Rock My DNA I. Attraction

XXI. Tată Demon

 este ceva mai lung ca precedentul, deci consideraţi-l un cadou pentru că am făcut un an pe wattpad. :p

                                        Capitolul 22
                                        Tată Demon

     Mă strecor rapid pe uşă şi îi spun lui Gen să mă aştepte afară deoarece vin şi eu imediat. Încui uşa şi mă îndrept cu paşi mari spre Helena, simţindu-mi nervii crescând din ce în ce mai mult. O apuc de braţ şi o ridic de pe pat, ea neopunându-se. Priveşte în gol, într-un colţ din cameră, făcându-mă să îi zgudui braţul pentru a o trezi din mica transă. 

     Privirea ei se intersectează cu a mea şi nimeni nu are idee cât de nervos sunt acum, din cauză că am văzut ce încerca să facă şi pot din nou să o clasez drept o nebună. Expir adânc şi încerc să mă calmez, ochii mei închizându-se pentru scurt. timp. 

     — De ce? De ce ai face aşa ceva, Helena? întreb pe un ton calm, iar ea îşi dă ochii peste cap, uitându-se cu dezgust la mine. Pot spune că persoana din faţa mea mă face să simt zeci de senzaţii diferite pe secundă. Începând de la furie, dezamăgire, uimire... şi până la iubire. 

      — De ce? Pentru că din cauza copilului ăsta nenorocit nu pot să te simt cu adevărat. Nu pot să mai îndur. Nu îl vreau, nu îl iubesc. Prefer să mă omor decât să mai ştiu urma asta din Damon în mine. 

     Palma mea se lipeşte automat de obrazul ei, lucru ce mă uimeşte şi pe mine atunci când realizez ce tocmai am făcut. Nervii s-au acumulat într-un număr prea mare şi nu ştiu ce altceva aş fi putut să fac ca să mă descarc. Deşi, ştiu că am procedat greşit. 

     — Cum mama dracului pot să spui aşa ceva? Copilul ăsta nu e doar al lui Damon, este copilul tău, Helena! În numele lui Dumnezeu, e o fiinţă nevinovată, iar tu nu ai niciun drept să îi iei viaţa, cu atât mai mult prin astfel de metode. O să te ajut, o să îl creştem împreună şi o să vezi că totul o să fie bine. 

     — Ce o să zică când o să vadă că e diferenţă de doar 17 ani între noi? O să se uite la mine ca la ultima curvă, Zayn, şi nu am de gând să accept asta. Observ cum îşi mişcă mâna dreaptă şi îşi pune din nou cuţitul cu o lamă imensă în dreptul abdomenului. Fac ochii mari şi îi dau peste mână, lama zgâriindu-mi pielea destul de rău, însă nu îmi pasă. Cuţitul cade pe jos, ceva mai departe de corpurile noastre şi răsuflu uşurat. Ochii ei cad din nou pe mine, uitându-se cu dezgust şi ură, însă pot observa şi micile lacrimi din ei. Ţi-am spus că o să te schimbi, spune, făcându-mă să mă încrunt. Ai dat în mine, continuă şi fac un pas în spate, închizându-mi ochii, acel moment în care palma mea a făcut contact cu obrazul ei repetându-se la nesfârşit în capul meu. 

     — Îmi pare aşa de rău..., spun pe o voce şoptită, auzind-o râzând sec. Ştiu că nu mă crede, chiar dacă ar trebui. Nici măcar mie nu îmi vine să cred că am făcut ceea ce mi-am promis că nu o să îi fac unei fete niciodată — să o rănesc. 

     Încerc să mă apropii de ea, însă se dă mai în spate, privirea sa fiind îndreptată în jos. Îi şoptesc numele şi aud câteva suspine slabe, urmate de câteva lacrimi ce îi cad din ochi rapid. Încerc să i le şterg cu mâna mea, însă ea în mod clar nu vrea asta. Îmi înlătură mâna, iar ea se aşează pe pat, înconjurându-şi braţele în jurul corpului său mic.