Tentația 6

Zoey

— Vrei şi tu o cola? am strigat peste umăr la Stark, care mă aştepta nerăbdător în dormitorul
principal, straniu şi cufundat în tăcere. Şi spun că era straniu tocmai pentru că era cufundat în
tăcere, deşi o grămadă de novici, fete şi băieţi, stăteau unii lângă alţii pe scaune şi căscau gura la
televizoarele cu ecran plat. Pe bune, altceva nu făceau. Nimeni nu vorbea, nimeni nu râdea, nimeni
nu făcea nimic. Dar e adevărat că şi-au ridicat privirea când eu şi cu Stark am intrat în sală. De fapt,
eram aproape sigură că unii dintre puşti ne-au aruncat priviri răutăcioase, dar tot n-au scos un sunet.
— Nu, mersi. Ia-ţi cola şi hai sus, mi-a zis, în timp ce se îndrepta deja spre casa scării.
— Bine, bine, vin. Doar că..., am spus şi am dat nas în nas cu o fată pe nume Becca. O, scuze!
am zis şi m-am dat înapoi. Nu te-am văzut pentru că făceam...
— Mda, ştiu ce făceai. Cam ce faci de obicei. Te uitai după un tip.
La faza asta m-am încruntat. N-o cunoşteam prea bine pe Becca, ştiam doar că fusese topită după
Erik. A, şi îl prinsesem pe Stark în timp ce o muşca şi încerca s-o violeze, asta înainte ca el să treacă
de partea binelui şi să-mi ofere jurământul său de războinic. Desigur, Becca nu-şi amintea de faza
cu violul, îşi amintea doar de plăcerea pe care i-o provocase muşcând-o, şi asta tot din pricina
ticăloşiei de care dădea dovadă Stark pe vremea aia.
În orice caz, nimic nu-i dădea dreptul să-mi fluture mie pe la nas atitudinea asta ridicolă. Dar n-
aveam timp să îi explic ce şi cum şi, sincer, chiar nu-mi păsa că se oftica şi crăpa de gelozie. Aşa că
am împrumutat o pufhitură nesuferită de la Afrodita, după care am ocolit-o frumos, m-am dus la
frigider, l-am deschis şi am început să caut o cola.
— Tu eşti de vină, nu-i aşa? Tu ai stricat totul.
Am oftat. După ce am găsit cutia de suc, m-am întors.
— Dacă te referi la faptul că eu am scăpat de Kalona, care să ştii că nu e Erebus pogorât pe
pământ, ci un înger căzut diabolic, şi am alungat-o pe Neferet, care nu mai e Marea Preoteasă a lui
Nyx, ci o Tsi Sgili malefică şi care vrea să pună stăpânire pe lume, atunci da. Cu ajutorul prietenilor
mei, da, eu am făcut-o.
— De ce ai senzaţia că tu le ştii pe toate?
— Ba nu le ştiu deloc pe toate. Dacă ar fi aşa, aş şti şi de ce tu încă nu-ţi dai seama că Neferet,
Kalona şi Imitatorii de Corbi sunt malefici. Nici măcar acum, după ce au omorât-o pe profa
Anastasia.
Imitatorul de Corbi a omorât-o pentru că i-ai enervat tu când ai fugit şi apoi te-ai luptat cu
Kalona, despre care mulţi dintre noi cred că e cu adevărat Erebus.
— Becca, pricepe odată. Kalona nu e Erebus. E tatăl Imitatorilor de Corbi, pe care i-a creat
violând femeile cherokee. Erebus nu ar face aşa ceva. Asta aţi păţit cu toţii?
Dar ea a continuat să se poarte de parcă n-ar fi auzit o vorbă din ce spusesem.
— Totul a mers bine cât ai fost tu plecată. Acum iar ai venit şi iar s-a întors totul cu susul în jos.
Ce n-aş da să pleci de tot şi să ne laşi pe noi, ceilalţi, să facem ce vrem.
— Pe voi, ceilalţi? Te referi la puştii din infirmerie pe care mai că i-au omorât amicii tăi
înaripaţi? Sau la Dragon, care stă singur afară şi îşi jeleşte soţia?
— Toate astea s-au întâmplat din cauza ta. Nu a fost nimeni atacat înainte să pleci tu.
— Tu chiar nu auzi ce spun?
— Salut, Becca, a spus Stark, care se oprise în pragul uşii de la bucătărie, chiar în spatele Beccăi.
Fata a întors capul, şi-a dat părul pe spate şi i-a aruncat un zâmbet insinuant.
— Bună, Stark.
— Vezi că Erik a rămas singur, i-a trântit-o el.
Tipa a clipit şi părea un pic nedumerită.
— El şi cu Zoey s-au despărţit, a adăugat el.
Serios? a făcut ea, chipurile nonşalantă, deşi întreaga fiinţă îi trăda încântarea. S-a uitat iar la
mine şi a spus: Era şi timpul să-ţi dea papucii.
— Ba a fost exact pe dos... scârbă ce eşti! am izbucnit.
Becca a făcut un pas spre mine şi a ridicat mâna de parcă ar fi vrut să mă lovească, ceea ce m-a
şocat aşa de tare încât nici nu mi-a trecut prin cap să invoc vreunul dintre elemente ca să dau cu ea
de pământ. Din fericire, Stark nu a fost aşa de şocat ca mine şi s-a aşezat repede între noi.
— Becca, ţi-am făcut destul rău. Nu vreau să te dau afară. Pleacă de bună voie, a spus, cu un aer
de războinic primejdios.
Becca s-a dat instantaneu înapoi.
— Mă rog. Nu îmi pasă atât de tare încât să-mi stric unghiile din cauza asta, a spus, s-a răsucit pe
călcâie şi a ieşit ofensată.
Mi-am deschis cutia de cola şi am luat o înghiţitură zdravănă, apoi am spus:
— Neplăcută fază.
— Da, nu ştiu ce mi se întâmplă. În mod normal, nu m-aş fi băgat niciodată între două fete gata
să se bată.
Mi-am dat ochii peste cap la el.
— Tipic pentru un băiat. Hai sus, acolo e mai puţină nebunie!
Am ieşit din bucătărie şi a trebuit să trecem prin dormitorul principal ca să ajungem la casa
scării, ceea ce, pe scurt, însemna că trebuia să plonjăm într-un haos şi mai mare. Becca şuşotea cu
grupul cel mai mare de puşti, deşi s-a oprit când am trecut prin dreptul lor ca să-mi arunce o privire
scârboasă, ucigătoare, la fel ca toţi ceilalţi puşti.
Am iuţit pasul şi m-am năpustit efectiv în sus pe trepte.
— Te bagă în sperieţi, nu alta, a spus Stark în timp ce îna intam repede spre dormitorul meu.
M-am mulţumit să dau din cap. Mi-era greu să exprim în cuvinte potrivite ce simţeam văzând că
aproape toată lumea din şcoală, care era căminul meu, mă ura, evident, de moarte. Am deschis uşa
la camera mea şi am fost imediat asaltată de un ghem roşcovan de blană care mi s-a aruncat în braţe
şi a scos un miorlăit mustrător, ca o bătrânică morocănoasă.
— Nala! Fără să-i bag în seamă iritarea, am sărutat-o pe năsuc, procopsindu-mă cu un strănut în
faţă. Am râs şi mi-am trecut cola în mâna cealaltă, ca să nu i-o vărs pisicii în cap. Mi-a fost dor de
tine, fetiţă. Mi-am afundat capul în blăniţa ei moale, ceea ce a făcut-o să uite de supărare şi să
pornească motoraşul.
— Când termini giugiuleala cu pisica, poate discutăm şi noi nişte lucruri importante, a spus
Afrodita.
— Nu mai fi aşa de odioasă, a apostrofat-o Damien.
— Odioasă e mă-ta, i-a răspuns Afrodita.
— Terminaţi! a intervenit Lenobia înainte să apuc eu să le spun să tacă din gură. Trupul bunei
mele prietene încă mai mocneşte afară. Nu am chef să ascult miştocărelile unor adolescenţi.
Afrodita şi Damien şi-au cerut jenaţi scuze, iar eu am profitat de moment ca să iau cuvântul:
— Toţi puştii aia de jos mă urăsc de moarte.
— Serios? Când am intrat noi, se purtau ca nişte extratereştri, a zis Damien.
— Ce chestie, a spus Stark. Eu mai că a trebuit s-o smulg pe tipa aia, Becca, de pe Zoey.
Judecând după faţa Afroditei şi a lui Damien, am tras concluzia, că încă îşi mai aminteau trecutul
de băiat rău al lui Stark. Însă niciunul dintre ei nu a spus nimic.
— Nu mă surprinde, a spus Lenobia. Am privit-o cu atenţie pe profa de echitaţie.
— Ce se întâmplă? Kalona a plecat hăt departe, probabil că nici măcar nu mai e în ţară. Cum se
face că încă îi mai influenţează pe novici?
— Şi pe vampiri, a adăugat Damien. Niciun profesor în afară de tine nu a mai ieşit să stea cu
Dragonul. Asta înseamnă că toţi ceilalţi sunt încă sub influenţa lui Kalona.
— Sau pur şi simplu se lasă învinşi de frică, a spus Lenobia. E greu de zis dacă le e teamă sau
dacă lucrarea diavolului se continuă şi în absenţa lui.
— Nu e diavol, m-am trezit vorbind.
— De ce spui asta, Zoey? m-a întrebat Lenobia aruncându-mi o privire tăioasă.
Mă simţeam stânjenită sub privirea ei scrutătoare şi m-am dus să mă aşez la mine în pat, cu Nala
ghemuită în poală.
— Pentru că ştiu câte ceva despre el, şi unul dintre lucrurile pe care le ştiu e că nu poate fi numit
diavol.
— Ce contează cum îi spunem? a intervenit Erin.
— Hm, să ştiţi că numele adevărate au o putere aparte, a spus Damien. Se spune că invocarea
numelui real al unei persoane într-o vrajă sau într-un ritual este mai eficientă decât energia trimisă
în general sau chiar decât folosirea numelui mic al acestuia.
— Bună observaţie, Damien. Atunci nu-l mai numim pe Kalona diavol, a hotărât Lenobia.
— Şi nici nu vom uita că e rău, cum au uitat ceilalţi, a spus Erin.
— Dar nu toţi au uitat, am intervenit eu. Puştii din infirmerie nu au fost vrăjiţi de Kalona, nici
Lenobia, nici Dragonul... şi nici Anastasia. Dar de ce? Ce aveţi voi şi ceilalţi, nu?
— Am conchis deja că Lenobia, Dragonul şi Anastasia aveau haruri de la Nyx, a spus Damien.
— Bun, dar ce au aşa deosebit puştii care s-au luptat cu Imitatorii de Corbi? a întrebat Afrodita.
— Hanna Honeyyeager poate face florile să înflorească, a spus Damien.
— Pe bune? am zis eu şi am făcut ochii mari la el.
— Mda, a spus Damien şi a ridicat din umeri. Se pricepe la plante.
— Ce altceva mai ştiţi despre puştii de la infirmerie? am întrebat cu un oftat.
— T. J. e un boxer demenţial, a explicat Erin.
— Iar Drew e un luptător tare de tot, am spus şi eu.
— Dar e vreuna dintre calităţile astea cu adevărat un har? a întrebat Lenobia. De regulă, vampirii
sunt înzestraţi cu tot felul de talente, deci, până aici, nimic neobişnuit.
— Ştie cineva ceva despre puştiul ăla, Ian Bowser? m-am interesat. Eu l-am văzut la cursul de
artă teatrală. Era îndrăgostit rău de profa Nolan.
— Îl ştiu eu, a spus Erin. E tare dulce.
— Bine, e dulce, am zis copleşită de inutilitatea sarcinii pe care ne-o asumasem. Puştii erau de
treabă şi se pricepeau la diverse, dar asta nu era totuna cu a avea un har de la Nyx. Şi fata aia nouă,
Roşcovana?
— Nimeni nu ştie nimic de ea. Damien s-a uitat la Lenobia. Tu o cunoşti?
Lenobia a clătinat din cap.
— Nu, ştiu doar că Anastasia îi era mentor şi că s-au apropiat suficient de mult în cele câteva zile
încât să fie dispusă să-şi rişte viaţa pentru profesoara ei.
— Ceea ce nu înseamnă că ar fi ceva deosebit la ea, atât doar că a făcut ce trebuia şi...
Atunci m-am oprit, pentru că tocmai îmi dădusem seama cum stau lucrurile şi m-a pufnit râsul.
— Asta e!
Toată lumea se holba la mine.
— S-a tâmpit, a spus Afrodita. Trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu.
— Nu, nu m-am tâmpit. Am aflat. Am aflat răspunsul. Zeiţă, e atât de evident. Puştii ăia nu sunt
supertalentaţi, sunt doar puşti care au făcut ce trebuie, au ales corect.
Timp de câteva secunde, nimeni n-a spus nimic, apoi Damien mi-a reluat şirul gândurilor.
— E exact ca-n viaţă. Nyx ne îngăduie să facem propriile alegeri.
I-am zâmbit larg şi am spus:
— Şi unii dintre noi aleg cu înţelepciune.
— În timp ce alţii o dau în bară, a completat Stark.
— Mărită zeiţă! Chiar că e evident, a spus Lenobia. Vraja pe care o răspândeşte Kalona nu are
nimic misterios.
— E chestie de alegere, a spus Afrodita.
— Şi de adevăr, am adăugat.
— Chiar că are sens, a intervenit Damien în discuţie. Nu înţelegeam de ce numai trei dintre
profesori îl vedeau pe Kalona aşa cum e de fapt. Întotdeauna am crezut că toţi vampirii de aici sunt deosebiţi şi cu har de la Nyx.
— Şi chiar sunt, a spus Lenobia.
— Dar fie că au vreun har, fie că nu, descoperirea adevărului şi urmarea căii drepte reprezintă
alegerea fiecăruia, a spus Stark încet, în timp ce-mi surprindea privirea. Niciunul dintre noi n-ar
trebui să uite asta.
— Şi iată care ar putea fi motivul pentru care Nyx ne-a adus aici. Ca să ne aducă aminte că toţi
copiii ei au libertatea de a alege, a spus Lenobia.
„Asta e toată faza cu mine şi cu A-ya. Pot alege să nu-i urmez calea. Dar asta nu înseamnă, oare,
că şi Kalona are liber-arbitru şi poate alege binele în locul răului?” Gândurile astea îmi tot dădeau
târcoale, dar până la urmă am reuşit să le alung şi am spus:
— Deci, ştie cineva ce avem de făcut de aici înainte?
— Sigur. Pleci în căutarea lui Kalona şi noi venim cu tine, a spus Afrodita. Când a văzut că ne
holbăm cu toţii la ea, a continuat: Uitaţi care e faza, Kalona a dovedit că e malefic, aşa că haideţi să
facem alegerea de a-l distruge. Înainte să apuc să spun ceva, Afrodita a adăugat: Nu e imposibil.
Într-una dintre viziunile mele, Zoey îl ucidea.
— Ce viziuni? a întrebat Lenobia.
Afrodita a povestit din nou pe scurt cele două viziuni pe care le avusese, dar a omis să spună că
în cea „mai puţin pozitivă” eram de partea lui Kalona. Aşa că atunci când a terminat, mi-am dres
glasul, mi-am luat inima în dinţi, la figurat, desigur, şi am spus:
— În viziunea aia nasoală eram cu Kalona. Cu Kalona, dacă mă înţelegeţi. Eram amanţi.
— Dar în cealaltă viziune ai făcut ceva şi l-ai învins, a spus Lenobia.
— Asta era evident, chiar dacă în rest totul părea un haos, ne-a lămurit Afrodita. Deci, cum
spuneam, trebuie să se ducă la el.
— Nu-mi place, a spus Stark.
— Nici mie, i-a dat dreptate Lenobia. Mi-ar plăcea să ştim mai multe, să avem mai multe detalii
despre ce a cauzat fiecare viziune.
— Zeiţă! Ce proastă sunt, am spus şi am început să scotocesc prin buzunar după bucăţica de
hârtie pe care o pusesem acolo. Am şi uitat de poemul Kramishei.
— Îhh, şi eu, a spus Afrodita. Urăsc poezia.
— Mă mir, frumoasa mea, a spus Darius pe când intra în cameră, urmat de Stevie Rae şi de
Shaunee. Cineva atât de inteligent ca tine ar trebui să aprecieze poezia.
Afrodita i-a zâmbit dulce.
— Mi-ar plăcea dacă mi-ai citi tu. De fapt, mi-ar plăcea orice mi-ai citi tu.
— Vomitiv, a spus Shaunee şi s-a dus să se aşeze lângă Erin.
— Absolut, a confirmat Erin şi i-a zâmbit gemenei ei.
— Super. N-am pierdut faza cu poemul, a spus Stevie Rae, s-a trântit lângă mine pe pat şi s-a
apucat s-o mângâie pe Nala. Chiar mă întrebam ce i-a mai trecut prin cap Kramishei.
— Bun, fiţi atenţi că citesc cu glas tare, i-am anunţat.
Sabie cu două tăişuri
Unul distruge
Celălalt eliberează
Îţi sunt nod gordian
Mă vei elibera sau mă vei distruge?
Urmează calea adevărului şi
Mă vei găsi în apă,
Mă vei căli prin foc
Nicicând nu voi mai fi prizonier al pământului
Aerul îţi va şopti
Ce spiritul ştie deja:
Chiar şi nimicit orice e posibil
E de-ajuns să crezi
Şi amândoi vom fi libert
— Îmi pare rău să-ţi spun, dar până şi eu îmi dau seama că e de la Kalona pentru tine, a rostit
Afrodita în liniştea grea care s-a lăsat după ce am terminat de citit.
— Mda, aşa mi se pare şi mie, a spus Stevie Rae.
— Fir-ar, am mormăit eu.