- Da, mamă, despre ea era vorba, am răspuns tensionat, analizând reacţia mamei cât şi pe cea a Emmei.

- Încântată de cunoştinţă, scumpo. Mama îi întinse mâna, iar Emma o apucă uşor şi elegant.

- De asemenea, doamnă. Ea spuse zâmbind, aruncându-mi o privire scurtă pe la coada ochiului.

- Mamă, eu şi Emma avem de făcut un proiect la geografie, deci... Am început, lăsând propoziţia neterminată, sperând ca mama să-şi dea seama unde băteam apropoul.

- Bine, am înţeles, atunci vă las. Aveţi nevoie de ceva? A întrebat, ridicându-se de pe patul meu, mergând înspre uşă.

- Nu, mulţumim, am asigurat-o, ridicându-mă de pe scaunul de la birou.

Ea a clătinat din cap încet în semn de înţelegere apoi a ieşit din cameră. M-am uitat scurt la Emma apoi m-am sprijinit de birou, uitându-mă prin cameră pentru a-i evita privirea. E mai greu decât credeam să ai un prieten nou, şi de vreme ce n-am avut aşa ceva până acum, e şi mai greu. Am auzit-o râzând uşor şi mi-am îndreptat capul mirat spre ea. Zâmbea, iar privirile noastre s-au intersectat pentru câteva momente înainte de a-mi muta privirea din nou spre peretele din dreapta. A oftat amuzată şi m-am uitat subtil cu coada ochiului la ea, curios.

- Nu muşc, să ştii. Vocea i s-a făcut auzită în cameră, râzând, făcându-mă să mă agit şi să scrijelesc cu unghiile lemnul tare al biroului.

Mi-am lăsat capul în jos, căutând o soluţie care să mă scoată din tensiunea asta, dar nimic nu îmi traversa mintea. Mi-am scos încet telefonul din buzunar, simţindu-l vibrând din nou. M-am uitat, iar de data asta aveam un apel, de la un număr pe care nu îl aveam în agendă. Am expirat uşurat, văzând asta ca pe o portiţă de scăpare. M-am uitat scurt la Emma care mi-a făcut un scurt semn din cap din care am înţeles că e în regulă să răspund, aşa că am ieşit pe hol, închizând uşa cu putere în urma mea, fără să-mi dau seama.

- Alo? Am întrebat, ducându-mi la ureche telefonul, zâmbind pentru că scăpasem de alte momente stânjenitoare.

- Bună, Zayn. Vocea răguşită, şi totuşi ciudat de caldă mi-a făcut zâmbetul să se risipească instant, preluând o încruntătură din sprâncene. Mi-am înghiţit nodul din gât, încercând să vorbesc, însă nu reuşeam. Vocea mi se tăiase, şi pur şi simplu nu înţelegeam. De unde are ea numărul meu?