Tentația 6

Zoey

— Niciodată nu mi-a plăcut tipul ăsta, a spus Heath şi m-a sărutat în creştetul capului, apoi mi-a
ciufulit părul de parcă aş fi avut doi anişori.
— Ştii că nu pot să sufăr să-mi faci chestia asta! am spus şi am încercat să-mi aranjez părul deja
scărmănat, pentru că se pare că măicuţele nu sunt adeptele plăcilor de păr.
— Nici mie nu mi-a plăcut niciodată, a intervenit şi Stark, m-a luat de mână şi mi-a sărutat-o,
apoi l-a privit pe Heath în ochi şi a spus: Nu prea-mi place că eşti Impregnat de Zoey, dar n-am nicio problemă cu tine.
— Nici eu cu tine, frate, a spus Heath. Dar nu-mi place că te-ai culcat cu Zoey.
— Stai aşa, protecţia e în fişa postului de războinic.
— Taci că acu' dau la boboci, a intervenit Afrodita. Apropo, muşchi ambulanţi, trebuie să ştiţi că
Z i-a dat papucii lui Erik, indiferent ce încearcă el să dea impresia. Nu uitaţi că poate să facă asta
oricăruia dintre voi, dacă deveniţi prea stresanţi. S-a desprins de lângă Darius, a venit la mine şi m-a
privit în ochi: Eşti gata să intri şi să te înfrunţi cu masele de enervanţi?
— Imediat. M-am întors spre măicuţa Maria Angela. Cum se simte bunica în dimineaţa asta?
— Sleită de puteri. Mă tem că ieri s-a obosit prea tare.
— Se simte bine?
— O să se simtă bine.
— Poate ar trebui să mă duc la ea şi...
Am dat să mă îndepărtez de sala de mese, dar Afrodita m-a prins de încheietură.
— Bunica o să se facă bine. Cred că ea ar prefera să te gândeşti ce facem acum, decât să te
stresezi din cauza ei.
— Să te stresezi? A pomenit cineva de stres? a spus Stevie Rae şi a apărut de după colţul holului,
alături de Dallas. Salut, Z! mi-a spus şi m-a strâns tare în braţe. Scuze că am făcut gură la tine. Cred
că amândouă ne-am stresat cam mult în ultima vreme. Mă ierţi? mi-a şoptit.
— Sigur, i-am răspuns încet şi am încercat să nu strâmb din nas când am strâns-o şi eu în braţe.
Mirosea a subsol, a pământ şi a încă ceva împuţit şi greu de identificat. Auzi, i-am spus iute, în
şoaptă. I-am dat papucii lui Erik, şi acum s-a cuplat cu Venus şi o afişează de faţă cu toată lumea.
— Ce naşpa, e ca atunci când uită maică-ta că e ziua ta, a spus ea tare, indiferentă la cei care ne
ascultau.
— Mda. Chiar că e naşpa.
— Te duci acolo şi dai ochii cu el sau dai bir cu fugiţii? m-a întrebat cu un zâmbet drăguţ şi
drăcesc în acelaşi timp.
— Tu ce crezi, Ado Annie? a întrebat Afrodita. Z nu fuge de confruntări.
— Cine e Ado Annie? s-a băgat Heath în vorbă.
— Habar n-am, a spus Stark.
— E un personaj din musicalul ăla mai vechi, Oklahoma!, a explicat măicuţa Maria Angela în
timp ce încerca să-şi înăbuşe un chicot dregându-şi glasul. Mergem la micul dejun? a întrebat ea,
apoi a intrat zâmbind în cantină.
Am oftat şi m-a cuprins aşa o poftă să o iau la fugă pe hol în direcţia opusă, ţipând cât mă ţinea
gura...
— Hai, Z! Hai înăuntru să mâncăm! În plus, am să-ţi spun ceva care-o să facă să pară o glumă
problema cu băieţii.
— Stevie Rae m-a luat de mână şi m-a condus spre sala de mese.
Cu Stark, Heath, Darius, Afrodita şi Dallas în urma noastră, am găsit locuri lângă măicuţa Maria
Angela, la aceeaşi masă la care stăteau deja Damien, Jack şi gemenele.
— Salut, Z! Te-ai trezit în sfârşit! Fii atentă ce clătite super au făcut bucătăresele călugăriţe, a
bolborosit Jack.
— Clătite? am exclamat şi imediat m-am luminat.
— Da! Sunt farfurii întregi de chestie din asta şi, în plus, şi costiţă şi turte de cartofi. E mai tare
decât IHOP! Şi-a aruncat privirea spre capătul mesei şi a strigat: Hei! Dă-mi şi mie clătitele alea!
Spre noi au pornit cu clinchet nişte platouri şi mi-a lăsat gura apă. Mor după clătite!
— Nouă ne place mai mult pâinea prăjită cu ou, a spus Shaunee.
— Exact. Nu e chiar aşa de moleşită, a intervenit şi Erin.
— Ba nu sunt moleşite clătitele, le-a luat Jack apărarea.
— Bucuros de întâlnire, Z, a spus Damien, vizibil dornic să pună capăt dezbaterii pe tema
clătitelor.
— Bucuroasă de întâlnire, i-am răspuns şi i-am zâmbit.
— Cu excepţia faptului că ai părul scărmănat, arăţi mai bine decât înainte, a remarcat Jack.
— Mersi, am spus cu gura plină de clătită.
— Mie mi se pare că arată extraordinar, a intervenit Stark de la locul lui, un pic mai spre capăt.
— Şi mie. Îmi place părul lui Zoey aşa ciufulit, a rânjit Heath la mine.
Îmi dădeam ochii peste cap la amândoi când vocea lui Erik a răzbătut până la noi din partea
cealaltă a sălii.
— Mare, mare aglomeraţie e acolo.
Era cu spatele întors la noi, dar vorbea tare, pe un ton extrem de nesuferit.
De ce nu se putea să te desparţi de cineva pur şi simplu? De ce nu se putea ca Erik să nu fie un
dobitoc? „Pentru că l-ai jignit” mi-a trecut prin cap, dar mi se luase să-mi tot fac griji din cauza
sentimentelor lui Erik. Fusese un dobitoc şi un posesiv! Şi un ipocrit nenorocit. Îmi strigase mie că
eram târfă, dar nu-i luase nici măcar o zi să se cupleze cu altcineva. Dumnezeule!
— Stai un pic, Erik e cu Venus? mi-a reţinut atenţia vocea lui Jack.
— Ne-am despărţit noaptea trecută, am spus în timp ce mă aprovizionam nonşalantă cu clătite şi
îi făceam lui Erin semn să-mi dea şi mie platoul cu costiţă.
— Mda, ne-a spus Afrodita. Dar acum e cu Venus? Aşa, pur şi simplu? a repetat Jack holbându-
se la Erik şi la sus-amintita Venus, care îl călărea în aşa hal încât mă şi miram că el putea să mai şi
mănânce. Credeam că e un băiat de treabă, a încheiat Jack cu tonul unui copil dezamăgit, ca şi când
Erik tocmai i-ar fi spulberat iluzia perfecţiunii.
— Nu-i nimic, Jack, am spus şi am ridicat din umeri. Erik nu e băiat rău de fapt. Atât că nu ne
potrivim, am explicat eu şi nu-mi plăcea deloc să-l văd pe Jack aşa de supărat. Dornică să schimb
subiectul, am spus: Afrodita a mai avut o viziune.
— Şi ce-ai văzut? s-a interesat Damien.
Afrodita m-a privit şi am dat din cap aproape impercep tibil.
— Pe Kalona, dădea foc la vampiri şi la oameni.
— Le dădea foc? a repetat imediat Shaunee. Pare ceva ce eu aş putea descuraja, dat fiind că eu
sunt fata cu focul.
— Că bine zici, geamăno, a spus Erin.
— Două la un creier, voi nu apăreaţi în viziune, le-a retezat-o Afrodita şi şi-a agitat furculiţa
murdară de sirop către gemene, în schimb, apăreau foc, sânge, groază şi alte nenorociri. Pro babil
că voi eraţi la cumpărături.
Shaunee şi Erin au mijit ochii la Afrodita.
— Zoey unde era? a întrebat Damien.
Afrodita a răspuns cu ochii la mine.
— Zoey era acolo. Într-una din viziuni era un lucru bun, însă în ailaltă, nu prea.
— Şi asta ce înseamnă? a întrebat Jack.
— Era haotică viziunea. Aveam senzaţia că ce vedeam era ca o sabie cu două tăişuri.
Îmi era evident că o scălda şi tocmai mă pregăteam să-i spun să continue şi să le spună tot, când
Kramisha, care stătea în dreapta mea, a ridicat braţul şi a fluturat o hârtie.
— Ştiu eu ce înseamnă, a spus. Sau măcar o parte. L-am scris înainte să mă duc la culcare azi-
noapte, a continuat şi i-a zâmbit măicuţei Maria Angela. După ce am terminat de văzut filmul ăla cu
călugăriţele.
— Mă bucur că ţi-a plăcut, drăguţo, a spus măicuţa Maria Angela.
— Mi-a plăcut, da' io tot cred că erau ai naibii copiii ăia.
— Ce tot agiţi acolo? a întrebat Afrodita.
— Ai şi tu un pic de răbdare, a spus Kramisha. Şi nici un pic de bun simţ nu ţi-ar strica. În orice
caz, e pentru Zoey. Ia şi dă-i-o.
Hârtia a trecut din mână în mână până la mine. După cum probabil bănuia toată lumea, era un
poem de-al Kramishei şi mi-am reţinut un oftat.
Ca şi când mi-ar fi citit gândurile, Afrodita a spus:
— Nu! Nu-mi spune că e iar vreun poem din ăla profetic. Zeiţă, îmi dau dureri de cap chestiile
astea.
— Ai face bine să iei ceva de cap, am spus. Am citit în gând primul vers, am clipit şi apoi m-am uitat la Afrodita: Ce-ai zis acum o clipă? Ceva despre o sabie?
— A spus că faptul că erai cu Kalona era ca o sabie cu două tăişuri. De-aia ţi-am dat acu' poemu'
în loc să aştept când om fi singuri. Kramisha s-a uitat la Erik, apoi a adăugat: Io am mai multă minte
decât ăia care îşi spală rufele în public.
— Ăsta e primul vers, „o sabie cu două tăişuri”, am spus.
— Îî, te ia cu tremurici, a zis şi Stevie Rae.
— Mda, am încuviinţat, căscând ochii la poem. Tremurat e cuvântul cel mai potrivit.
— Ce ai de gând să faci pe tema asta? m-a întrebat Damien.
— Vreau să iau poemul ăsta şi să-i dau de cap împreună cu prietenii mei. Dar vreau să fac chestia
asta acasă, am spus pur şi simplu.
Damien a zâmbit şi a dat din cap.
— Acasă. Sună bine chestia asta.
M-am uitat şi la Afrodita.
— Tu ce zici?
— Cred că mi-e dor de duşul Vichy de la mine din cameră, a spus.
— Darius? am întrebat.
— Trebuie să ne întoarcem înainte să medităm la ce facem de aici înainte.
— Shaunee, Erin?
Au făcut schimb de priviri, apoi Erin a decretat:
— Acasă, nici nu mă gândesc.
— Stevie Rae?
— Hm, trebuie să vă spun ceva înainte să luaţi hotărâri măreţe.
— Dă-i înainte, am îndemnat-o.
Am privit-o pe Stevie Rae inspirând prelung şi apoi a vărsat totul printre buzele ţuguiate, de
parcă ar fi făcut testul de astm. Revărsa cuvintele iute şi limpede, ca să se audă în toată încăperea.
— Mai sunt şi alţi novici cu semiluni roşii decât cei de aici. Ei nu s-au transformat odată cu
mine. Sunt încă răi. Cred... cred că se poate să fie încă legaţi de Neferet. S-a uitat la mine şi m-a
implorat din priviri s-o înţeleg. Nu ţi-am spus nimic, pentru că voiam să le dau o şansă. Am crezut
că or să-şi recapete umanitatea dacă îi lăsam în pace să se gândească ei singuri sau, dacă era posibil,
să-i ajut eu. Îmi pare rău, Z. Nu am vrut să creez probleme şi niciodată nu am avut intenţia să te
mint.
Nu puteam să mă supăr pe Stevie Rae, nu puteam decât să răsuflu uşurată că în sfârşit îmi
spusese adevărul.
— Uneori nu le poţi spune prietenilor tot ce ai vrea să le spui, am explicat.
Stevie Rae a oftat din rărunchi şi a spus:
— O, Z! Nu mă urăşti?
— Bineînţeles că nu, am liniştit-o. Şi eu a trebuit să păstrez nişte secrete nasoale, aşa că înţeleg.
— Unde sunt? întrebarea lui Damien ar fi părut dură, dar glasul îi fusese blând, iar ochii căprui,
plini de înţelegere.
— Sunt în tunelurile din gară. De-aia am blocat tunelul din pământ pe care l-am făcut ca să
ajungem aici. Nu voiam să vină vreunul după noi aici şi să le facă probleme călugăriţelor.
— Ar fi trebuit să ne avertizezi de noaptea trecută, a spus Darius. Am fi pus pe cineva de pază
cât timp dormea toată lumea.
— Erau novici răi cu semiluni roşii la celălalt capăt al tunelului făcut de tine? Măicuţa Maria
Angela şi-a dus mâna la mătăniile de la gât.
— Măicuţă, nu era niciun pericol. Darius, jur că nu era cazul să punem pe cineva de pază! a
explicat ea iute. Pe puştii ceilalţi îi supără rău de tot lumina zilei. Niciodată nu umblă când e soarele
pe cer, nici măcar prin tuneluri.
Judecând după încruntătura lui Darius, el tot ar fi pus pe cineva de pază. Măicuţa Maria Angela
nu a spus nimic, dar am văzut că frământa mătăniile cu degetele. Atunci am remarcat că niciunul
din novicii cu semiluni roşii nu spunea nimic şi m-am uitat la celălalt vampir cu semilună roşie care exista.
— Tu ai ştiut despre existenţa celorlalţi novici?
— Eu? Da' de unde? Altfel ţi-aş fi spus imediat, mi-a explicat Stark.
— Ar fi trebuit să-ţi spun imediat. Îmi pare rău că nu am spus, s-a scuzat Stevie Rae.
— Uneori adevărul este îngropat şi e greu să-ţi dai seama cum să-li aduci la suprafaţă, i-am spus,
apoi mi-am rotit privirea prin încăpere la ceilalţi novici. Voi ştiaţi cu toţii, nu?
— Ştiam, a spus Kramisha. Şi nu ne plac puştii ăilalţi, sunt nasoi.
— Şi mai şi put, a plusat micuţa Shannoncompton de departe, spre capătul mesei.
— Sunt naşpa, a intervenit şi Dallas. Şi ne amintesc de cum a fost mai demult.
— Nu ne place să ne aducem aminte de chestia asta, a spus şi musculosul de Johnny B.
Mi-am îndreptat din nou atenţia spre Stevie Rae.
— Mai ai şi altceva să-mi spui?
— Hm, nu cred că e o idee prea bună să mai mergem în tuneluri în momentul ăsta, aşa că mi se
pare şi mie excelent să ne întoarcem în Casa Nopţii.
— Atunci aşa rămâne. Mergem acasă, am hotărât eu.