Tentația 6

Rephaim

Deci ăsta e planul, păsăroiule. Eşti pregătit?
Neanunţată şi neinvitată, conducătoarea novicilor cu semiluni roşii, Nicole, dăduse buzna în
camera lui Stevie Rae, pe care Rephaim şi-o revendicase, trăsese un picior în pat ca să-l trezească,
apoi se apucase să-i expună planul ei de a o captura pe Stevie Rae pe acoperişul unei clădiri.
— Chiar dacă ai să poţi s-o ademeneşti pe Cea Roşie pe acoperişul unei clădiri spre răsărit, cum
ai de gând s-o ţii acolo?
— Prima parte e simplă, pentru că nu vorbim de o clădire oarecare, ci chiar de asta. Sunt două
turnuri acolo, cu zorzoane şi alte porcării din astea de pe vremea când clădirea însemna şi ea ceva.
Fiind un acoperiş, am dat de un grilaj mare, metalic, pe care putem să-l legăm cu un lanţ deasupra
unuia dintre turnuri. Aşa nu va putea să iasă. E puternică, dar nu poate să distrugă metalul. În plus,
până acolo sus nu e nici o fărâmă de pământ. O să rămână prinsă în capcana asta şi, când răsare
soarele, se prăjeşte ca un hamburger.
— Şi de ce ar merge ea pe acoperiş, chiar şi pe acoperişul clădirii ăsteia?
— Asta e şi mai simplu. O să urce acolo pentru că o s-o duci tu.
Rephaim a tăcut până când a simţit că poate să-şi stăpânească uimirea, apoi şi-a ales cu grijă
cuvintele.
— Crezi că eu pot s-o conving pe Cea Roşie să urce pe acoperişul unei clădiri, aproape de
răsărit? Căci altfel cum? Nu sunt destul de puternic s-o iau cu forţa şi s-o târăsc până acolo, a spus
el, mai degrabă plictisit decât curios.
— N-o să fie nevoie. Te-a salvat. Şi trebuie s-o fi făcut fără să spună nimănui. Mie asta îmi dă de
înţeles că însemni ceva pentru ea. Poate chiar mult de tot, a zis Nicole dispreţuitoare. Stevie Rae e o
penibilă. Îşi tot închipuie că poate să salveze lumea şi alte tâmpenii din astea. De-aia e suficient de
proastă încât să vină spre răsărit. Crede că poate să ne salveze. Ei bine, noi nu vrem să fim salvaţi!
Nicole s-a pus pe râs şi, când deja hohotea, Rephaim a văzut umbra ca de cerneală a lui Neferet
oglindită în ochii ei, iar Nicole părea în pragul isteriei.
— De ce ar vrea să vă salveze?
Nicole s-a oprit imediat din râs, de parcă Rephaim i-ar fi dat o palmă.
— Ce? Nu crezi că merităm să fim salvaţi? Iute ca un gând pizmaş, s-a dus la pat şi l-a apucat pe
Imitatorul de Corbi de încheietura mâinii sănătoase. Hai să vedem ce gândeşti.
L-a privit fix în timp ce braţul îi ardea de fierbinţeala invaziei ei mentale şi, pe când căldura
aceasta i se răspândea prin trup şi suflet, Rephaim se concentra asupra unui singur lucru: furia.
Nicole i-a dat drumul la încheietură şi a făcut un pas înapoi.
— Mamă! a strigat neliniştită. Eşti ofticat rău. Care-i faza?
— Sssunt rănit şi lăsssat la mâna unor copii puşşşi pe joacă!
Nicole s-a apropiat iarăşi de el şi a mârâit printre dinţi:
— Nu e nimic de joacă aici! Ne descotorosim de Stevie Rae ca să putem face ce avem de făcut,
aşa cum i-am promis lui Neferet. Aşa că ai de gând să te porţi frumos şi să ne ajuţi s-o prindem sau
te scoatem din ecuaţie şi trecem la planul B?
Rephaim nu a şovăit.
— Ce vrei să fac?
— Cu zâmbetul acela întipărit pe buze, Nicole îi amintea de o şopârlă.
— Îţi arătăm treptele pe care ajungi în turn, cel aflat pe partea cealaltă a acoperişului, nu pe
partea cu copacul ăla cretin. Nu vreau să risc să îl tragă spre ea ca s-o apere cât să scape cu viaţă.
Aşa că te duci la tumul celălalt şi aştepţi. Să stai chircit de parcă te-am fi târât acolo după o bătaie
zdravănă şi aproape că te-am uşurat de tot sângele din tine. Şi exact asta am să-i spun lui Stevie Rae
că am făcut. Am să-i pomenesc însă că eşti încă în viaţă, deşi abia mai rezişti.
— O să urce acolo ca să mă salveze, a spus Rephaim, cu un glas complet lipsit de emoţie.
— Din nou. Mda. Pe asta mizăm. După ce urcă la tine în turn, tu să rămâi acolo, ghemuit. Noi
tragem grilajul şi îl legăm cu lanţ. Când se ridică soarele, Stevie Rae o să se prăjească. Atunci îţi
dăm drumul. Vezi? E simplu.
— O să meargă, a spus Rephaim.
— Mda şi fii atent ce-ţi zic. Dacă te hotărăşti în ultimul moment că, de fapt, nu eşti de partea
noastră, Kurtis sau Starr te ciuruiesc de o să-ţi zboare toate penele şi, de aruncat, tot te aruncăm în
turn. Şi varianta asta ne convine. Pen'că, înţelegi, tu eşti şi planul A, şi planul B. Atât că în unul eşti
mai mort decât în celălalt.
— După cum ţi-am mai spus, părintele meu mi-a poruncit să i-o aduc pe Cea Roşie.
— Aşa o fi, dar eu nu-l văd pe nicăieri pe taică-tu.
— Nu ştiu de ce continui să te joci aşa. Ştii şi tu, chiar ai spus-o, că el nu m-a părăsit, că o să se
întoarcă după fiul lui preferat. Şi când o s-o facă, o să i-o pot oferi pe Cea Roşie.
— Şi nu te deranjează că o să fie carbonizată?
— Starea corpului ei nu mă preocupă, atâta timp cât e în posesia mea.
— Nicio problemă, ţi-l dau. Nu vreau s-o mănânc, aşa că n-am nevoie de corpul ei. Şi-a lăsat
capul într-o parte şi i-a aruncat o privire iscoditoare. Am citit în creierul tău de păsăroi şi ştiu că eşti
ofticat, dar mi-am dat seama şi că te simţi ca naiba de vinovat. Care-i treaba?
— Ar trebui să fiu lângă părintele meu. Orice altceva este inacceptabil.
Fata a râs, fără urmă de amuzament.
— Eşti copilul lui taică-tu, nu? S-a aplecat să iasă pe sub pătura atârnată pe post de uşă. În drum
spre ieşire, a strigat: Culcă-te. Ai câteva ore înainte să ajungă. Dacă îţi trebuie ceva, te aşteaptă
Kurtis cu puşcociul şi îţi face el rost. Stai aici până te chem eu. S-a înţeles?
— Sssigur.
Novicea cu semilună roşie a plecat, iar Rephaim s-a ghemuit din nou în patul lui Stevie Rae.
Înainte să se afunde iarăşi în somnul tămăduitor, singurul lui gând a fost că îşi dorea ca Cea Roşie
să-l fi lăsat să moară acolo, sub copacul acela.