Tentația 6

Afrodita

— Acu' pe bune, poponarilor. Treceţi înapoi în pat, împreună, îhh! În noaptea asta eu am nevoie
de vampirul meu.
Afrodita stătea cu braţele încrucişate în pragul uşii camerei pe care o împărţeau Darius, Damien,
Jack şi Ducesa. Remarcase, cu o vagă senzaţie de iritare, că Damien, Jack şi Ducesa stăteau toţi
ghemuiţi într-un pat. Îi aminteau de nişte căţeluşi, e drept, dar nu era cinstit că pe pinguini nu-i
deranja că dorm împreună, în vreme ce pe ea o trimiseseră să doarmă cu Zoey în cameră. Sau cel
puţin aşa încercaseră.
— Ce e, Afrodita? Ce s-a întâmplat? a întrebat Darius venind repede spre ea, în timp ce cu o
mână trăgea pe el un tricou, acoperindu-şi pieptul superb, şi cu cealaltă îşi lua în picioare pantofii.
Ca de obicei, Darius reacţiona înainte ca oricine altcineva să intre în funcţiune, un motiv în plus
pentru care se îndrăgostise de el.
— Totul e în regulă. Atât că Zoey doarme cu Stark. La noi în cameră. Şi n-am de gând să asist la aşa ceva, prin urmare trebuie să ne schimbăm şi noi colegii de cameră.
— Zoey se simte bine? a întrebat Damien.
— Am o bănuială că deja se simte mai mult decât bine, a spus Afrodita.
— Nu mă gândeam că Stark e pregătit pentru, ăăă, chestii din astea, a spus Jack cu delicateţe.
Părea adormit, avea părul ciufulit şi ochii umflaţi. Afroditei i se părea şi mai căţeluş decât de obicei,
drăguţ foc. Desigur, mai bine îşi scotea ochii din cap decât să spună aşa ceva cu voce tare.
— A reuşit să urce până la camera noastră de la etaj, aşa că presupun că e pe cale să se vindece.
— Ooo, lui Erik n-o să-i placă treaba asta, a remarcat Jack vesel. Mâine o să asistăm la un mic
circ amoros.
— Circul a avut deja loc. Z i-a dat papucii lui Erik în noaptea asta.
— Pe bune?! a intervenit Damien.
— Mda, şi era şi timpul. Posesivul ăla trebuia să dispară din peisaj, a spus Afrodita.
— Şi se simte bine? a întrebat Damien.
Afroditei nu-i plăcea privirea lui, ca de obicei, mult prea pătrunzătoare. Nu avea absolut deloc de
gând să pomenească de faptul că Zoey îl visase pe Kalona şi că ăsta era motivul pentru care Stark
dormea cu ea. În acelaşi timp, nici despre viziunea ei nu avea de gând să vorbească, lucru pe care cu
dragă inimă avea să i-l pună în cârcă lui Zoey, şi sigur avea s-o facă pe viitor, când Damien avea să
se oftice că ea nu suflase o vorbă despre asta. Prin urmare, ca să scape de băgăcioasa asta mică de
Damien, a ridicat dintr-o sprânceană perfect pensată şi i-a aruncat un rânjet menit să-l bage în ceaţă.
— Că cine oi fi tu, maică-sa în variantă gay?
Damien s-a burzuluit imediat, după cum se şi aştepta de altfel Afrodita:
— Nu, sunt prietenul ei!
— Ce mă plictiseşti! De parcă noi n-am şti chestia asta. Zoey se simte bine! Mărită zeiţă, mai
las-o şi pe ea să respire.
— O las să respire, a spus Damien încruntat. Atât că eram îngrijorat.
— Unde e Heath? El ştie că s-a despărţit de Erik şi că, ăăă, doarme cu Stark? a întrebat Jack,
încheind propoziţia, chipurile în şoaptă, ca un actor de teatru.
Afrodita şi-a dat ochii peste cap.
— De-aia nu mai pot eu unde e Heath, şi cred că nici pe ea nu o interesează unde e, asta dacă nu
cumva are nevoie de o gustare. Are treabă, a spus ea clar. Afrodita chiar nu voia să-i jignească pe
Damien şi pe prietenul lui, Jack, dar dacă le tăia macaroana, scăpa de Damien, chestie care nici
măcar nu dădea rezultat sută la sută. S-a întors spre Darius, care stătea lângă ea şi o privea cu
atenţie, cu un amestec de amuzament şi îngrijorare. Eşti gata de plecare, frumuseţe?
— Desigur. S-a uitat înapoi la Damien şi la Jack înainte să închidă uşa. Ne vedem la apus.
— Bine! a scos Jack un tril, în timp ce Damien se uita lung şi cu atenţie la ea.
Odată ajunşi pe hol, Afrodita nu făcuse mai mult de câţiva paşi când Darius a apucat-o de
încheietură şi a oprit-o. Înainte să apuce să spună ceva, i-a pus mâinile pe umeri şi a privit-o în ochi.
— Ai avut o viziune, i-a spus el fără ocolişuri.
Afroditei i s-au umplut ochii de lacrimi. Era complet înnebunită după muntele ăsta de om care o
cunoştea aşa de bine şi căruia părea să-i pese aşa de mult de ea.
— Mda.
— Te simţi bine? Eşti palidă şi ai încă ochii injectaţi.
— Mă simt bine, a spus, deşi nici propriilor ei urechi nu le sunase convingătoare.
A cuprins-o în braţe şi s-a lăsat îmbrăţişată, alinată peste poate de forţa lui.
— A fost la fel de rău ca data trecută? a întrebat.
— A fost mai rău.
Cu faţa lipită de pieptul lui, a vorbit cu un glas aşa de blând şi de dulce, încât ar fi şocat aproape
pe toată lumea care o cunoştea.
— A fost încă viziune în care murea Zoey?
— Nu. De data asta avea legătură cu sfârşitul lumii, dar apărea şi Zoey.
— Mergem înapoi la ea?
— Nu, chiar doarme cu Stark. Se pare că îi tot apare în vis Kalona şi, dacă doarme cu un tip, nu mai vine.
— E bine, a spus Darius. La capătul holului s-a auzit un zgomot, iar Darius a tras-o după colţ,
afundându-se amândoi şi mai mult în umbră, în timp ce o călugăriţă trecea pe acolo, fără să fie
conştientă de prezenţa lor.
— Auzi, apropo de somn, ştiu că Z e Marea Preoteasă, dar nu e singura care are nevoie să-şi facă
somnul de frumuseţe, a şoptit Afrodita când au rămas din nou singuri pe hol.
Darius i-a aruncat o privire cercetătoare.
— Ai dreptate. Probabil că eşti epuizată, mai ales că ai avut o viziune.
— Nu vorbeam doar despre mine, domnu' Muşchi. Mă gân deam în timp ce veneam aici unde
am putea să mergem şi mi-a venit o idee, una genială, dacă zic până şi eu.
— Sunt convins, a spus Darius, zâmbind.
— Desigur. În orice caz, mi-am amintit că le-ai spus pinguini lor că Stark trebuie să doarmă cel
puţin opt ore zdravene. Deci acum nu e în camera lui intimă, întunecoasă şi confortabilă, în schimb,
săraca de ea e goală.
Afrodita l-a împuns cu nasul în gât, s-a ridicat pe vârful picioarelor şi i-a ronţăit lobul urechii.
El a râs şi a cuprins-o cu braţul.
— Eşti genială.
În drum spre camera goală a lui Stark, Afrodita l-a pus la curent cu viziunea ei şi cu visul lui
Zoey. El a ascultat-o cu atenţie şi în linişte, al doilea lucru care o atrăsese la el. Primul fusese faptul
că era o superbucată, desigur.
Camera lui Stark era confortabilă şi întunecoasă, luminată doar de o singură lumânare. Darius a
tras un scaun lângă uşă şi l-a proptit de clanţă, o mişcare deşteaptă, ca să împiedice pe oricine să dea
buzna peste ei. Apoi a scotocit printr-un dulap din colţul încăperii şi a scos cearşafuri şi pături
curate, cu care a făcut din nou patul, pomenind că nu voia ca ea să doarmă în aştemuturile unui
vampir rănit.
Afrodita l-a privit în timp ce-şi scotea cizmele şi blugii, şi apoi şi-a scos sutienul de sub bluză. Se
gândea ce ciudat era că avea pe cineva care să aibă grijă de ea, cineva care chiar părea s-o placă
pentru ea, ceea ce era o mare surpriză. Tipii o plăceau pentru că era sexy sau pentru că era bogată,
populară şi o provocare, sau, de regulă, pur şi simplu pentru că era o scârbă. Întotdeauna o uimise
câţi tipi se înnebuneau după scârbe. N-o plăceau pentru că era Afrodita. De fapt, de obicei nu se
deranjau să afle cine era ea în realitate, dincolo de părul frumos, picioarele lungi şi atitudinea
hotărâtă.
Însă lucrul care o şoca cel mai tare la relaţia ei cu Darius, şi categoric începea să fie o relaţie, era
faptul că nu făcuseră sex. Încă. Sigur, toată lumea credea că şi-o pun ca iepurii, şi asta le dăduse de
înţeles, chiar îi încurajase să creadă aşa. Dar nu era adevărat. Şi, dintr-un motiv sau altul, nu i se
părea ciudat. Dormiseră împreună şi avuseseră chiar şi partide serioase de giugiuleală, dar nu
merseseră mai departe de atât.
Şocată de ceea ce realizase, Afrodita a înţeles ce se petrecea între ea şi Darius: înaintau cu paşi
mici şi se cunoşteau mai bine unul pe celălalt. Chiar asta făceau, şi descoperea că îi plăcea că
înaintau cu paşi mici la fel de tare cât îi plăcea să îl cunoască mai bine pe Darius.
Se îndrăgosteau!
Gândul ăsta înspăimântător i-a înmuiat Afroditei genunchii atât de brusc, încât s-a dat înapoi spre
scaunul din colţul camerei şi, ameţită, s-a aşezat.
Darius a terminat de făcut patul şi s-a uitat nedumerit la ea în partea cealaltă a camerei.
— Ce faci aşa de departe?
— Stăteam şi eu jos, a spus ea iute.
A aplecat capul într-o parte şi a întrebat-o:
— Chiar te simţi bine? Ai spus că ai ars împreună cu vampirii în viziunea ta. Încă mai resimţi
efectele? Eşti palidă.
— Mi-e un pic sete şi încă mă ustură ochii, dar mă simt bine.
Când a rămas acolo, în partea cealaltă, fără să dea semne că s-ar apropia de pat, i-a zâmbit
nedumerit şi a spus:
— Nu eşti obosită?
— Ba da, ba da.
— Să-ţi aduc nişte apă?
— A, nu! îmi iau eu. Nu e nicio problemă. Afrodita a ţâşnit ca o marionetă din aia ciudată cu
sfori şi s-a dus la chiuvetă in celălalt colţ al încăperii. Umplea un con de hârtie cu apă când Darius a
apărut brusc în spatele ei şi i-a pus din nou mâinile puternice pe umeri. De data asta degetele lui
mari au început să-i frământe muşchii extrem de încordaţi de pe gât.
— Aici e toată tensiunea, a spus el, masând de la gât spre umeri.
Afrodita a lăsat jos paharul cu apă şi a rămas nemişcată. Darius i-a masat umerii în tăcere,
transmiţându-i prin atingerea sa cât de mult ţinea la ea. În sfârşit, ea a lăsat paharul să-i alunece
dintre degete, capul i-a căzut înainte şi a oftat adânc, încântată.
— Ai nişte mâini magice.
— Fac orice pentru tine, domniţa mea.
Afrodita a zâmbit şi s-a sprijinit de mâinile lui, relaxându-se din ce în ce mai tare. Îi plăcea foarte
tare faptul că Darius o trata ca pe Marea lui Preoteasă, deşi nu avea Semn şi nu avea să fie niciodată
vampir. Îi plăcea că el nu se îndoia de faptul că era deosebită în ochii lui Nyx, că era Aleasă de
zeiţă. Era limpede că lui nu-i păsa dacă asta implica şi un Semn. Îi plăcea că...
Dumnezeule! De fapt, îl iubea! Rahat!
Afrodita a ridicat brusc capul şi s-a întors aşa de repede, încât Darius s-a dat iute şi speriat un pas
înapoi, lăsând spaţiu între ei.
— Ce e? a întrebat el.
— Te iubesc! a izbucnit, apoi a dus mâinile la gură de parcă ar fi încercat, mult prea târziu, să
împiedice cuvintele să ţâşnească.
Războinicul a zâmbit larg, pe îndelete.
— Mă bucur că spui asta. Şi eu sunt îndrăgostit de tine.
Ochii Afroditei au început să se umple de lacrimi şi a clipit cu putere să şi le oprească, l-a împins
şi a plecat.
— Mărită zeiţă! Ce naşpa!
În loc să răspundă izbucnirii ei, Darius a privit-o pur şi simplu cum se ducea furioasă spre pat.
Afrodita îi simţea privirea nestrămutată, în timp ce ea se gândea dacă să se aşeze pe pat sau să se
întindă în el. Într-un sfârşit a renunţat la amândouă variantele, hotărând că nu îi plăcea imaginea pe
care ar crea-o stând în pat. Se simţea deja destul de vulnerabilă, expusă cum stătea aşa în cămaşă, în
chiloţi şi atâta tot, aşa că s-a întors spre Darius.
— Ce e? s-a burzuluit ea.
El a înclinat capul, un zâmbet trist i s-a aşternut pe buze, iar ochii îi păreau mult mai maturi decât
îl arăta restul feţei.
— Părinţii tăi nu se iubesc, Afrodita. Din câte mi-ai spus despre ei, se poate să fie incapabili să
simtă dragoste faţă de toată lumea, şi asta te include şi pe tine.
Afrodita şi-a înălţat bărbia şi i-a căutat privirea.
— Nu-mi spui nicio noutate.
— Tu nu eşti mama ta.
Vorbise cu delicateţe, dar simţise vorbele lui ca pe nişte cuţite care i se înfipseseră în inimă.
— Ştiu şi asta! a spus, şi brusc îşi simţi buzele împietrite.
Darius s-a apropiat uşor de ea. Cât de graţios îi părea Afroditei, cât de puternic părea
întotdeauna! O iubea pe ea? Cum şi de ce? El nu-şi dădea seama ce scârbă îngrozitoare era?
— Chiar ştii? Tu eşti capabilă să simţi iubire, chiar dacă mama tu nu este, i-a spus.
„Dar sunt capabilă să fiu iubită?“ îi venea să-i urle întrebarea asta, dar nu putea. Mândria, care îi
vorbea mai tare decât înţelegerea din ochii lui Darius, i-a curmat vorbele şi în schimb a făcut ceea
ce îi dădea siguranţă, a devenit agresivă.
— Normal că ştiu. Dar tot e nasoală toată chestia dintre noi. Adevărul e că tu eşti vampir, iar eu
sunt fiinţă umană. Tot ce-ţi pot fi vreodată e consoartă, şi nici măcar asta, pentru că deja sunt
Impregnată de fraiera şi ţăranca aia de Stevie Rae, Impregnare de care pare să-mi fie imposibil să scap, deşi m-ai muşcat şi tu. Afrodita a încercat să uite de tandreţea pe care i-o arătase Darius când
băuse din ea, deşi pentru el sângele ei Impregnat era mânjit. A încercat, fără succes să nu se
gândească la plăcerea şi liniştea pe care le găsise în braţele lui, şi asta fără să facă sex.
— Nu cred că ai dreptate. Nu eşti doar o fiinţă umană, iar Impregnarea de Stevie Rae nu ne
afectează. Eu în asta văd o probă în plus a importanţei tale în ochii lui Nyx. Ea ştie că Stevie Rae
are nevoie de tine.
— Dar tu nu ai nevoie de mine, a spus Afrodita cu amă răciune.
— Ba am nevoie de tine, a corectat-o el cu hotărâre.
— Pentru ce? Nici măcar nu ne-o tragem!
— Afrodita, de ce faci asta? Ştii că te doresc, dar noi suntem ceva mai mult decât trupuri şi
dorinţă. Legătura noastră este mai profundă de atât.
— Nu văd în ce fel! a spus Afrodita, gata-gata să izbucnească iar în lacrimi, ceea ce a enervat-o
şi mai tare.
— Văd eu. A scurtat şi restul distanţei dintre ei, a prins-o de o mână şi s-a lăsat într-un genunchi
înaintea ei. Trebuie să te întreb ceva.
— Zeiţă! Ce e?
Oare avea să facă ceva ridicol, de exemplu s-o ceară în căsătorie?
Şi-a dus mâna pumn la inimă şi a privit-o în ochi.
— Afrodita, preaiubită Profetesă a lui Nyx, îţi cer să-mi accepţi jurământul de războinic. Mă
prind să te ocrotesc cu inima, mintea, trupul şi sufletul. Mă prind să-ţi aparţin înaintea tuturor
celorlalţi şi să-ţi fiu în slujbă până la ultima suflare din lumea asta, şi mai mult de atât, dacă asta e
vrerea zeiţei noastre. Îmi accepţi jurământul?
Pe Afrodita a cuprins-o un val nestăpânit de bucurie. Darius voia să fie războinicul ei! Dar
bucuria asta n-a ţinut-o prea mult, pentru că gândul i-a zburat la repercusiunile jurământului lui.
— Nu poţi fi războinicul meu. Zoey e Marea ta Preoteasă. Dacă e să juri să intri în slujba cuiva,
ea trebuie să fie aia. Nu putea să sufere că trebuia să spună cuvintele astea, şi mai puţin gândul la
Darius aşezat în genunchi în faţa lui Zoey.
— Zoey e Marea mea Preoteasă, la fel şi a ta, dar ea are deja un războinic. Am văzut cât de
entuziasmat a fost tânărul Stark atunci când ajurat. Nu are nevoie de un alt războinic care să-i
devină umbră. În plus, Zoey deja mi-a dat binecuvântarea ei să intru în slujba ta.
— Ce-a făcut?
Războinicul a dat solemn din cap.
— Era cinstit să-i explic lui Zoey care îmi sunt intenţiile.
— Deci nu e doar un impuls? Chiar te-ai gândit dinainte la chestia asta?
— Desigur, a spus şi i-a zâmbit. Vreau să te ocrotesc veşnic.
Afrodita a clătinat din cap.
— Nu poţi.
Zâmbetul lui Darius a pălit.
— Pot să mă pun în slujba cui vreau, nu există niciun obstacol. Sunt tânăr, dar sunt priceput. Te
asigur că pot să te ocrotesc.
— Nu la asta mă refer! Ştiu că eşti priceput, chiar prea priceput! Asta e problema, a spus
Afrodita şi a început să plângă.
Afrodita, nu te înţeleg.
— De ce vrei să intri în slujba mea? Sunt o scârbă împuţită!
— Ba eşti unică, a spus el şi zâmbetul i-a revenit pe buze.
Afrodita a clătinat din cap.
— O să te rănesc. Întotdeauna îi rănesc pe cei care se apropie de mine.
— Atunci e bine că sunt un războinic puternic. Nyx a dovedit înţelepciune când m-a dăruit ţie,
iar eu sunt mai mult decât încântat de alegerea zeiţei.
— De ce?
Acum obrajii Afroditei erau scăldaţi de lacrimi, care îi picurau din barbă şi îi udau cămaşa.
— Pentru că meriţi pe cineva care te preţuieşte dincolo de bogăţie, de frumuseţe şi de statut social. Meriţi pe cineva care te preţuieşte pentru ceea ce eşti tu. Şi te întreb din nou dacă îmi accepţi
jurământul.
Afrodita i-a privit chipul frumos şi viril şi ceva din adâncul ei s-a eliberat pe când ea întrezărea
viitorul în ochii lui sinceri şi hotărâţi.
— Da, îţi accept jurământul, a spus ea.
Cu un chiot de bucurie, Darius s-a ridicat şi şi-a luat Profetesa în braţe. Şi-a strâns-o la piept cu
delicateţe până la apus, în timp ce ea plângea ca să alunge nodul tristeţii, al singurătăţii şi al furiei
care îi ţinuseră atâta timp inima înlănţuită.