Tentația 6

Zoey

Am sărit drept în fund în pat, ţipând de parcă tocmai m-ar fi aruncat cineva într-o groapă cu
păianjeni. Îmi ţiuiau urechile şi corpul îmi tremura aşa de tare, de-am zis că mi se face rău, dar
undeva în panica aia, am realizat că nu eram singura care ţipa. Mi-am rotit privirea în întuneric, m-
am forţat să tac, am inspirat şi am încercat să-mi vin în fire. Unde naiba eram? Pe fundul mării?
Făcută terci pe stâncile insulei?
Nu... nu..., eram la mănăstirea benedictină... În camera pe care ne-o repartizaseră mie şi
Afroditei... care acum era în patul de alături şi ţipa ca o apucată.
— Afrodita! am strigat ca să-i acopăr ţipetele. Termină! Sunt eu. Linişteşte-te.
S-a oprit din ţipete, dar respira greu, cuprinsă de panică.
— Lumina! Lumina! a spus, de ziceai că e locuitoarea patriei atacurilor de panică. Am nevoie de
lumină! Trebuie să văd!
— Bine, bine! Stai aşa.
Mi-am adus aminte de lumânarea de pe măsuţa dintre paturile noastre, am pipăit la întâmplare pe
acolo până am dat de o brichetă. A trebuit să-mi potolesc mâna apucându-mă de încheietură cu
stânga ca să pot aprinde lumânarea, dar tot a fost nevoie de cinci încercări, înainte ca mucul să se
aprindă şi lumina caldă a lumânării să-mi dezvăluie faţa albă, fantomatică a Afroditei şi ochii ei
roşii.
— Dumnezeule! Ce ochi ai!
— Ştiu, ştiu. La dracu'! La dracu'! Tot nu văd, a spus ea printre suspine.
— Nu-ţi face griji, nu-ţi face griji, aşa a fost şi ultima oară. Îţi aduc o cârpă udă şi nişte apă, ca
data trecută şi... Cuvintele mi-au fost curmate de conştientizarea motivului pentru care Afrodita
avea ochii stacojii şi am înţepenit undeva între pat şi chiuvetă. Ai avut o viziune, nu?
N-a spus nimic. Pur şi simplu şi-a pus faţa în palme şi a dat din cap, plângând.
— Stai liniştită, o să fie bine, am tot repetat, m-am dus repede la chiuvetă, am apucat un prosop
de mâini, l-am îmbibat cu apă rece şi am umplut cu apă unul dintre cele două pahare din apropiere.
Apoi m-am întors iute la Afrodita. Stătea încă pe marginea patului, cu faţa în palme. Suspinele ei
depăşiseră faza de plâns isteric şi trecuseră la cea cu icnete de-ţi rupeau inima. M-am dus la spatele
ei şi i-am umflat pernele. Ia şi bea. Apoi întinde-te pe spate ca să pot să-ţi pun prosopul ăsta ud pe
ochi.
Şi-a luat mâinile de pe faţă şi a pipăit după pahar. Am condus-o spre el şi apoi m-am uitat la ea
cum bea însetată, îţi mai aduc imediat. Mai întâi întinde-te şi pune-ţi ăsta pe ochi.
Afrodita s-a lăsat pe spate pe pernele puse teanc şi s-a uitat chiaună la mine. Te băga în sperieţi.
Avea ochii roşii rău şi păreau ciudaţi şi fantomatici pe faţa mult prea albă.
— Îţi văd silueta, un pic, a spus uşor. Dar eşti toată roşie, ca şi când ai sângera, a încheiat
Afrodita cu un suspin sughiţat.
— Nu sângerez, sunt bine. Asta a fost mai demult, ai uitat? Iar tu te-ai simţit mai bine după ce ai
închis ochii şi te-ai odihnit un pic.
— Îmi aduc aminte, doar că nu-mi aminteam să fi fost atât de rău.
A închis ochii. Am împăturit prosopul şi i l-am aşezat uşor pe ei, apoi am trântit o minciunică:
— Ba a fost la fel de rău şi data trecută.
Mâinile i s-au agitat pe lângă prosop o clipă înainte să-i cadă pe lângă corp. M-am dus înapoi la
chiuvetă şi am umplut iar paharul. Privind-o în oglindă, am spus:
— A fost nasoală viziunea?
Am văzut cum îi tremurau buzele, apoi a inspirat prelung şi sacadat.
— Da.
— Mai vrei apă? am întrebat-o când m-am dus înapoi la pat.
A încuviinţat din cap şi a spus:
— Mă simt de parcă aş fi alergat la maraton printr-un deşert torid, nu că aş face vreodată aşa
ceva. Nu eşti deloc sexy când eşti plin de transpiraţie.
Bucuroasă că părea din nou ea însăşi, am zâmbit şi i-am condus din nou mâna spre paharul de
apă. Apoi m-am aşezat pe patul meu cu faţa la ea şi am aşteptat.
Simt că te uiţi la mine, a spus.
— Scuze. Credeam că dau dovadă de răbdare dacă nu spun nimic, m-am explicat şi apoi am
făcut o pauză. Vrei să mă duc să-l aduc pe Darius? Sau poate pe Damien? Sau pe amândoi?
— Nu! a spus ea iute. Am văzut-o înghiţind de câteva ori, apoi, cu o voce mai calmă, a continuat.
Stai un pic cu mine, da? Nu vreau să fiu singură în momentul ăsta, mai ales că nu văd nimic.
— Bine, nu mă duc nicăieri. Vrei să-mi povesteşti viziunea?
— Nu neapărat, dar presupun că trebuie. Am văzut şapte femei vampir. Păreau importante,
puternice, toate erau evident Mari Preotese. Erau într-un loc tare de tot. Bag mâna în foc că era al
unor bogătaşi de pe vremuri, nu porcării din alea de noi îmbogăţiţi cu gusturi îndoielnice. - Am dat
ochii peste cap la ea, chestie pe care, din nefericire, nu a văzut-o. - La început nici măcar nu mi-am
dat seama că e o viziune, am crezut că e un vis. Mă uitam la femeile alea vampir care stăteau pe
nişte scaune ca nişte tronuri şi aşteptam să se întâmple ceva ciudat, ca de vis, de exemplu să se
transforme toate în Justin Timberlake, să sară în picioare, să-mi dedice un striptease şi să mi-o cânte
p-aia cu Sexy Back.
— Hm, am făcut. Interesant vis. E un tip cool, deşi cam prostuţ, da' cam îmbătrâneşte.
— Tu ia-ţi o pauză. Ai prea mulţi băieţi ca să mai visezi măcar la încă unul. Lasă-mi-l mie pe
Justin. În orice caz, nici nu s-au transformat în Justin, nici nu mi-au executat un striptease. Chiar mă
întrebam ce se întâmplă, când a devenit mai mult decât evident că era o viziune, pentru că a apărut
şi Neferet.
— Neferet!
— Mda. Şi Kalona era împreună cu ea. Numai ea a vorbit, dar femeile vampir nu o priveau. Ele
nu-şi puteau lua ochii de la Kalona.
N-am spus, dar ştiam ce simţeau.
— Neferet spunea ceva despre acceptarea schimbărilor pe care le aduseseră ea şi Erebus,
revoluţionând totul, reînviind obiceiurile străvechi... etc., etc.
— Erebus! i-am întrerupt seria de etc.-uri. Încă mai pretinde că el e Erebus?
— Mda şi în acelaşi timp mai spune că ea e Nyx Reîncarnată, pe scurt Nyx, dar n-am prins tot ce
spunea, pentru că am luat foc cam pe atunci.
— Ai luat foc? Adică ai început să arzi?
— Hm, de fapt, nu eram eu, ci unele dintre femeile vampir. Era ciudat, una din viziunile cele mai
ciudate pe care le-am avut vreodată, de fapt. O parte din mine se uita la Neferet care vorbea cu cele
şapte femei vampir, dar în acelaşi timp o altă parte din mine pleca din încăpere, una câte una, odată
cu ele. Simţeam că nu toate credeau ce spunea Neferet, şi cu alea am rămas. Până ce au luat foc.
— Vrei să spui că au luat foc pur şi simplu?
— Da, da' era ciudat. Acum îmi dădeam seama că gândesc lucruri rele despre Neferet, acum m-
am trezit că luaseră foc, dar când s-a întâmplat asta, erau în mijlocul unui câmp. Dar nu numai ele
ardeau, a spus Afrodita şi a golit şi restul paharului de apă. Au mai ars o mulţime de alţi oameni
împreună cu ele: fiinţe umane, vampiri şi novici. Ardeau cu toţii pe acelaşi câmp şi focul părea să se
răspândească, cuprinzând întreaga lume.
— Ce?
— Mda, era nasol rău. N-am mai avut niciodată o viziune în care să moară vampiri. Mă rog, mai
puţin alea două despre tine, dar tu eşti doar novice, aşa că nu se pune.
Mi-am irosit energia încruntându-mă la ea, pentru că nu vedea oricum.
— Ai mai recunoscut pe altcineva în afară de vampirii care ardeau? Erau şi Kalona şi Neferet
acolo?
Preţ de un moment, Afrodita nu a spus nimic. Apoi a întins mâna şi şi-a luat prosopul umed de la
ochi, a clipit şi îmi era clar că roşul ochilor începea să se ducă. A mijit ochii la mine şi a spus:
— E mai bine. Aproape că te văd. Bun, deci aşa se sfârşeşte viziunea: Kalona era acolo, dar
Neferet, nu. În schimb, erai tu. Împreună cu el. Şi chiar vreau să spun că erai cu el. Tipul era efectiv
călare pe tine, iar tu nu ziceai nu. Apropo, ce scârboşenie că a trebuit să fiu martoră la scena ai de
coţăială, mai ales că vedeam din perspectiva oamenilor care se prăjeau, în timp ce tu făceai
prostioare. Pe scurt, era mai mult decât evident că sfârşitul lumii era provocat de faptul că tu erai cu
Kalona.
Mi-am trecut mâna tremurătoare pe faţă, de parcă aş fi putut să şterg amintirea mea drept A-ya în
braţele lui Kalona.
N-am să fiu niciodată cu Kalona.
— Bun, ce vreau să spun acum nu e din cauză că sunt o scârbă, cel puţin nu de data asta.
— Dă-i înainte şi spune.
— Eşti reîncarnarea A-yei.
— Deja am stabilit chestia asta, am spus cu un glas mai tăios decât voisem.
Afrodita a ridicat mâna.
— Stai un pic. Nu te acuz de nimic. Numai că fata asta cherokee din vechime cu care îţi împărţi
sufletul a fost creată să-l iubească pe Kalona, nu?
— Da, dar tu trebuie să înţelegi un lucru. Eu nu sunt ea! am spus fiecare cuvânt încet şi limpede.
— Zoey, uite care e faza, eu ştiu chestia asta, dar mai ştiu şi că eşti mai atrasă de Kalona decât
vrei să recunoşti de faţă cu cineva, şi probabil aici eşti şi tu inclusă. Deja ai avut o amintire drept A-
ya atât de puternică încât ai leşinat. Dacă nu eşti complet capabilă să-ţi controlezi sentimentele faţă
de el pentru că atracţia asta îţi este adânc înrădăcinată în suflet?
— Tu crezi că nu m-am gândit deja la chestia asta? La naiba, Afrodita, o să mă feresc de Kalona!
am strigat cuprinsă de frustrare. Complet ferită, aşa nu e nicio şansă să fiu vreodată cu el, iar
viziunea ta nu se va îndeplini.
— Nu e chiar aşa de simplu. Viziunea în care eşti cu el nu a fost singura pe care am avut-o. De
fapt, acum că mă gândesc la asta, semăna un pic cu viziunile alea stupide în care tu mureai, îţi tăiau
gâtul şi efectiv îţi cădea capul, şi apoi în aceeaşi nenorocită de viziune mă înecam şi eu cu tine. Ca
să zici că nu sunt stresată!
— Da, îmi aduc aminte. De fapt, vedeai moartea mea.
— Mda, dar până acum eu sunt singura care a trăit moartea ta repetată. Repet, oribilă chestie.
— Vrei te rog să-mi povesteşti şi restul viziunilor pe care le-ai avut?
Mi-a aruncat o privire chinuită, dar a continuat.
— Deci, viziunea s-a despărţit în două, ca faza cu cele două morţi ale tale. Acum te pupăceai şi
făceai prostii cu Kalona... A, şi am simţit şi agonie.
— Mda, are logică din moment ce ardeai, am spus, iritată că nu-mi spunea naibii odată despre
viziune.
— Nu, vreau să spun că am simţit altfel de agonie şi sunt destul de sigură că nu era de la oamenii
care ardeau. Mai era cineva acolo, şi categoric era ameninţat.
— Ameninţat? Sună aiurea, am spus, şi iar m-a luat cu dureri de stomac.
— Îhî, neplăcut rău. La un moment dat ardeau oameni şi eu simţeam agonie la greu, etc., etc., iar
tu făceai treaba aia cu îngerul malefic. Apoi s-a schimbat totul. Era clar că era într-o altă zi şi într-un
alt loc. Oamenii ardeau încă şi încă simţeam agonia aia ciudată, dar în loc să fad prostioare cu
Kalona, te-ai desprins din braţele lui. Dar nu te-ai dus prea departe. Şi i-ai spus ceva. Indiferent ce i-
ai spus, chestia asta a schimbat cu totul lucrurile.
— În ce fel?
— L-ai omorât, şi focul şi restul de chestii s-au oprit.
— L-am omorât pe Kalona!
— Mda. Cel puţin, aşa mi-a dat mie impresia.
— Şi ce i-am spus de-a avut puterea asta?
A ridicat din umeri.
— Nu ştiu. N-am auzit. Eu aveam viziunea din perspectiva oamenilor care ardeau şi simţeam
agonia aia cretină de peste tot; eram prea ocupată cu durerea aia insuportabilă ca să mai fiu atentă la
vreo silabă din ce-ai spus tu.
— Eşti sigură că a murit? Ideea e că nu poate să moară, pentru că e nemuritor.
— Mie aşa mi s-a părut. Ce i-ai spus tu l-a făcut să se dezintegreze.
— Şi a dispărut?
— De fapt, mai degrabă a explodat. Cam aşa ceva. E greu de descris pentru că, hm, eu ardeam şi
tipul a început să strălucească tare de tot, şi era greu să-ţi dai seama ce i se întâmplă exact. Dar pot
să-ţi spun că s-a împrăştiat oarecum, şi când s-a întâmplat chestia asta, focul s-a oprit şi am ştiut că
totul o să fie bine.
— Asta e tot ce s-a întâmplat?
— Nu. Ai plâns.
— Ce?
— Mda, după ce l-ai omorât pe Kalona, ai plâns. Bocet în bună regulă şi tot tacâmu'. Apoi
viziunea s-a terminat, iar eu m-am trezit cu o durere de cap oribilă şi cu dureri îngrozitoare de ochi.
A, şi tu ţipai de parcă înnebuniseşi naibii, a spus şi m-a privit îndelung, gânditoare. Apropo, de ce
ţipai?
— Am avut un coşmar.
— Cu Kalona?
— Nu vreau să vorbesc despre chestia asta.
— Mare păcat, pentru că va trebui să vorbeşti despre chestia asta. Zoey, am văzut lumea în
flăcări, în timp ce tu şi Kalona dădeaţi chef. Asta nu-mi miroase a bine.
— N-o să se întâmple aşa ceva, am spus. Nu uita că m-ai şi văzut omorându-l.
— Ce-ai visat? a insistat.
— Mi-a oferit lumea. A spus că o să reînvie vechile obiceiuri şi că vrea să domnesc împreună cu
el, sau altă porcărioară de genul ăsta. Nu am spus numai „nu, mersi“, ci şi „nici de-a naibii“. A spus
că o să dea foc... O, mărită zeiţă! Stai un pic, ai spus că ai văzut oameni arzând pe un câmp? Se
poate să fi fost un câmp de grâu?
Afrodita a ridicat din umeri.
— Presupun că da. Pentru mine toate câmpurile sunt la fel.
Am simţit o apăsare în piept şi m-a luat durerea de stomac.
— A spus că o să separe pleava de grâu şi că o să dea foc la pleavă.
— Ce naiba e aia pleavă?
— Nu ştiu exact, dar sunt sigură că are legătură cu grâul. Bun, încearcă să-ţi aduci aminte.
Câmpul ăla pe care ardeau, avea chestii înalte, aurii, ierboase, sau era verde, ca ierburile cosite sau
ca porumbul, sau ceva de genul, care, ăăă, să nu semene cu grâul?
— Era galben. Şi înalt. Şi ierbos. Presupun că se poate să fi fost grâu.
— Deci ce m-a ameninţat Kalona în vis s-a cam adeverit în viziunea ta.
— Numai că în vis nu i-ai cedat şi nu ai pornit o mare partidă de giugiuleală cu el. Sau greşesc
eu?
— Nu! M-am aruncat de pe o stâncă, de-aia urlam de-mi plesneau creierii.
— Pe bune? m-a întrebat şi a făcut mari ochii roşiatici. Chiar ai sărit de pe o stâncă?
— Hm, de fapt, am sărit de pe acoperişul unui castel, care castel era pe o stâncă.
— Sună naşpa.
— E chestia cea mai înfricoşătoare pe care am făcut-o în viaţa mea, dar mai puţin nasol decât să
stau cu el acolo. M-am cutremurat când mi-am amintit de atingerea lui şi de dorul cumplit şi
profund pe care mi-l trezea. Trebuia să scap de el.
— Hm, pe viitor va trebui să regândeşti chestia asta.
— Ce?
— Vrei să căşti urechile? L-am văzut pe Kalona devenind stăpânul lumii. Dădea foc oamenilor,
şi când zic oameni vreau să zic şi vampiri, şi fiinţe umane. Dar tu l-ai oprit. Sincer, cred că viziunea
mea spune că singura persoană în viaţă care poate să-l oprească eşti tu. Deci nu poţi să fugi de el.
Zoey, trebuie să te gândeşti ce i-ai spus de l-a omorât şi apoi să te duci la el.
— Nu! Nu mă duc la el.
Afrodita mi-a adresat o privire plină de compasiune.
— Trebuie să lupţi cu chestia asta cu reîncarnarea şi să-l distrugi o dată pentru totdeauna pe
Kalona.
Prin cap mi-a trecut „la naiba!“, moment în care un pumn s-a apucat să bată în uşă.