Tentația 6

Zoey

— Zoey! Eşti acolo? Dă-mi drumul!
În mai puţin de-o secundă eram jos din pat şi mă înfiinţam la uşă. Am deschis-o vijelios şi l-am
văzut pe Stark prăvălit pe tocul uşii.
— Stark, ce cauţi jos din pat? Avea pe el pantaloni de spital, fără bluză şi pieptul îi era acoperit
cu un bandaj alb uriaş care îi înconjura tot toracele. Era palid la faţă, fruntea îi era acoperită de
broboane de sudoare, respira superficial şi greoi şi părea gata-gata să cadă.
Dar în mâna dreaptă ţinea strâns arcul în care avea pregătită o săgeată.
— Rahat! Bagă-l înăuntru înainte să leşine, pentru că, dacă pică lat, nu mai reuşim în viaţa
noastră să-l ridicăm, şi e prea mare să putem să-l târâm.
Am încercat să-l prind pe Stark, dar m-a împins cu o forţă care m-a uimit.
— Nu, mă simt bine, a spus păşind ameninţător în cameră şi rotindu-şi privirea primprejur, de
parcă s-ar fi aşteptat să sară cineva din dulap. Nu leşin, s-a stropşit în timp ce-şi controla respiraţia.
— Stark, nu e nimeni aici, am spus aşezându-mă în faţa lui şi atrăgându-i din nou atenţia asupra
mea. Ce cauţi aici? Nici măcar n-ar trebui să te dai jos din pat, darămite să urci scările.
— Te-am simţit. Erai îngrozită, aşa că am venit la tine.
— Am avut un coşmar, atât tot. Nu eram în niciun pericol.
— Kalona? Iar ţi-a apărut în vis?
— Iar? De cât timp îl visezi? a întrebat Afrodita.
— Dacă nu dormi cu cineva, şi nu mă refer doar la o colegă de cameră, Kalona poate să-ţi apară
în vis dacă vrea, a explicat Stark.
— Nu-mi miroase a bine.
— Sunt doar vise, am intervenit eu.
— Ştim noi sigur? a întrebat Afrodita.
Îl întrebase pe Stark, dar i-am răspuns eu:
— Păi, din câte vezi nu am murit, aşa că a fost doar un vis.
— N-ai murit? Trebuie să explici chestia asta, a spus Stark. Respiraţia i se stabilizase şi, deşi încă
părea palid, lăsa impresia unui războinic până în măduvă, gata să-şi respecte jurământul şi să-şi
ocrotească Marea Preoteasă.
— Zoey s-a aruncat de pe o stâncă în vis, ca să scape de Kalona, l-a pus Afrodita în temă.
— Ce ţi-a făcut? a întrebat Stark cu glas scăzut şi încărcat de furie.
— Nimic! am zis mult prea iute.
— Asta pentru că ai sărit de pe stâncă înainte să apuce să facă ceva, a spus Afrodita.
— Ce încerca să facă? a întrebat Stark din nou.
— Vechea poveste, am spus cu un oftat. Vrea să mă controleze. El nu prezintă aşa lucrurile, dar
asta vrea. Însă niciodată n-am să-i dau ce-şi doreşte.
Lui Stark i s-au încleştat fălcile.
— Ar fi trebuit să-mi dau seama că o să încerce să ajungă la tine în vis. Îi ştiu trucurile! Ar fi
trebuit să mă asigur că dormi cu Heath sau cu Erik.
— Asta e o noutate! a pufnit Afrodita. Iubitul cu numărul trei vrea să te culci cu iubitul numărul
unu sau numărul doi.
— Nu sunt iubitul ei! aproape că a urlat Stark. Sunt războinicul ei. Am jurat s-o ocrotesc, şi asta
înseamnă mai mult decât vreo amorezare de rahat sau vreo gelozie stupidă.
Afrodita s-a holbat la el; o dată în viaţa ei părea să nu ştie ce să spună.
— Stark, a fost doar un vis, am spus mai convinsă decât eram. Nu contează de câte ori dă Kalona
buzna în visele mele, rezultatul o să fie acelaşi. N-am să cedez în faţa lui.
— Ar fi bine să te asiguri că e aşa, pentru că, dacă cedezi, noi ceilalţi suntem într-un mare rahat,
a spus Afrodita.
— Ce vrea să spună cu asta?
— A avut încă o viziune, atâta tot.
— Atâta tot? Şi cică lumea te apreciază! a spus şi s-a uitat lung la Stark. Şi ia zi, arcaşul lu' peşte,
dacă dormi cu Zoey, nu-i mai apare Kalona în vis?
— Aşa ar trebui, a spus Stark.
— Atunci cred că ar trebui să dormi cu Zoey şi, întrucât deja e îngrămădeală aici, eu am tăiat-o.
— Unde te duci? am întrebat.
— La Darius. Şi mă doare în cot dacă asta îi stresează pe pinguini. Pe bune, mă doare cumplit
capul, aşa că dormim doar, dar măcar sunt cu vampirul meu. Şi cu asta, basta.
Şi-a înşfăcat hainele şi geanta. Mi-am închipuit că se bagă în baie să se schimbe de cămaşa de
mamaie înainte să se ducă la Darius, ocazie cu care mi-am amintit că şi eu eram îmbrăcată în
cămaşă de noapte de mamaie. M-am aşezat pe pat şi am oftat. Mda, deja mă văzuse goală în toată
splendoarea mea, chestie mult mai jenantă decât o cămaşă albă de bumbac de mamaie. Mi-au căzut
umerii. Zeiţă, pentru o tipă cu o mulţime de iubiţi, aveam probleme serioase în materie de aspect!
Înainte ca Afrodita să iasă pe uşă, am strigat:
— Să nu sufli o vorbă despre viziune până mă mai gândesc şi eu la chestia asta. Adică - am
continuat în grabă - poţi să-i spui lui Darius, dar atât, da?
— M-am prins. Vrei să eviţi isteria. Mi-e indiferent. Şi aşa nu prea am chef să văd cum îi apucă
pandaliile pe tocilarii tăi şi pe restul găştii. Dormi, Z! Ne vedem la apus, a spus, i-a făcut uşor lui
Stark cu mâna, apoi a închis hotărâtă uşa în urma ei.
Stark s-a apropiat de pat, s-a aşezat greoi lângă mine şi a tresărit un pic când durerea din piept
probabil l-a atenţionat. Şi-a lăsat arcul şi săgeata pe măsuţa de noapte şi mi-a zâmbit trist.
— Şi deci nu mai am nevoie de astea?
— Aşa zici tu?
— Ceea ce înseamnă că, numai bine, acum am mâinile libere, a spus, a deschis larg braţele şi mi-
a aruncat o privire şmecheroasă. Vino aici, Z!
— Stai un pic, am spus şi m-am dus iute la fereastră ca să mai trag de timp şi mă întrebam cum
fac de mă mut din braţele unui bărbat în ale altuia. E clar că nu mă pot odihni până nu mă asigur că
nu o să te prăjeşti, am bălmăjit. În timp ce trăgeam transperantele, n-am rezistat tentaţiei şi m-am
uitat afară, gest care mi-a fost răsplătit cu imaginea unei zile prea puţin luminoase. Aveam înaintea
mea o lume cenuşie şi tăcută, copleşită de gheaţă şi întuneric. Nemişcarea era totul. Era de parcă
viaţa dincolo de mănăstire, împreună cu copacii, iarba şi cablurile de electricitate căzute, ar fi
îngheţat. Hm, cred că aşa se explică cum ai ajuns până aici fără să te prăjeşti. Nu e soare afară, am
spus continuând să privesc pe fereastră, fascinată de lumea transformată în gheaţă.
— Ştiam că nu mă pândeşte niciun pericol, a spus Stark din pat. Simţeam că a răsărit soarele, dar
că nu străluceşte, la câtă gheaţă şi nori sunt, şi că nu e niciun pericol dacă vin la tine. Apoi a
adăugat: Z, vino încoace! în mintea mea ştiu că eşti bine, dar instinctul meu încă are emoţii.
M-am întors, surprinsă că tonul lui şmecheros dispăruse. Am plecat de la fereastră şi i-am luat
mâna, aşezându-mă pe marginea patului.
— Eu chiar sunt bine, mult mai bine decât tine dacă ai fi dat buzna aici într-o dimineaţă însorită.
— Trebuia să vin când am simţit că ţi-e frică. Chiar cu riscul propriei vieţi. Asta implică jurământul meu faţă de tine.
— Serios?
A dat din cap, a zâmbit şi mi-a dus mâna la buze.
— Serios. Eşti domniţa mea şi Marea mea Preoteasă. Am să te ocrotesc veşnic.
I-am cuprins faţa cu mâna şi nu mă puteam abţine să nu-l privesc fix dintr-un motiv din care
brusc mi-a venit să plâng.
— Nu, nu plânge, a spus şi mi-a şters lacrimile de pe obraz. Vino la mine.
M-am strecurat lângă el fără un cuvânt, atentă să nu-l lovesc în piept. M-a cuprins cu braţul, iar
eu m-am sprijinit de el, sperând că mâna lui caldă avea să alunge amintirea pasiunii de gheaţă a lui
Kalona.
— O face special, ştii, nu?
N-a fost nevoie să întreb. Ştiam că vorbea despre Kalona.
Stark a continuat să vorbească.
— Nu e adevărat; mă refer la ce te face să simţi. Aşa face el. Simte slăbiciunea cuiva şi se
foloseşte de ea. Stark a făcut o pauză şi-mi dădeam seama că mai voia să spună ceva, dar nu voiam
să aud. Voiam să mă ghemuiesc şi, la adăpostul braţelor războinicului meu, voiam să dorm şi să uit.
Dar nu puteam. Nu după amintirea A-yei şi nu după viziunea Afroditei.
— Continuă, am spus. Şi mai ce?
M-a strâns mai tare în braţe şi a spus:
— Kalona ştie că slăbiciunea ta este legătura pe care o ai cu fata aia cherokee care l-a ţinut
captiv.
— A-ya, am spus.
— Mda, A-ya. O s-o folosească împotriva ta.
— Îmi dau seama.
Simţeam că ezită, dar într-un final a spus:
— Îl doreşti. Mă refer la Kalona. Te face să-l doreşti. I te opui, dar reuşeşte să ajungă la tine.
Mi s-a strâns stomacul şi mă lua cu greaţă, dar i-am răspuns sincer:
— Ştiu, şi mi-e frică.
— Zoey, ştiu că o să continui să-l refuzi, dar dacă cedezi vreodată, poţi conta pe mine. O să
intervin între tine şi Kalona, chiar dacă e ultimul lucru pe care îl fac.
Mi-am lăsat capul pe umărul lui şi îmi aminteam prea bine că Afrodita nu spusese că ar fi apărut
şi el în vreuna dintre viziuni.
A întors capul şi m-a sărutat uşurel pe frunte.
— A, apropo, drăguţă cămaşă de noapte.
M-am pomenit că, tam-nesam, îmi scapă un hohot de râs.
— Dacă n-ai fi rănit, ţi-aş trage una să mă ţii minte.
— Să ştii că-mi place, a spus el cu un zâmbet şmecheresc, îmi dai senzaţia că sunt în pat cu o
şcolăriţă rea de la o şcoală din aia preparatoare catolică, numai pentru fete. Vrei să-mi povesteşti
despre bătaia cu perne în pielea goală la care te dedai cu colegele tale de cameră?
Mi-am dat ochii peste cap la el.
— Poate mai târziu, când nu mai rişti să mori.
— Mai bine. Şi aşa sunt prea obosit să-mi arăt muşchii.
— Stark, de ce nu bei din mine? Numai un pic, am continuat iute, când a început să protesteze.
Uite, Kalona nu e aici. De fapt, din visul meu e destul de evident că e departe, din moment ce pe
nicăieri pe lângă Oklahoma nu e nicio insulă.
— N-ai de unde să ştii unde e. În vis ar fi putut să te facă să crezi că e pe oriunde.
— Nu, e pe o insulă, am spus, şi în momentul ăla am ştiut că bănuiala mea e corectă. A trebuit să
se ducă pe o insulă ca să-şi refacă forţele. Ai idee unde ar putea fi? L-ai auzit vreodată vorbind cu
Neferet despre vreo insulă?
Stark a clătinat din cap:
— Nţ. N-a pomenit niciodată nimic despre asta de faţă cu mine, dar faptul că e pe o insulă arată
că l-ai rănit. Rău.
— Ceea ce înseamnă că în momentul ăsta sunt în siguranţă şi în acelaşi timp că nu se întâmplă
nimic dacă bei din mine.
— Nu, a spus cu hotărâre.
— Nu vrei?
— Nu fi nebună! Vreau, dar nu pot. Nu se poate, nu în momentul ăsta.
— Ai nevoie de sângele meu, de energie, sau spirit, sau mă rog, ca să te faci bine, am spus şi am
ridicat bărbia, ca să-mi vadă bine jugulara. Hai, dă-i drumul, muşcă-mă, am spus, am închis ochii şi
mi-am ţinut respiraţia.
Stark s-a pus pe râs, chestie care m-a făcut să casc ochii la el. Chicotea, se ţinea îndurerat de
piept, gâfâia, şi apoi râdea iar.
— Ce te hlizeşti aşa? am întrebat încruntată.
Stark a reuşit să se controleze suficient cât să poată spune:
— Parcă ai fi dintr-un film din ăla vechi cu Dracula. Ar tre bui să întrebi dacă vreau să-ţi beau
sângele, a spus cu o faţă schimonosită şi cu dinţii rânjiţi.
Am simţit că mă îmbujorez şi m-am desprins de el.
— Nu mai contează. Uită că am pomenit de chestia asta. Hai la culcare, da? Am dat să mă întorc
cu spatele, dar m-a prins de umăr şi m-a întors înapoi spre el.
— Stai puţin, am dat-o în bară, a spus brusc serios. Zoey, m-a strigat şi m-a atins pe obraz. Nu
beau din tine pentru că nu pot, nu pentru că nu vreau.
— Da, ai mai spus, am replicat jenată şi am dat să întorc capul, dar m-a forţat să-l privesc.
— Scuză-mă, a spus cu un glas deodată adânc şi sexy. N-ar fi trebuit să râd de tine, ar fi trebuit
să-ţi spun adevărul, dar sunt războinic de puţin timp. Mai durează un pic până îmi iese cum trebuie.
Mi-a mângâiat obrazul cu degetul mare, urmându-mi linia desenelor. Ar fi trebuit să-ţi spun că
singurul lucru pe care mi-l doresc mai tare decât să gust din sângele tău e să te ştiu în siguranţă,
puternică, a spus şi m-a sărutat, în plus de asta, nu e nevoie să beau din tine pentru că ştiu că o să
mă fac bine. Şi-a atins buzele de ale mele. Vrei să ştii cum de ştiu chestia asta?
— Îhî, am murmurat.
— Ştiu pentru că siguranţa ta îmi dă putere, Zoey. Şi acum dormi. Eu sunt aici, a spus, s-a întins
pe spate şi m-a luat lângă el.
Chiar înainte să închid ochii, am şoptit:
— Dacă încearcă cineva să mă trezească, ai vrea te rog să-l omori?
Stark s-a pus pe chicotit.
— Tot ce-ţi pofteşte inima, domniţă.
— Bravo, am spus, am închis ochii şi am adormit cu războinicul meu, care mă ţinea strâns şi mă
proteja de vise şi de fantomele trecutului.