Tentația 6

Stevie Rae

— Tot nu sunt de acord cu tine, a spus Lenobia.
— Dar eu hotărăsc, nu? i-a răspuns Stevie Rae.
— Da. Numai că aş vrea să te mai gândeşti. Lasă-mă să vin cu tine. Sau măcar Dragonul - te-ar
putea însoţi el.
— Dragonul e încă distrus după moartea Anastasiei şi tu eşti şefa aici. La cum merg treburile, nu cred că e o idee prea bună să pleci acum din şcoală, a spus Stevie Rae. Stai liniştită, nu păţesc
nimic. Îi cunosc. N-o să-mi facă rău. Dar chiar dacă şi-au pierdut şi bruma de minte pe care o mai
aveau şi se iau de mine, tot n-au ce să-mi facă. Invoc pământul şi îi scutur un pic, sau văd eu. Nu-ţi
face griji. Am mai avut de-a face cu ei. De data asta sper să-i pot convinge să vină aici cu mine. Io
cred că i-ar ajuta mult să se întoarcă la şcoală.
Lenobia a dat din cap.
— E posibil. Poate dacă îi vei aduce înapoi în ultimul loc în care s-au simţit normali, îşi vor
recapăta acel sentiment.
— Cam aşa m-am gândit şi eu. Stevie Rae a făcut o pauză, apoi a adăugat cu un glas blând şi
trist: Uneori tot mă mai frământ. Uneori am sentimentul că întunericul e aşa de aproape încât aş
putea chiar să-l ating. Şi văd asta şi la puştii mei, la cei care şi-au găsit umanitatea. Nici lor nu le e
întotdeauna simplu.
— Poate că tu vei avea întotdeauna de ales. Poate că graniţa dintre bine şi rău vă este mai puţin
evidentă ţie şi novicilor tăi cu semiluni roşii.
— Dar asta înseamnă că suntem răi? Sau inutili?
— Nu, sigur că nu.
— Atunci înţelegi de ce trebuie să mă duc înapoi la gară şi să vorbesc iar cu puştii ceilalţi. Nu
pot să-i las baltă. Zoey nu l-a lăsat baltă pe Stark, nici după ce a tras în mine, chestie deloc drăguţă
din partea lui, apropo, deşi până la urmă s-a terminat cu bine.
— Stevie Rae, vei fi o Mare Preoteasă pe cinste.
Stevie Rae s-a înroşit la racul.
— N-oi fi eu chiar Mare Preoteasă, dar numai pe mine mă au.
— Nu, eşti Mare Preoteasă. Să crezi lucrul ăsta şi să crezi în tine, a spus Lenobia şi i-a zâmbit lui
Stevie Rae. Şi când te întorci la gară?
— Cred că mai întâi am să mă asigur că cei de aici sunt aranjaţi. Să aibă camerele pregătite, să le
fac rost de haine şi ce le mai trebuie. Apoi să-i înscriu pe fiecare într-o clasă, o mare pacoste, căci
clasele se schimbă în fiecare semestru. Dar tot aş vrea să mă duc în noaptea asta.
— În noaptea asta? Eşti sigură că nu ar trebui să aştepţi până mâine? Nu ar fi mai bine să te
instalezi întâi aici?
— Hm, adevărul e că nu ştiu dacă putem să ne instalăm aici.
— Sigur că puteţi. Casa Nopţii e căminul vostru.
— A fost. Acum, ziua ne simţim mai bine în pământ, i-a spus Stevie Rae şi i-a adresat un zâmbet
plin de nelinişte. Vorbesc de parcă aş fi dintr-un film de groază din ăla cretin, nu?
— Nu, de fapt e logic ce spui tu. Ai murit. Când ni se întâmplă asta oricăruia dintre noi, trupurile
noastre se întorc în pământ. Deşi ai înviat, tu păstrezi o legătură cu pământul pe care noi n-o avem.
Lenobia a ezitat, apoi a continuat: Există o pivniţă sub clădirea principală a Casei Nopţii. Se
foloseşte pe post de depozit şi nu e tocmai locuibilă, dar cu puţină muncă...
— Poate, a spus Stevie Rae. Stai mai întâi să văd ce se întâmplă cu puştii din gară. Chiar ne
plăcea acolo şi aranjaserăm tare frumos.
— Nu văd de ce nu i-am putea transporta pe novicii tăi dintr-o parte într-alta. Copiii din specia
umană fac asta tot timpul.
— Da, limuzina mare şi galbenă! a spus Stevie Rae cu un rânjet, la care Lenobia a izbucnit în
râs.
— Indiferent de situaţie, o să rezolvăm problema cu grupul tău. Sunteţi de-ai noştri şi ăsta e
căminul vostru.
— Căminul nostru... Sună bine, a spus Stevie Rae. N-ar fi rău să mă pun pe treabă, ca să ajung
înapoi la gară înainte să se crape de ziuă.
— Rezervă-ţi timp suficient. Nu vreau să rămâi blocată pe-acolo, iar la meteo au anunţat c-o să
fie soare mai peste tot în Oklahoma. Travis Meyers a spus chiar că s-ar putea să fie peste zero grade
suficient timp cât să se mai topească din gheaţa asta.
— Trav e preferatul meu de la meteo. Dar nu-ţi face griji, mă întorc până se luminează de ziuă.
— Minunat. Aşa ai timp să-mi povesteşti cum a mers.
— Vin direct aici. Stevie Rae a dat să se ridice, apoi s-a răzgândit. Simţea nevoia să întrebe.
Lenobiei nu avea să i se pară o întrebare complet ciudată, şi, în plus, chiar trebuia să afle. Şi zici că
au făcut mult rău Imitatorii de Corbi, nu?
Expresia senină a Lenobiei a fost înlocuită de un aer dezgustat.
— Mă rog la Nyx să fi fost alungaţi de pe pământul ăsta când tatăl lor a trebuit să fugă din Tulsa.
— Auziseşi de ei înainte? Adică ştiai de existenţa lor înainte să izbucnească din pământ?
Lenobia a clătinat din cap.
— Nu. Nu ştiam nimic. Nici măcar nu auzisem de legenda aia cherokee. Dar a fost un lucru pe
care l-am recunoscut foarte uşor la ei.
— Serios? Ce anume?
— Răutatea. M-am mai luptat cu răul, iar ei erau, pur şi sim plu, o altă întrupare a lui.
— Dar crezi că erau pe de-a-ntregul răi? În fond, aveau şi o parte umană.
— Nu aveau o parte umană, ci nemuritoare.
— Da, asta am vrut şi eu să spun.
— Iar nemuritorul din care se trag este profund malefic.
— Dar dacă îngerul Kalona nu a fost întotdeauna cum este acum? A venit şi el de undeva. Poate
că acolo a fost bun, şi atunci poate că păstrează şi Imitatorii de Corbi un strop de bunătate în ei.
Lenobia a studiat-o pe Stevie Rae în tăcere înainte să răspundă. Apoi a vorbit cu calm, dar cu
convingere:
— Preoteasă, nu lăsa compasiunea pe care o ai pentru novicii cu semiluni roşii să-ţi influenţeze
percepţia asupra răului. El există şi-n lumea noastră, la fel ca şi pe lumea cealaltă. Este la fel de
palpabil acolo cum este şi aici. Există o mare diferenţă între un copil distrus şi o creatură zămislită
de o fiinţă malefică şi născută în urma unui viol.
— Cam asta zicea şi măicuţa Maria Angela.
— Călugăriţa este o femeie înţeleaptă, a spus Lenobia, apoi a continuat: Stevie Rae, ai simţit
ceva ce ar trebui să ştiu şi eu?
— A, nu! s-a grăbit ea să răspundă. Mă gândeam şi eu, atâta tot. La bine, la rău, la alegerile pe
care le facem... Şi mă gândeam că unii dintre Imitatorii de Corbi ar putea şi ei să aleagă.
— Dacă au avut vreodată capacitatea asta, atunci au ales răul cu mult timp în urmă, a spus
Lenobia.
— Da, sunt convinsă că ai dreptate. Bine, atunci mă apuc de treabă. Mai trec pe la tine până să se
lumineze de ziuă.
— Abia aştept să te văd. Fie ca Nyx să te însoţească, Preoteasă. Şi să fii binecuvântată.
— Să fii binecuvântată.
Stevie Rae s-a îndepărtat în grabă de grajduri, de parcă îndepărtându-se de cuvintele pe care le
rostise s-ar fi putut îndepărta şi de propria-i vină. Ce fusese în capul ei când îi spusese Lenobiei
lucrurile alea despre Rephaim? Trebuia să-şi ţină gura şi să uite de el.
Dar cum să uite de el când erau mari şanse să-l revadă la întoarcerea în tuneluri?
N-ar fi trebuit să-l trimită acolo. Ar fi trebuit să găsească o altă soluţie. Sau să-l toarne celorlalţi!
Nu. Nu, era prea târziu să se gândească la aşa ceva. Acum tot ce putea face Stevie Rae era să
limiteze daunele produse. Mai întâi avea să ia legătura cu novicii cu semiluni roşii, apoi să se ocupe
de problema cu Rephaim, din nou.
Desigur, se poate ca el să nu fie o problemă. Sau, cine ştie, poate că novicii nici n-au dat de el.
Nu mirosea deloc apetisant şi nici nu era în stare să-i atace. Probabil că se ascundea în vreun tunel
strâmt şi întunecos şi-şi lingea rănile. Sau poate că murise. Cine ştie ce păţea un Imitator de Corbi
dacă făcea vreo infecţie urâtă?
Stevie Rae a oftat şi şi-a scos telefonul din buzunarul hanoracului. Se ruga să fie acoperire în
tuneluri şi i-a trimis lui Nicole următorul mesaj:
„Tre' sa ne vdm la noapte“
Nu a trebuit să aştepte prea mult un răspuns:
„Am treaba. Ma întorc de dimineatza“
S-a uitat încruntată la telefon şi a răspuns:
„Întoarce-te mai devreme“
Începuse să se plimbe de colo-colo, în aşteptarea mesajului lui Nicole.
„Vino la 6“
Lui Stevie Rae îi venea să scrâşnească din dinţi. Asta însemna cu numai o oră şi jumătate înainte
de răsărit. Fir-ar să fie! Ce-o mai enerva Nicole asta! De fapt, ea era marea problemă. Restul
puştilor nu făceau decât să o urmeze. Nici ei nu erau prea drăguţi, dar nu chiar ca Nicole. Stevie Rae
îşi amintea de Nicole în dimineaţa dinaintea morţii lor. Fusese o fată rea, iar situaţia nu se
schimbase cu nimic. Ba, de fapt, chiar se înrăutăţise. Deci, trebuia să se ducă la Nicole. Dacă o
îndepărta pe ea de întuneric, atunci probabil că ceilalţi puşti aveau s-o urmeze.
„OK”
Apoi a adăugat:
„Se-ntâmplă ceva ciudat pe acolo?”
Aşteptă cu sufletul la gură s-audă soneria telefonului. Nicole i-ar spune dacă ar găsi un Imitator
de Corbi. Probabil ar gândi că Rephaim e super. Sau poate l-ar omorî pe loc, fără să se gândească
prea mult. În orice caz, i-ar spune lui Stevie Rae, aşa s-ar simţi mai puternică, mai stăpână.
„Mergem să căutăm hrană. Vie. Vii shi tu?“
Stevie Rae ştia că nu avea sens să-i amintească lui Nicole că nu e normal să mănânce oameni.
Nu, nici măcar oameni ai străzii sau şoferi nepricepuţi, pe care le plăcea să-i urmărească şi apoi să-i
înhaţe când ieşeau din maşină. I-a răspuns doar:
„Nu. Ne vdm la 6.
Hahahahahaha“
Stevie Rae şi-a vârât din nou telefonul în buzunar. Avea să fie o noapte lungă, ca să nu mai
pomenească de răstimpul ăla de o oră şi jumătate, de la şase şi până se lumina de ziuă.