Tentația 6

Zoey

Am simţit că mă ia cu frisoane. Mi-am luat privirea de la Kalona şi m-am întors cu faţa spre
Înaltul Consiliu.
— Mulţumesc. Bucuroasă de întâlnire, am spus.
— Bucuroasă de întâlnire, mi-a răspuns Duantia, apoi a continuat cu un glas domol. Sora
noastră, Lenobia, ne-a înştiinţat că, în absenţa lui Neferet din Casa Nopţii, tu ai fost numită Mare
Preoteasă; prin urmare, reprezinţi voinţa celor de-acolo.
— Este cu totul nepotrivit ca o novice să fie numită Mare Preoteasă, a intervenit Neferet. Ştiam
că e ofticată la culme, dar în loc s-o arate, mi-a zâmbit îngăduitoare, de parcă aş fi fost o fetiţă
prinsă că face parada modei cu hainele mamei ei. Încă sunt Marea Preoteasă a Casei Nopţii din Tulsa.
— Nu şi dacă ai fost destituită de Consiliul Casei, a spus Duantia.
— Apariţia lui Erebus şi moartea lui Shekinah au tulburat peste măsură Casa Nopţii din Tulsa,
mai ales la atât de puţin timp după morţile cumplite şi tragice ale celor doi profesori ucişi de către
nişte localnici, fiinţe umane. Mă întristează s-o spun, dar membrii Consiliului Casei Nopţii din
Tulsa nu judecă limpede.
— Nimeni nu contestă haosul care a cuprins Casa Nopţii din Tulsa. Cu toate acestea, le
recunoaştem dreptul de a numi o nouă Mare Preoteasă, deşi este extrem de neobişnuit ca o novice să
ocupe această poziţie, a spus Duantia.
— Dar ea este o novice extrem de neobişnuită, a intervenit Kalona şi am simţit un zâmbet în
glasul lui, dar n-am putut să mă uit la el.
Atunci a luat cuvântul o altă membră a Consiliului. Ochii ei negri au scânteiat, iar glasul îi era
tăios, aproape sarcastic. Mă gândeam că ar putea fi Thanatos, vampirul care-şi luase drept nume
termenul grecesc pentru moarte.
— E interesant că îi iei apărarea, Erebus, pentru că, după cum ne-a spus Lenobia, Zoey este de
părere că ai fi altcineva decât te pretinzi.
— Am spus că este neobişnuită, nu infailibilă, a zis Kalona. Mai mulţi membri ai Consiliului au
chicotit, asemenea multora dintre vampirii din public, însă Thanatos nu părea deloc amuzată. L-am
simţit pe Stark cum se crispează.
— Spune-ne, tânără şi neobişnuită Zoey Redbird, cine crezi că este nemuritorul nostru înaripat?
Aveam gura atât de uscată încât a trebuit să înghit de două ori în sec înainte să pot vorbi. Şi,
atunci când în sfârşit mi-au ieşit vorbele, m-au surprins şi pe mine, de parcă inima mea le-ar fi rostit
fără să ceară permisiunea minţii.
— Eu cred că a luat foarte multe înfăţişări. Cred că a fost apropiat de Nyx, deşi nu este Erebus.
— Şi dacă nu este Erebus, atunci cine e?
M-am concentrat asupra ochilor plini de înţelepciune ai Duantiei şi am încercat să nu mă las
distrasă de altceva şi să le spun numai şi numai adevărul.
— Neamul bunicii mele este cherokee, iar ei au o legendă despre el. Îl numeau Kalona. A trăit
alături de ei după ce a căzut de pe tărâmul lui Nyx. Nu cred că atunci era el cu adevărat. Le-a făcut
lucruri îngrozitoare femeilor tribului. A dat naştere unor monştri. Bunica mi-a spus cum l-au prins în
capcană. Exista chiar şi un cântec pe care oamenii îl cântau şi în care se spunea cum poate fi
eliberat, instrucţiuni pe care Neferet le-a urmat. Aşa a ajuns el aici. Cred că este cu Neferet pentru
că voia să fie consortul unei zeiţe, însă a făcut o alegere greşită. Neferet nu este o zeiţă. Nu mai este
nici măcar o Mare Preoteasă.
Cuvintele mi-au fost întâmpinate de exclamaţii de revoltă şi neîncredere, iar cele mai puternice
veneau chiar de la Neferet.
— Cum îndrăzneşti? De parcă ai putea să ştii tu, o novice, o copilă, ce sunt eu pentru Nyx.
— Nu, Neferet, am spus şi i-am aruncat o privire, peste membrii Consiliului. Nu mai ştiu cine
eşti pentru Nyx. Nu reuşesc deloc să înţeleg ce ai devenit. Dar ştiu sigur ce nu eşti, nu eşti Marea
Preoteasă a lui Nyx.
— Pentru că îţi închipui că mi-ai luat locul!
— Nu, pentru că ţi-ai întors faţa de la zeiţă. Nu are nicio legătură cu mine, am spus.
Neferet m-a ignorat şi s-a adresat Consiliului.
— E îndrăgostită de Erebus. De ce trebuie să suport vorbele defăimătoare ale acestei copile
geloase?
— Neferet, ai dat limpede de înţeles că doreşti să devii noua Mare Preoteasă a vampirilor. Dacă
vei căpăta acest tidu, trebuie să fii destul de înţeleaptă să faci faţă tuturor controverselor, chiar şi
celor care te privesc pe tine, a spus Duantia mutându-şi privirea de la Neferet la Kalona. Ce ai de
spus despre discursul lui Zoey?
Simţeam că se uită la mine, dar am continuat să-mi ţin privirea aţintită asupra Duantiei.
— Cred că îşi închipuie că spune adevărul. Şi recunosc că am avut un trecut dominat de violenţă.
Nu am pretins nici eu că aş fi infailibil. De curând mi-am găsit calea, totuşi, iar această cale este cea a lui Nyx.
Era imposibil să nu simt adevărul care răzbătea din cuvintele lui. Nu m-am putut abţine să nu-l
privesc.
— Experienţa pe care am trăit-o este motivul pentru care doresc cu tărie să reinstaurez vechile
obiceiuri, să reînvii vremurile în care vampirii şi războinicii lor străbăteau pământul în lung şi-n lat,
mândri şi puternici, în loc să se ascundă în şcoli şi să-i lase pe cei tineri să iasă pe porţi numai cu
Semnele acoperite, de parcă semiluna zeiţei ar fi ceva ruşinos. Vampirii sunt copiii lui Nyx, iar zeiţa
nu a vrut niciodată să vă ascundeţi, speriaţi, în întuneric. Haideţi să păşim împreună în lumină!
Era magnific. În timp ce vorbea, aripile începuseră să i se desfacă. Avea glasul plin de patimă şi
toată lumea îl privea. Fascinaţi de frumuseţea şi de pasiunea lui, cu toţii voiam să credem în lumea
aceasta pe care ne-o înfăţişa.
— Şi când veţi fi pregătiţi să vă lăsaţi conduşi de Nyx reîncarnată şi de consortul ei, Erebus,
atunci vom readuce la viaţă vechiurile obiceiuri, ca să putem sta cu toţii mândri şi puternici, fără să
ne plecăm în faţa muritorilor şi a prejudecăţilor lor, a spus Neferet, stând lângă Kalona cu o
atitudine impozantă şi luându-l de braţ, cu un gest posesiv. Până atunci ascultaţi smiorcăielile unor
copii, în timp ce Erebus şi cu mine recuperăm insula Capri de la cei care ne-au ocupat prea mult
timp căminul străvechi.
— Neferet, Consiliul nu va încuviinţa pornirea unui război împotriva fiinţelor umane. Nu-i poţi
alunga din casele lor de pe insulă, a spus Duantia.
— Război? a spus Neferet şi a izbucnit în râs, deopotrivă uluită şi amuzată. Duantia, eu am
cumpărat castelul lui Nyx de la omul acela vârstnic care îl lăsase pradă distrugerii. Dacă s-ar fi
interesat de asta oricare dintre membrele Consiliului, ne- am fi putut recăpăta oricând în ultimele
două decenii căminul străvechi. Ochii verzi ai lui Neferet au măsurat încăperea. Pasiunea îi dădea
forţă şi charismă, captivând astfel publicul pe măsură ce vorbea. Acolo au fondat vampirii frumosul
oraş Pompeii, de acolo au stăpânit vampirii coasta Amalfi, asigurând preţ de secole prosperitatea,
graţie înţelepciunii şi mărinimiei lor. Acolo veţi găsi inima şi sufletul lui Nyx şi prosperitatea vieţii
pe care o doreşte pentru poporul ei. Şi tot acolo mă veţi găsi şi pe mine şi pe Erebus. Alăturaţi-vă
nouă dacă îndrăzniţi să reveniţi la viaţă!
S-a întors şi, într-un vârtej de mătase, a ieşit cu paşi lini din încăpere. Înainte s-o urmeze, Kalona
s-a plecat respectuos în faţa Consiliului, cu mâna pumn la inimă. Apoi s-a uitat la mine şi a spus:
— Bucuros de întâlnire, trist de despărţire şi să ne revedem cu bine.
Când au ieşit din sală, s-a dezlănţuit iadul. Toată lumea a început să vorbească în acelaşi timp.
Era clar că unii ar fi vrut să-i cheme înapoi pe Neferet şi pe Kalona, în vreme ce alţii erau indignaţi
că plecaseră. Niciunul, nici măcar unul dintre vampiri nu i-a criticat. Şi ori de câte ori vorbeau de el,
îl numeau Erebus.
— Îl cred, a spus Stark.
Am încuviiinţat din cap.
Mi-a aruncat o privire pătrunzătoare şi m-a întrebat:
— Tu îl crezi?
Am dat din cap neştiind prea bine cum aveam să-i explic războinicul meu că nu-l credeam
neapărat pe Kalona, dar că începeam să cred în ce fusese el mai demult şi în ce putea redeveni.
Glasul Duantiei a răsunat în sală, reducându-i pe toţi la tăcere.
— De ajuns! Imediat voi evacua sala. Nu vom permite să ne lăsam pradă haosului. Războinicii
au părut să se materializeze din mulţime, iar, vampirii încă agitaţi, au început să părăsească sala.
— Zoey Redbird, vom sta de vorbă cu tine mâine. Adu-ţi cercul aici la amurg. Am înţeles că o
profetesă novice devenită fiinţă umană a suferit astăzi trauma destrămării unei Impregnări. Dacă şi-
a revenit îndeajuns, să se alăture şi ea grupului tău mâine.
— Da, doamnă, am spus.
Stark şi cu mine am ieşit în grabă. Damien ne-a făcut semn spre o mică grădină laterală, de lângă
aleea principală, acolo unde ne aştepta şi restul găştii.
— Ce s-a întâmplat acolo? a trecut Damien direct la subiect. Ai părut să crezi că el a căzut, într-
adevăr, de pe tărâmul lui Nyx.
A trebuit să le spun adevărul. Am tras adânc aer în piept şi le-am spus prietenilor mei şi restul
poveştii. Kalona mi-a arătat o viziune din trecut şi în ea am văzut că a fost războinicul lui Nyx.
— Poftim? a izbucnit Stark. Războinicul lui Nyx? Asta e o nebunie! Am stat în preajma lui. Şi în
prezenţa mea s-a purtat cum îi era firea. Am văzut cine e, şi cu siguranţă nu războinicul zeiţei
noastre.
— Acum nu, am spus încercând să-mi menţin glasul calm, dar îmi venea să ţip şi eu la Stark. Nu
el avusese viziunea. Cum putea judeca dacă era adevărată sau nu? A fost alegerea lui să plece de
lângă Nyx. Şi, într-adevăr, a fost o greşeală şi a săvârşit nişte fapte îngrozitoare. Am spus toate
lucrurile astea.
— Dar îl crezi, a spus Stark, iar buzele aproape că nici nu s-au mişcat.
— Nu! Nu cred că e Erebus, nu am spus niciodată aşa ceva.
— Nu, Zo, dar judecând după ce ai spus, păreai să fii de partea lui, dacă i-ar fi dat papucii lui
Neferet, a spus Heath.
Mi se cam luase. Ca de obicei, indivizii ăştia îmi dădeau dureri de cap.
— Credeţi că aţi putea lăsa deoparte atitudinea asta de iubiţi? M-aţi putea scuti de gelozia şi de
apucăturile posesive? Încercaţi să fiţi obiectivi în privinţa lui.
— Eu nu sunt gelos şi nici posesiv, dar tot cred că greşeşti dacă începi să crezi că e bun, a spus
Damien.
— Z, te-a convins, a zis şi Shaunee.
— Trucurile lui te-au zăpăcit de tot, i-a dat Erin dreptate.
— Ba nu! Nu am trecut în gaşca lui Kalona! încerc doar să găsesc adevărul. Dacă a fost, într-
adevăr, de partea binelui? Poate că reuşeşte să aleagă din nou calea cea dreaptă.
Stark clătina din cap şi m-am luat de el:
— Şi cu tine s-a întâmplat aşa. De unde naiba ştii tu sigur că nu i se poate întâmpla şi lui?
— Se foloseşte de legătura ta cu A-ya ca să-ţi sucească minţile. Gândeşte-te bine, Zoey, a spus şi
mă implora din priviri să-l ascult.
— Asta am încercat să fac, să mă gândesc bine şi să caut adevărul, fără să mă las influenţată de
altcineva, nici măcar de A-ya. Exact aşa am făcut şi în cazul tău.
— Nu e acelaşi lucru! Eu nu am fost malefic secole la rând. Eu nu i-am înrobit pe bărbaţii unui
trib întreg şi nu le-am violat femeile, a spus Stark.
— Ai fi violat-o pe Becca dacă nu te opream noi, Darius şi cu mine! am izbucnit fară să mă mai
gândesc la ce spun.
— Stark a făcut un pas înapoi de parcă l-aş fi lovit.
— A reuşit. A pus stăpânire pe mintea ta şi nu mai este loc acolo pentru războinicul tău. Stark s-a
întors şi s-a afundat în umbre.
Nu mi-am dat seama că plângeam, dar am simţit cum îmi alunecă lacrimile de pe bărbie pe
cămaşă şi mi-am şters obrajii cu o mână tremurândă. Apoi m-am uitat la ceilalţi prieteni ai mei.
— Când a înviat Stevie Rae, era atât de înspăimântătoare încât aproape că nu am recunoscut-o.
Era înfricoşătoare şi rea, cu adevărat rea. Dar nu i-am întors nici ei spatele. Am crezut în umanitatea
ei şi, pentru că nu am renunţat la ea, şi-a recăpătat-o, am spus.
— Dar, Zoey, Stevie Rae a fost bună înainte să moară şi apoi să reînvie. Cu toţii ştim asta. Dacă
adevărul e că îngerul Kalona nu a avut niciun strop de bunătate şi de umanitate pe care să le piardă?
Dacă el a ales de la început răul? a întrebat Damien cu un glas domol. Dacă spui toate astea,
înseamnă că ce ţi-a arătat părea adevărat, dar trebuie să ţii măcar seama că e posibil ca viziunea să
nu fi fost nimic mai mult decât o iluzie. Poate că ţi-a arătat „adevărul”, dar unul cosmetizat, o
versiune a lui.
— M-am gândit şi la asta.
— După cum a spus şi Stark, te-ai gândit că legătura pe care o ai cu A-ya şi faptul că ai avut
amintirile ei ţi-ar putea întuneca judecata? a întrebat Erin.
Am încuviinţat din cap şi m-am pus mai tare pe plâns.
Heath m-a luat de mână.
— Zo, fiul lui preferat a ucis-o pe Anastasia şi a încercat să-i ucidă pe ceilalţi puşti care i s-au împotrivit.
— Ştiu, am spus printre suspine. „Dar dacă i-a lăsat să facă asta doar pentru că aşa a vrut
Neferet?” Nu am spus-o cu voce tare, dar Heath a părut să-mi citească gândurile.
— Kalona încearcă să-ţi vină de hac pentru că tu eşti singura care a avut puterea să-i adune pe
cei care l-au alungat din Tulsa, a adăugat Heath.
— Iar viziunea Afroditei arată că eşti singura care are puterea să-l învingă definitiv, a spus
Damien.
— O parte din tine a fost menită să-l distrugă, a zis Shaunee.
— Şi aceeaşi parte a fost creată să-l iubească, a adăugat şi Erin.
— Să nu uiţi asta, Zo, a spus Heath.
— Cred că trebuie să stai de vorbă cu Afrodita, a spus Damien. Mă duc s-o trezesc şi îl caut şi pe
Darius. Trebuie să discutăm lucrul ăsta. Trebuie să ne spui exact ce ţi-a arătat Kalona în viziune.
Am dat din cap, dar ştiam că nu pot să fac ce voiau ei. Nu puteam să stau de vorbă cu Afrodita şi
cu Darius, nu acum când mă simţeam atât de rău.
— Bine, dar am nevoie de un moment de linişte. Mi-am şters faţa cu mâneca. Jack, care asistase
la toată scena cu ochii mari, plini de îngrijorare, şi-a deschis geanta şi mi-a întins un pacheţel de
batistuţe.
— Mersi, am spus trăgându-mi nasul.
— Ţine-l, probabil că o să mai plângi şi mai târziu, a spus şi m-a bătut pe umăr.
— Ce-ar fi să vă duceţi la Afrodita în cameră? îmi revin şi vin şi eu imediat.
— Să nu stai mult, da? a zis Damien.
Am dat din cap şi prietenii mei s-au îndepărtat uşor. M-am uitat la Heath şi i-am spus:
— Vreau să fiu singură.
— Mda, mi-am dat seama, dar voiam să-ţi spun ceva. M-a luat de ambii umeri şi m-a făcut să-i
privesc în ochi. Trebuie să lupţi împotriva chestiei ăsteia pe care o simţi faţă de Kalona şi nu spun
asta pentru că sunt gelos sau mai ştiu eu ce. Te iubesc din copilărie. Nu am să te părăsesc. N-am să
renunţ la tine indiferent ce spui sau ce faci, dar Kalona nu e ca Stevie Rae sau ca Stark. El e
nemuritor. El e dintr-o cu totul altă lume, iar mie, Zo, îmi dă impresia că vrea să devină stăpânul
lumii. Tu eşti singura care poate să-l împiedice, aşa că trebuie să te atragă de partea lui. Ajunge la
tine în vis, la mintea ta, iar o parte din el e chiar legată de sufletul tău. Înţeleg lucrul ăsta pentru că
şi eu sunt legat de sufletul tău.
Adevărul e că mă calma prezenţa lui Heath. Îmi era aşa de cunoscut. El era piatra mea de
temelie, mereu alături de mine, mereu îndemnându-mă să aleg binele.
— Îmi pare rău că ţi-am zis că eşti gelos şi posesiv, i-am zis eu, apoi mi-am tras nasul şi mi l-am
suflat.
— Sunt, oarecum, mi-a spus el zâmbind. Dar sunt tot timpul conştient că ce avem noi e deosebit,
a spus el şi a făcut un semn din bărbie în direcţia în care plecase Stark. Nu am încredere în iubitul
tău războinic.
— Mda, mă rog, el nu are aşa de multă experienţă la Capitolul Zoey ca tine.
A zâmbit şi mai larg.
— Nimeni nu are, iubire!
Am oftat, m-am dus în braţele lui şi m-a strâns tare.
— Tu însemni acasă pentru mine, Heath.
— Asta am să fiu mereu, Zo. S-a dat înapoi şi m-a sărutat cu delicateţe. Bine, te las acum singură
pentru că văd că mai ai de dat ceva apă la şoricei. Şi cât timp tu te aranjezi, ce-ar fi să dau de Stark,
să-i spun că e un dobitoc şi un gelos, poate chiar să-l dau un pumn?
— Să-i dai un pumn?
Heath a ridicat din umeri.
— Băieţii se simt mai bine când îşi împart câţiva pumni.
— Nu şi dacă iau în loc să dea, am spus.
— Bine. Atunci mă duc să-i găsesc pe altcineva pe care să-l ia la pumni, a spus şi a dat din
sprâncene la mine. Pen' că mie văd că nu vrei să-mi vezi pocit mândrul chip.
— Dacă dai de el, îl duci la Afrodita în cameră?
— Asta am de gând, a spus, apoi mi-a ciufulit părul. Te iubesc, Zo.
— Şi eu te iubesc, dar nu pot să sufăr când îmi ciufuleşti părul, am spus.
Mi-a zâmbit peste umăr, mi-a făcut cu ochiul, apoi s-a dus după Stark.
— De fapt, chiar mă simţeam un pic mai bine. Am stat pe bancă, mi-am suflat din nou nasul, m-
am şters la ochi şi am rămas cu privirea în gol. Atunci mi-am dat seama unde mă uitam şi pe ce
stăteam.
Era banca dintr-unul din primele vise cu Kalona. Era aşezată pe un deluşor, aşa că de aici puteam
să privesc pe deasupra zidului uriaş care împrejmuia insula şi să văd în depărtare Piaţa San Marco
luminată, ca un magic tărâm al minunilor într-o noapte de iarnă. În spatele meu se zărea palatul San
Clertiente, scăldat în lumină, scânteietor. În dreapta mea, după palat, era străvechea catedrală
devenită Sala Înaltului Consiliu. Câtă frumuseţe, câtă forţă şi maiestuozitate, iar eu fusesem prea
cufundată în gânduri să văd ceva din toate astea.
Poate că fusesem prea preocupată de mine şi îmi con centrasem toată atenţia asupra lui Kalona.
Ştiam ce urma să spună Afrodita, şi anume că făceam să se îndeplinească viziunea aia nasoală, şi
poate avea dreptate.
Am ridicat capul şi am privit cerul nopţii, încercând să văd printre straturile de nori care
ascundeau luna. Şi m-am rugat.
— Nyx, am nevoie de tine. Cred că m-am rătăcit. Te rog, ajută-mă. Te rog, arată-mi ceva care să
lămurească lucrurile. Nu vreau s-o dau în bară... din nou...