Tentația 6

Zoey

— Credeam că ştii că sunt aici. În fond, nu mă ascundeam.
Erik stătea sprijinit la câţiva metri de mine, lângă o uşă pe care era prins numărul treişpe, din
alamă. S-a ridicat şi, cu zâmbetul lui tipic de vedetă de cinema, a venit agale spre mine. La naiba, Z,
te aştept de o grămadă de vreme, a spus, s-a aplecat şi, înainte să apuc să deschid gura, mi-a pus o
ştampilă pe buze.
L-am împins şi m-am ferit de îmbrăţişarea lui.
— Erik, n-am chef de vrăjeală.
— Serios? a zis el şi a ridicat din sprâncenele negre. Asta i-ai spus şi lui Heath?
— N-am chef să discut acum despre aşa ceva.
— Şi atunci când? Data viitoare când îi mai bei sângele iubitului tău din specia umană?
— Ştii ceva? Ai dreptate. Hai să vorbim acum, am hotărât eu, simţind că mă enervez din ce în ce
mai tare, şi nu doar pentru că eram obosită şi stresată, şi Erik era un insensibil. Mă săturasem de cât
de posesiv era. Punct. Sunt Impregnată de Heath. Accepţi chestia asta sau nu. Şi e singura discuţie
care o avem pe tema asta.
Am văzut cum se enervează rău de tot, dar apoi, spre surprinderea mea, şi-a reprimat pornirea.
Umerii i-au căzut şi a scos un oftat prelung, care a sfârşit într-un soi de râs.
— Vorbeşti ca o Mare Preoteasă.
— Hm, nu prea mă simt aşa.
— Scuze. A întins mâna şi mi-a dat pe spate o şuviţă de păr brunet. Nyx ţi-a dăruit desene noi,
nu?
— Mda. Aproape automat mi-am dus mâna la gulerul tricoului şi m-am sprijinit de zid, departe
de el. Mi-au apărut când l-am alungat pe Kalona.
— Pot să le văd şi eu?
Vorbise pe un ton adânc şi seducător, tonul iubitului perfect. Dar înainte să se apropie şi să-şi
închipuie că poate să se servească singur şi să uite la mine în sân, am ridicat mâna, ca pe o barieră.
— Nu acum, Erik. Vreau să dorm.
S-a oprit şi a mijit ochii.
— Şi ia zi, cum se simte Stark?
— E rănit. Rău. Dar Darius zice că o să se facă bine, am spus reţinută. Comportamentul lui mă
făcea să iau o atitudine defensivă.
— Şi abia ai venit de la el din cameră, nu?
— Da.
Evident frustrat, şi-a trecut mâna prin părul brunet şi bogat.
— E prea mult pentru mine.
— Poftim?
Şi-a lăsat mâinile să cadă pe lângă corp, dar îmi părea un gest dramatic, studiat.
— Toţi tipii ăştia! Trebuie să-l accept pe Heath pentru că e consortul tău şi, exact când încerc să
mă obişnuiesc cu chestia asta, mai apare un tip, Stark, i-a spus el numele cu un rânjet.
— Erik...
A continuat să vorbească, de parcă n-aş fi spus nimic.
— Da, a jurat să intre în slujba ta. Ştiu ce înseamnă asta! O să fie mereu alături de tine.
— Erik..., am dat din nou să strecor o vorbă, dar a continuat să trâmbiţeze:
— Deci va trebui să-l accept şi pe el. Şi, de parcă n-ar fi destul de nasol, e evident că e ceva între
tine şi Kalona! Să fim serioşi! Toată lumea a văzut cum se uită tipul la tine, a spus dispreţuitor.
Crezi că asta nu-mi aminteşte de Blake?
— Termină, am spus încet, dar furia şi iritarea care se acumulaseră în mine au explodat când a
pomenit, sarcastic, de Kalona, iar spiritul pe care îl invocasem atât de curând a dat o asemenea
putere cuvântului încât l-a făcut pe Erik să caşte ochii şi să se dea cu un pas înapoi. Hai să terminăm
odată, am continuat. Nu trebuie să accepţi niciun alt tip pentru că în momentul ăsta nu suntem împreună.
— Stai aşa, n-am...
— Nu! E rândul meu să vorbesc. S-a terminat, Erik. Eşti prea posesiv, şi chiar dacă n-aş fi
epuizată şi stresată, două lucruri care aparent te lasă rece, tot nu ţi-aş tolera porcăriile.
— După toate câte mi-ai făcut, crezi că poţi să mă laşi baltă pur şi simplu?
— Nu. Am simţit spiritul învârtejindu-se primprejurul meu şi mi l-am canalizat în cuvinte pe
când făceam un pas înainte, determinându-l pe el să se dea înapoi. Nu cred nimic. Ştiu că aşa o să
fie. S-a terminat. Şi acum pleacă înainte să fac ceva ce-aş putea regreta peste vreo cincizeci de ani.
Intenţionat am forţat mai tare cu puterea elementului care curgea prin mine, iar chestia asta l-a făcut
să se împiedice.
Se albise la faţă.
— Ce naiba ai păţit? Erai aşa de dulce pe vremuri... Acum eşti o ciudată! Mi s-a luat să mă tot
înşeli cu toţi posesorii de puţă din zonă. Locul tău e lângă Stark, Heath şi Kalona. Vă meritaţi unii
pe alţii! a strigat el, apoi a trecut pe lângă mine cu paşi mari şi a trântit uşa de la casa scării.
La fel de nervoasă, m-am dus şi eu spre camera cu numărul treişpe şi am deschis vijelios uşa.
Şi era gata-gata s-o dau jos pe Afrodita.
— Ups, a spus şi şi-a trecut degetele prin părul mereu aranjat perfect. Cred că ăăă...
— Trăgeai cu urechea la marea mea ceartă cu Erik? i-am sărit în ajutor.
— Mda, cam aşa ceva. Şi pot să spun că nu te condamn. Ce cur încălţat! În plus, nu e adevărat că
îl înşeli cu toţi posesorii de puţă. Cu Darius eşti doar prietenă. Şi mai sunt şi Damien şi Jack... hm,
nu că ei s-ar pune la socoteală, dat fiind că ei înşişi sunt nişte puţe. Totuşi, a fost o exagerare de tot
râsu'.
— Deloc nu m-ajuţi, am spus şi m-am trântit pe patul individual care nu era deranjat şi pe care
era evident că nu se stătuse înainte.
— Scuze. Nu prea mă pricep să fac pe cineva să se simtă mai bine.
— Deci ai auzit tot?
— Mda.
— Chiar şi faza cu Kalona?
— Da, şi repet, e un cur încălţat.
— Afrodita, ce naiba e aia cur încălţat?
Şi-a dat ochii peste cap exagerat de mult.
— Erik e un cur încălţat, fraiero. Mă rog, după cum încercam să spun înainte să mă întrerupi, n-a
fost deloc drăguţ din partea lui că a adus discuţia despre Kalona. În plus, deja îi dăduseră Heath şi
Stark destule motive care să-i alimenteze gelozia cauzată de nesiguranţă. Chestia cu tipul cu aripi a
fost absolut gratuită.
— Nu-l iubesc.
— Normal. Te-ai maturizat mai mult decât Erik. Şi acum îţi sugerez să te bagi la somn. Zeiţa ştie
că nu-mi place să spun chestia asta, dar arăţi ca naiba.
— Mersi, Afrodita. Chiar mă ajută să-mi spui că arăt la fel de cumplit cum mă simt, am spus
sarcastică, lăsând deoparte faptul că atunci când spusesem că nu-l iubesc, mă referisem la Kalona,
nu la Erik.
— Oricând ai nevoie, aici sunt.
Mă scotoceam de o replică tăioasă când am remarcat cu ce era îmbrăcată şi mi-a scăpat pe
nepusă masă un hohot de râs. Afrodita, regina modei, purta o cămaşă albă de noapte din bumbac,
lungă până în pământ, care o acoperea din gât până la glezne, de parcă ar fi fost din secta Amish.
— Ăăă, ce e drăgălăşenia aia de pe tine?
— Hai, ştii ceva? Scuteşte-mă. Astfel de haine poartă pinguinii noaptea. Mai că înţeleg. Depun
jurăminte de castitate din alea tâmpite, dar dacă poartă asemenea porcării când se duc la culcare,
jurământul e practic inutil. Acu' pe bune. În aşa ceva până şi eu arăt aproape neatractivă.
— Aproape? am chicotit.
— Da, deşteapto, aproape. Şi înainte să dai pe dinafară de veselie, aruncă-ţi ochii colo. Chestia
aia împăturită la capătul patului tău nu e un cearşaf în plus, ci cămaşa ta de noapte, creaţie a călugăriţelor.
— Hm, măcar pare comodă.
— Comoditatea e pentru fraieri şi urâţi.
În timp ce Afrodita se băga iar în pat cu aere de superioritate, m-am dus la chiuveta micuţă din
colţul încăperii, m-am spălat pe faţă şi am luat una dintre periuţele de dinţi noi, ambalate încă,
pentru musafiri ca să mă spăl pe dinţi. Apoi, cât se poate de nonşalantă, am spus:
— Auzi, pot să te întreb ceva?
— Dă-i drumu', a zis ea umflându-şi pernele.
— E o întrebare serioasă.
— Şi?
— Şi am nevoie de un răspuns serios.
— Da, bine, mă rog. Întreabă, a spus dezinteresată.
— Ai spus mai devreme că ştiai că Erik a devenit prea posesiv.
— Asta nu e întrebare, mi-a retezat-o.
Am ridicat din sprâncene la ea în oglindă, a oftat şi a spus:
— Da, aşa e, Erik e genul sufocant ca o pernă pe faţă.
— Poftim?
A oftat din nou.
— Pernă. Pe faţă. Adică deloc super, ce dracu' nu înţelegi?
— Afrodita, ce limbă vorbeşti?
— Limbaj de adolescenţi. Din clasa de sus. Ai putea şi tu, cu un pic de imaginaţie şi cu câteva
înjurături pe bune strecurate pe ici, pe colo.
— Ajută-mă, zeiţă, i-am şoptit propriei imagini din oglindă, înainte să continui. Bun, deci Erik
era prea posesiv şi cu tine.
— Adineauri am spus.
— Şi te enerva chestia asta?
— Da, normal. În principiu, de-aia ne-am despărţit.
Am pus pastă de dinţi Crest pe periuţă.
— Şi deci te enerva. V-aţi despărţit, dar erai, încă, ăăă..., mi-am muşcat buzele şi am mai făcut o
încercare. Te-am văzut cu el şi erai ăăă...
— Hai, dă-o dracu' de treabă! Nu te topeşti dacă zici. M-ai văzut făcându-i sex oral.
— Hm, mda, am spus stânjenită.
— Nici asta nu e întrebare.
— Bine! Vine şi întrebarea: te despărţiseşi de el pentru că era un dobitoc posesiv, dar încă mai
încercai să fii cu el, aşa de tare încât să faci chiar chestia aia. Nu înţeleg motivul, am spus într-un
suflet şi mi-am vârât periuţa în gură.
Mă uitam la ea în oglindă şi am văzut că se îmbujorase. Şi-a dat părul pe spate, şi-a dres glasul,
apoi s-a uitat la mine în oglindă.
— Ideea nu era că-l voiam pe Erik. Ideea era controlul.
— Ce? am spus printre baloane de pastă de dinţi.
— Treburile începuseră să se schimbe la şcoală înainte să vii tu.
Am scuipat şi mi-am clătit gura.
— Ce treburi?
— Ştiam că era ceva aiurea cu Neferet. Mă deranja, şi chestia asta era ciudată.
M-am şters la gură, m-am dus la patul meu şi, prefăcându-mă ocupată să-mi arunc încălţările din
picioare, să-mi scot hainele, să iau pe mine cămaşa de noapte moale şi caldă din bumbac şi să mă
sui în pat, nu am spus nimic, în timp ce încercam să văd cum să fac să exprim în cuvinte chestiile
care îmi bălmăjeau în creier. Dar înainte să spun ceva, Afrodita a continuat:
— Ştii că nu-i spuneam lui Neferet despre viziunile mele, nu?
— Şi din cauza asta au murit oameni, am spus încuviinţând din cap.
— Mda, ai dreptate. Au murit. Iar lui Neferet nici nu i-a păsat. Mi-era clar. Atunci am început să
mă simt ciudat. Tot atunci a început să se ducă de râpă viaţa mea. Nu asta voiam, voiam să fiu în continuare scârba şefă peste tot ce mişcă, care într-o bună zi avea să ajungă Mare Preoteasă şi, dacă
se putea, să conducă lumea întreagă. Atunci puteam să-i spun maică-mii să se ducă dracu', şi poate
chiar să fiu aşa de puternică încât să reuşesc să o şi sperii, după cum merită. Afrodita a expirat
prelung şi a continuat: Dar nu a ieşit aşa.
— În loc de asta ai ascultat-o pe Nyx, am spus uşor.
— Hm, mai întâi am încercat să-mi menţin postul de regină a regatului scârbelor, şi o parte din
asta presupunea să fiu cu cel mai cool tip din şcoală, deşi era un cur încălţat posesiv.
— Cred că e logic, am spus.
Afrodita a ezitat şi a adăugat:
— Mi se face scârbă când îmi aduc aminte.
— Că ai făcut chestia aia cu Erik?
A zâmbit, a clătinat din cap şi chiar a râs un pic.
— Fată, ce mironosiţă eşti! Nu, de fapt n-a fost chiar aşa de rău să fac chestia aia cu Erik. Mi se
face scârbă când mi-aduc aminte că n-am suflat o vorbă despre viziunile mele şi că efectiv m-am
căcat pe calea lui Nyx.
— În ultima vreme ai mai curăţat căcuţa asta. Şi nu sunt mironosiţă.
Afrodita a pufnit.
— Să ştii că eşti urâtă când faci chestia asta, am spus.
— Eu nu sunt niciodată urâtă, a replicat ea. Ai terminat cu întrebările serioase care nici măcar nu
sunt întrebări?
— Cre' că.
— Bun. Acum e rândul meu. Ai reuşit să vorbeşti cu Stevie Rae între patru ochi?
— Nţ, încă nu.
— Da' ai de gând s-o faci?
— Îhî.
— Curând?
— Ce ştii?
— Sigur îţi ascunde diverse chestii, a spus Afrodita.
— Chestii de genul novici cu semiluni roşii? Ce mi-ai mai spus înainte? Afrodita nu a răspuns, şi
mi s-a făcut stomacul ghem. Zi, am îndemnat-o. Ce e?
— Simt că e ceva mai mult decât că ar ascunde novici de tine.
Nu voiam s-o cred pe Afrodita, dar instinctul îmi spunea că era adevărat, la fel şi bunul simţ.
Impregnarea dintre Afrodita şi Stevie Rae îi crea o legătură cu cea mai bună prietenă a mea pe care
nu o mai avea nimeni altcineva. Deci Afrodita ştia ceva despre ea. În plus, indiferent cât de mult mi-
aş fi dorit eu să fie altfel, realizam că ceva nu era în regulă cu Stevie Rae.
— Nu poţi să-mi dai mai multe detalii?
Afrodita a clătinat din cap.
— Nu. E închisă.
— Închisă? Ce vrea să însemne chestia asta?
— Ei, ştii tu cum e de regulă ţăranca de prietena ta, ca o versiune jenant de veselă a bunătăţii
întruchipate. Cum ar veni: ia uite ce dulceaţă de fată sunt eu! Să-ţi vină să borăşti, nu alta.
Accentul exagerat de Oklahoma al Afroditei imita un pic prea bine vocea lui Stevie Rae şi m-am
încruntat zdravăn la ea când i-am spus:
— Da, ştiu că de regulă e cinstită şi deschisă, dacă la asta te-ai referit.
— Ei bine, nu mai e cinstită şi deschisă. Ascultă-mă pe mine, şi numai zeiţa ştie cât aş vrea să
poţi să mă scapi de Impregnarea asta nenorocită, ascunde ceva foarte important şi am senzaţia că e
mai important decât câţiva novici, acolo.
— Rahat! am exclamat.
— Mda, a încuviinţat ea. Da' acum n-ai ce face pe tema asta, aşa că hai la culcare. Lumea poate
să aştepte şi până mâine să fie salvată.
— Minunat, am spus.
— Apropo... ce face iubitul?
— Care dintre ei? am întrebat eu posacă.
— Stresantul cu săgeţile.
— E mai bine, cred, am spus ridicând din umeri.
— Nu l-ai lăsat să te înfulece, nu?
— Nu, am spus şi am oftat.
— Darius a avut dreptate cu chestia aia, ştii? Oricât de enervant ar fi pentru unii dintre noi şi
oricât de nepregătită ai părea, în momentul de faţă tu eşti Marea Preoteasă.
— Ceea ce mă face să mă simt mult mai bine.
— Nu e nicio problemă. Ideea e că trebuie să fii la capacitate maximă, nu sleită ca un Martini
extra sec de care ia maică-mea la micul dejun la clubul ei.
— Mama ta chiar bea Martini la micul dejun?
— Normal, a spus Afrodita şi a clătinat din cap, complet dezgustată. Încearcă să nu fii aşa de
naivă. În orice caz, tu să nu faci vreo prostie pentru că eşti în iubiri mari cu Stark!
— Mai scuteşte-mă. N-o să fac nicio prostie! am spus şi m-am aplecat să sting lumânarea groasă
de pe măsuţa dintre paturile noastre.
Întunericul camerei era liniştitor şi, după câteva momente de tăcere, am simţit că încep să mă
scurg, până când vocea Afroditei m-a readus la starea de super-mega-conştienţă.
— Mâine mergem înapoi în Casa Nopţii?
— Cred că aşa trebuie, am spus uşor. Indiferent de situaţie, Casa Nopţii e casa noastră, şi novicii
şi vampirii de acolo sunt de-ai noştri. Trebuie să ne întoarcem la ei.
Ar fi bine să dormi un pic. Mâine o să te trezeşti cu o bombă cu ceas în braţe, cum ar spune unul
dintre asistenţii lui maică-mea, un fost militar, a decis Afrodita pe cel mai zglobiu de sarcastic ton
posibil.
Ca de obicei, enervanta de Afrodita avea dreptate.