Tentația 6

Zoey

— Hai, Afrodita, nu mai fi aşa de răutăcioasă, a spus Stevie Rae. Ştii doar că toţi novicii primesc
paşapoarte imediat după ce sunt însemnaţi. Ţine de faza aia cu emanciparea adolescenţilor.
— Ce bine că am şi eu paşaport, s-a băgat Heath în vorbă. Deşi eu nu sunt însemnat.
Ca să nu strig la Heath: „Tu nu mergi! E moarte sigură!” şi să-l fac să se simtă prost, m-am
concentrat pe partea de logistică:
— Ştie cineva cum ajungem în Italia?
— Cu clasa întâi, sper eu, a mormăit Afrodita.
— Partea asta e uşoară. O să luăm avionul Casei Nopţii, a spus Lenobia. Sau, mai degrabă, tu şi grupul tău. Eu am să autorizez călătoria, dar n-am să vin cu voi.
— Nu vii cu noi? am spus şi am simţit că mi se strânge stomacul. Lenobia era atât de înţeleaptă
şi aşa de bine văzută în comunitatea vampirească, încât până şi Shekinah o respectase. Trebuia să
meargă şi ea cu noi. Era musai să ne însoţească!
— Nu poate, a explicat Jack şi l-am privit cu toţii surprinşi. Trebuie să rămână aici cu Dragonul
şi să aibă grijă ca şcoala să nu treacă de tot de partea întunecată, fiindcă indiferent ce influenţă are
Kalona, încă mai recurge la ea, chiar dacă nu se află acum aici.
Lenobia i-a zâmbit lui Jack.
— Ai dreptate. Nu pot să părăsesc Casa Nopţii în momentul ăsta. Privirea i s-a rotit prin cameră,
poposind asupra fiecăruia dintre noi şi ajungând în sfârşit la mine. Tu poţi să-i conduci. Ai mai
făcut-o, aşa că mergi mai departe!
„Bine, da' am scrântit-o! De mai multe ori! Şi nici măcar nu ştiu dacă pot să am încredere în
mine cât timp Kalona se află prin preajmă!” îmi venea să strig. În loc de asta însă, am încercat să-mi
trag o voce de adult şi am spus:
— Dar cineva trebuie să înştiinţeze Înaltul Consiliu despre ce se întâmplă de fapt cu Neferet şi cu
Kalona. Eu nu pot, sunt doar o novice.
— Nu, Zoey, eşti Marea noastră Preoteasă, prima Mare Preoteasă novice, şi te vor asculta pentru
că Nyx e de partea ta. Mi-e limpede lucrul ăsta, aşa cum îi era şi lui Shekinah, şi le va fi şi lor.
Eu nu eram chiar aşa de sigură, dar toată lumea îmi zâmbea încurajator, deşi simţeam că-mi vine
să vărs. Dar în loc să dau la boboci sau, a doua opţiune, să izbucnesc în lacrimi, am spus:
— Când plecăm?
— Cât mai repede, mi-a răspuns Lenobia. Nu ştim cât de mult rău face Kalona chiar acum, în
timp ce noi vorbim. Gândeşte-te la dezastrul pe care l-a produs aici în doar câteva zile.
— În curând o să se crape de ziuă. Va trebui să aşteptăm apusul, a spus Stark, abia stăpânindu-şi
frustrarea. Pentru că îmi închipui că acum că s-a oprit furtuna de gheaţă, chiar o să fie soare, ceea ce
înseamnă că Stevie Rae şi cu mine ne-am prăji dacă ne-am urca atunci în avion.
— Plecaţi la apus, a confirmat Lenobia. Până atunci faceţi-vă bagajele, mâncaţi şi odihniţi-vă.
Aranjez eu lucrurile.
— Eu nu cred că Zoey ar trebui să stea pe insula San Clemente, a spus Stark şi s-a întors spre
Darius să-i ceară sprijinul. Nu eşti de acord cu mine că e o idee proastă să stea exact acolo unde a
văzut-o Afrodita înecându-se?
— Stark, Afrodita m-a văzut şi decapitată, chiar aici, în Tulsa. Ceea ce nu s-a întâmplat, totuşi,
pentru că prietenii mei nu mi-au întors spatele. Nu contează chiar aşa de tare unde sunt, atâta timp
cât ştiu că mă aflu în pericol, dar că sunt înconjurată de oameni care-mi păzesc spatele.
— Da, dar m-a văzut cu tine! Dacă eu nu pot să te protejez, atunci cine?
— Eu, a spus Darius.
— Şi aerul, a completat Damien.
— Şi focul poate să tăbăcească ceva funduri, s-a oferit şi Shaunee.
— Iar eu stăpânesc apa şi nici de-a naibii n-o s-o las pe Zoey să se înece, a spus Erin indignată.
— Pământul întotdeauna o va proteja pe Zoey, a zis Stevie Rae, deşi privirea ei pătrunzătoare
părea nespus de tristă.
— Oi fi eu enervant de umană, dar tot a naibii rămân. Dacă trece cineva de Darius, de tine şi de
gaşca de tocilari, va trebui să treacă şi de mine, a hotărât Afrodita.
— Mai adaugă un tip enervant la adunătura asta de oameni, novici şi vampiri, a intervenit şi
Heath.
— Vezi, i-am spus lui Stark şi am clipit des ca să-mi alung lacrimile care îmi podidiseră ochii.
Nu eşti doar tu răspunzător, suntem cu toţii implicaţi.
Privirile ni s-au întâlnit şi îmi dădeam seama cât de mult suferea Stark. Era coşmarul oricărui
războinic legat de Marea lui Preoteasă prin jurământ, ca aceasta să fie ucisă. Simplul fapt că
Afrodita îl văzuse acolo şi că eu muream fusese de ajuns ca să îi zdruncine profund încrederea.
— O să fie bine, îţi promit, l-am încurajat.
A încuviinţat din cap, apoi s-a uitat într-o parte, ca şi când n-ar mai fi suportat să-mi întâlnească privirea.
— Bine. Hai să ne apucăm de treabă. Luaţi puţine bagaje. N-o să aveţi timp să căraţi după voi o
grămadă de lucruri. Luaţi fiecare câte un rucsac cu strictul necesar, a spus Lenobia. Am văzut-o pe
Afrodita cum păleşte de groază şi a trebuit să tuşesc ca să-mi înăbuş un chicot. Ne întâlnim la
cantină chiar la apus. A dat să plece, apoi s-a oprit în uşă. Zoey, ai grijă să nu dormi singură. Haide
să-l ţinem pe Kalona cât mai departe de gândurile tale. Nu e bine să-şi dea seama că veniţi după el.
Am înghiţit în sec, dar am dat din cap aprobator şi am spus:
— Da, bine.
— Fiţi binecuvântaţi.
— Fii binecuvântată, i-am răspuns cu toţii-n cor, până şi Heath.
Lenobia a închis uşa şi nimeni nu a spus nimic timp de câteva secunde. Cred că eram cu toţii
încă uimiţi şi încă nu ne intrase în cap ideea că ne duceam într-adevăr în Italia, ca să vorbim
înaintea Înaltului Consiliu Vampiresc. Adică eu să vorbesc. La naiba! „Trebuia să vorbesc înaintea
Înaltului Consiliu Vampiresc.” Sau poate când o să mă trezesc în faţa tuturor vampirilor ălora
bătrâni şi puternici o să mă taie diareea şi o să mă scap pe mine. Mda. Cu siguranţă, chestia asta ar
face impresie. „E unică fata asta”, sunt sigură că aşa ar zice.
Întrebarea lui Jack a pus capăt cvasiisteriei haotice din mintea mea:
— Ce facem cu Ducesa şi cu pisicile?
M-am uitat în jos, la Nala, care torcea la picioarele mele, şi am spus:
— Of!
— Nu putem să le luăm şi pe ele, a spus Stark. E imposibil. Apoi, începând să aducă mai mult cu
Stark cel pe care îl ştiam eu, a adăugat: Deşi o să fie supărate când ne-om întoarce. Mai ales pisicile.
Ştii, pisicile ţin duşmănie.
— Mie-mi spui? a pufnit Afrodita. Ai cunoscut-o pe a mea? Apropo, o să stau un pic şi cu ea cât
timp mănânc ceva şi îmi fac bagajele, a spus şi i-a zâmbit timid lui Darius. Dacă vrei să vii şi tu cu
noi, eşti invitat.
— Nu trebuie să-mi zici de două ori. Fii binecuvântată, Preoteasă, mi-a zis, apoi a luat-o pe
Afrodita de mână şi au pornit spre camera ei, să facă ce numai zeiţa poate şti (nu că n-ar mai vrea şi
altcineva).
— Ar fi bine să ne vedem şi noi de ale noastre, a spus Damien.
Nu pot să cred că avem voie să ne luăm doar un rucsac cu haine. Unde îmi bag eu toţi pantofii? a
întrebat Jack.
— Cred că ideea e să luăm o singură pereche de pantofi, i-a sărit Heath în ajutor.
Jack încă nu-şi revenise din şoc când a plecat împreună cu Damien.
Şi am rămas eu cu Stark, cu Heath şi cu Stevie Rae. Înainte ca lucrurile să devină super-mega-
ciudate, Stark m-a surprins cu următoarele cuvinte:
— Heath, vrei să dormi tu cu Zoey?
— Frate, eu, unul, aş dormi mereu cu Zoey.
I-am dat un cot, dar tot rânjea ca un tembel.
— Ce ai de gând să faci? l-am întrebat pe Stark.
S-a ferit să mă privească în ochi.
— Vreau să verific perimetrul înainte să se lumineze de ziuă şi să văd dacă Lenobia n-are nevoie
de ajutor cu pregătirile. Apoi mă duc să mănânc şi eu ceva.
— Şi unde dormi?
— În întuneric. S-a întors spre mine, s-a aplecat ceremonios, ducându-şi pumnul drept la piept.
Fii binecuvântată, domniţa mea.
Înainte să apuc să mai spun ceva, a plecat.
Rămăsesem fără grai.
— E speriat din cauza viziunii Afroditei, ne-a lămurit Stevie Rae, în timp ce se dădea jos din
patul meu şi se apuca să cotrobăie prin sertarele care fuseseră ale ei înainte să moară şi apoi să
devină zombi. Mă bucuram că îi convinsesem pe Neferet şi pe vampiri să-mi dea înapoi câteva
dintre lucrurile ei, iar acum avea prin ce scotoci.
— Zo, nu-l lăsa pe Stark să te rănească, a spus Heath. E ofticat pe el, nu pe tine.
— Heath, apreciez că vrei să mă faci să mă simt mai bine, dar e prea ciudat să-i iei tu apărarea
lui Stark.
— Scumpo, eu sunt de partea ta! S-a împins cu umărul în mine, apoi s-a întins ostentativ, după
care m-a cuprins cu braţul.
— Ăăă, Heath, îmi faci şi mie o mare favoare? a întrebat Stevie Rae.
— Sigur!
— Poţi să dai o fugă până în bucătărie? Treci prin cancelarie, faci dreapta şi ne aduci şi nouă
ceva de mâncare? întotdeauna au o grămadă de chestii pentru sendvişuri în frigidere. Caută şi nişte
chipsuri, deşi probabil că n-ai să găseşti decât covrigei sau cartofi din ăia sănătoşi, copţi la cuptor.
— Iac, am făcut şi eu, şi Heath în acelaşi timp.
— Da? Te duci?
— Da, Stevie Rae, nicio problemă. Heath m-a strâns în braţe şi m-a sărutat rapid pe frunte, după
care a sărit din pat. Ajuns la uşă, i-a zâmbit larg lui Stevie Rae şi a spus: Dar data viitoare, dacă mai
vrei să stai singură de vorbă cu Zoey, spune direct. Oi fi eu om şi fotbalist pe deasupra, dar nu sunt
prost.
— Am să ţin minte, i-a răspuns ea.
Mi-a făcut cu ochiul şi a plecat.
— Zeiţă, câtă energie are băiatul ăsta, am remarcat.
— Z, nu pot să merg cu voi în Italia, a izbucnit Stevie Rae fără niciun fel de introducere.
— Ce? Trebuie! Tu reprezinţi pământul. Am nevoie de tot cercul.
— Ai mai format cercul fără mine. Poate să intre Afrodita în locul meu, dacă o ajuţi tu.
— Nu poate să reprezinte ea pământul, pe ea o zguduie, am spus.
— Dar ştiu că i-ai mai trimis spiritul şi a mers foarte bine. Trimite-i-l iar.
— Stevie Rae, am nevoie de tine.
Cea mai bună prietenă a mea a lăsat capul jos, cu un aer înfrânt.
— Te rog, te rog, nu spune asta. Trebuie să rămân. Nu am de ales. Novicii cu semiluni roşii au
mai multă nevoie de mine decât ai tu.
— Nu mai au, am spus gravă. Sunt aici, la şcoală, înconjuraţi de o grămadă de vampiri. Chiar
dacă vampirii adulţi se poartă ciudat, prezenţa lor va fi suficientă pentru ca ei să nu respingă
Transformarea.
— Nu e numai asta. Nu e vorba doar de ei.
— Nu! Stevie Rae, nu-mi spune că iar te gândeşti la novicii ăia răi.
— Sunt Marea lor Preoteasă, a spus încet şi mă implora din priviri s-o înţeleg. Eu răspund de ei.
Cât timp ai să lipseşti tu, înainte să trebuiască să te duci acolo jos şi să le faci ceva îngrozitor, pot să
mai încerc o dată să ajung la sufletul lor, să-i fac să se reîntoarcă la umanitate.
— Stevie Rae...
— Zoey! Ascultă-mă! E o alegere. Eu am făcut-o pe cea corectă, la fel şi Stark. Toţi puştii de aici
sunt şi ei pe calea cea bună. Ştii că şi noi am fost răi. După cum ai spus şi tu, pentru noi a fost
cumplit, dar lucrurile s-au schimbat. Acum suntem altfel pentru că alegem să fim altfel. Nu pot să
nu mă gândesc că şi ceilalţi puşti ar putea alege binele. Lasă-mă numai să încerc.
— Ştiu şi eu... Şi dacă îţi fac ceva?
Stevie Rae a râs, iar cârlionţii ei blonzi şi scurţi i s-au agitat zburdalnici pe umeri.
— Ce naiba, măi Zoey! N-au ce să-mi facă. Sunt în subteran. Dacă încearcă ceva nasol, nu
trebuie decât să-mi invoc elementul, şi ei ştiu foarte bine chestia asta.
— Poate că aşa le e dat, să moară, şi de-aia nu-şi pot recăpăta umanitatea, am spus în şoaptă.
— Nu pot să cred aşa ceva, cel puţin nu deocamdată. Stevie Rae s-a îndreptat către patul ei de pe
vremuri şi s-a aşezat vizavi de mine, exact cum făcea înainte ca lumea să se prăbuşească în jurul
nostru. Vreau să merg cu tine, sincer. Ce naiba, în fond pe tine te pândeşte un pericol mai mare
decât pe mine! Dar trebuie să fac alegerea corectă, adică să încerc să-i conving pe puştii ceilalţi şi să
le mai dau o şansă. Înţelegi?
— Da, înţeleg. Numai că mi-a fost foarte dor de tine şi mi-aş dori să vii şi tu cu mine.
Ochii lui Stevie Rae s-au umplut de lacrimi.
— Şi mie mi-a fost dor de tine, Z. A fost oribil să ţin secrete faţă de tine. Mi-era aşa de teamă că
n-o să înţelegi.
— Ştiu ce înseamnă să ai secrete. E nasol.
— Puţin spus, a decretat ea. Dar rămânem cele mai bune prietene, nu?
— Întotdeauna o să fim cele mai bune prietene, am liniştit-o eu.
S-a năpustit asupra mea şi m-a strâns în braţe aşa de tare încât a trezit-o pe Nala, care a mieunat
urât la noi, ca o mamă care-şi ceartă odraslele neastâmpărate.
— Chiar atunci, Heath a dat buzna înapoi în cameră. Cu braţele pline de mâncare, s-a oprit şi a
făcut ochii mari.
— Este! Am murit şi am ajuns în paradisul lesbienelor!
— O, zeiţă, ai milă! am exclamat.
— Heath, eşti scârbos ca un oposum storcit de o maşină în miezul verii.
— Îhh, ce scârbos, am spus.
— Ei bine, aşa e prietenul tău.
— Da' barem am adus de mâncare, s-a scuzat el.
— Bine, atunci eşti iertat, i-am zis.
— Auzi, îţi spun ca să ştii, eu dorm aici, în patul meu. Deci să nu vă prind cu pipăieli, că nu
tolerez aşa ceva, i-a spus Stevie Rae lui Heath, dar am răspuns eu.
— Le-aş caracteriza în două cuvinte pe tipele care se giugiulesc cu prietenii lor de faţă cu
colegele de cameră: Naşpa rău! Aşa că nu-ţi face griji că s-ar putea întâmpla aşa ceva aici, am spus
şi am bătut cu palma în pat. Heath o să fie cuminte pentru că deja am stabilit că relaţia noastră se
bazează pe ceva mai mult decât pe sex. Nu-i aşa, Heath?
Stevie Rae şi cu mine l-am ţintuit cu privirea.
— Aşa e. E trist şi tragic, dar adevărat, a recunoscut cam cu părere de rău.
— Bravo. Hai să mâncăm. Apoi o ajut pe Z să-şi facă bagajele şi dormim şi noi un pic. În sfârşit,
a oftat Stevie Rae.
*
Tocmai mă lua somnul, ghemuită cum stăteam în îmbrăţişarea puternică şi familiară a lui Heath,
când deodată m-a trăsnit un gând: „Heath nu poate să vină cu noi.“
— Heath, am zis în şoaptă. Trebuie să stăm de vorbă.
— Te-ai răzgândit la chestia cu pipăitul? a şoptit şi el, iar eu i-am tras un cot.
— Ah, ce e? a întrebat.
— Nu vreau să te superi, dar nu poţi să vii cu mine în Italia.
— Ba cum să nu pot?
— Nu te lasă ai tăi să lipseşti atâta de la şcoală.
— Suntem în vacanţa de iarnă.
— Ba nu, ai vacanţă pentru că e furtună de gheaţă. Dar acum se domoleşte şi în câteva zile te
duci iar la şcoală, i-am retezat-o.
— Atunci iau temele de la cineva când vin.
Am luat-o altfel:
— Trebuie să rămâi acasă şi să te concentrezi pe note. E ultimul semestru înainte de facultate.
Dacă o dai în bară acum, ratezi bursa.
— Uite, e simplu. Liceul Broken Arrow are catalogul ăla online, mai ţii minte?
— Cum aş putea să uit ceva aşa de enervant ca faptul că ai mei puteau să-mi verifice notele şi
temele în fiecare zi? În momentul ăla am tăcut chitic, pentru că mi-am dat seama ce spusesem.
— Ei vezi! Pot să-mi iau temele pe Internet. Aşa rămân la curent cu ce se întâmplă. Poţi să mă
ajuţi şi tu. Sau, şi mai bine, Damien. Fără supărare, Zo, dar cred că e un elev mai bun decât tine.
— Cu siguranţă, dar n-are legătură cu discuţia. N-o să te lase ai tăi să pleci.
— N-au ce să-mi facă. Am optişpe ani.
— Heath, te rog. Deja mă simt ca naiba că ţi-am adus toate porcăriile astea pe cap. Nu vreau să fiu răspunzătoare şi pentru că îţi ratezi ultimul semestru de şcoală, eşti pedepsit până pleci la
facultate şi îţi pui şi viaţa în pericol.
— Ţi-am mai spus, pot să-mi port şi singur grijă de mine, a replicat.
— Bine, hai să facem un compromis. Îi suni pe ai tăi când ne trezim şi îi întrebi dacă poţi să vii
cu mine în Italia. Dacă zic da, atunci vii şi tu. Dacă zic nu, rămâi aici şi-ţi mişti fundul la şcoală.
— Trebuie să le spun şi despre Kalona şi toate cele?
— Nu cred că e o idee bună să afle toată lumea că un înger căzut şi o fostă Mare Preoteasă,
actualmente nebună, încearcă să pună stăpânire pe lume. Aşa că mai bine sari peste partea asta.
— Bine, accept, a spus el, după un moment de ezitare.
— Promiţi?
— Promit.
— Bine, pentru că o să ascult şi eu toată discuţia, ca să nu poţi să-mi torni căcălică.
— Zo, ştii că nu există expresia asta, nu?
— Există, eu am inventat-o. Culcă-te, Heath.
M-a strâns tare în braţe.
— Te iubesc, Zo.
— Şi eu te iubesc.
— O să am grijă de tine.
Am adormit în braţele lui Heath, cu un zâmbet întipărit pe faţă, iar ultimul meu gând conştient a
fost că trebuia neapărat să-i spun cât apreciam felul în care se menţinea în formă.
Următorul meu gând nu a mai fost nici conştient, nici liniştitor: „Ce naiba caut iarăşi pe
acoperişul castelului ăstuia?”