Jucătorul Alpha [Volumul 1] 18+

Capitolul 51 - Ultimele știri

~Nina~

În acea seară m-am dus la serviciu cu zâmbetul pe buze. M-am simțit bine să mă întorc la muncă, iar restaurantul a fost surprinzător de aglomerat, ceea ce m-a ținut ocupată după ce am petrecut atât de mult timp în mintea mea în ultimele două săptămâni. Era revigorant să simt că viața mea revenea la un oarecare sentiment de normalitate; fără Lisa, fără un bodyguard scheletic, din câte vedeam, și fără atacuri ciudate din partea vârcolacilor sălbatici.

La jumătatea turei mele, însă, părea că universul pur și simplu nu putea exista fără să-mi arunce în față un fel de dramă.

Curățam vasele și ștergeam mesele după aglomerația de la cină. Era liniște în restaurant acum, cu doar câțiva oameni așezați ici și colo. Fluieram pe muzica de la radio și zâmbeam în sinea mea, fericită că m-am întors la vechea mea rutină.

Zâmbetul meu a dispărut când am auzit clopoțelul de la ușă zornăind și am ridicat privirea pentru a vedea o față cunoscută intrând pe ușă.

Nu era Enzo, sau Justin, sau Lisa, sau chiar Luke. Dacă ar fi fost oricare dintre ei, m-aș fi enervat.

În schimb, am fost îngrozită.

Era K.

Am știut că venise să mă caute special pe mine și că nu era doar o coincidență nebună, când a intrat și s-a uitat imediat direct la mine.

Văzându-i fața aproape că m-a făcut să scap coșul de farfurii murdare pe care îl țineam în mână, dar am reușit cumva să-mi păstrez calmul.

"S-stai unde vrei.", am spus cu un zâmbet forțat, în ciuda inimii mele accelerate." Vin imediat să-ți iau comanda." K mi-a zâmbit și el și a dat din cap, luând loc la o masă din colț. Am respirat adânc și m-am repezit în bucătărie, așezând coșul cu vase lângă mașina de spălat vase și mi-am netezit șorțul cu mâinile tremurânde.

O parte din mine s-a gândit să fugă. Ușa din spate îmi făcea semn; aș fi putut să fug din restaurant și să nu mă mai întorc niciodată... dar chiar aveam nevoie de slujba asta.

M-am gândit să-l sun și pe Enzo, dar nici asta nu puteam să fac din două motive: pentru început, telefonul meu era în geanta mea, care se afla sub tejgheaua din față, ceea ce însemna că K ar fi putut eventual să mă vadă cerând ajutor și să facă ceva oribil. Abia îl cunoșteam pe tipul ăsta și mi se părea că mă urmărea dacă știa unde lucrez și exact la ce oră voi fi în tură... La naiba, din câte știam, ar fi putut fi un ucigaș în masă de oameni, nu doar de vârcolaci!

În plus, nu puteam să-i spun lui Enzo, pentru că atunci Enzo ar fi crezut că am fost în cârdășie cu un presupus vânător de vârcolaci. K ar fi putut ucide pe cineva pe care Enzo îl cunoștea personal; nu aveam cum să știu și nu aveam cum să-i spun despre întâlnirea mea cu K.

Eram blocată să vorbesc cu K.

Spunându-mi că totul a fost doar o mare coincidență, mi-am înăsprit nervii și m-am îndreptat spre sala de mese.

Timpul părea că se mișcă cu încetinitorul în timp ce mă îndreptam spre masa lui K. Pe tot drumul până acolo, el se holba direct la mine - fără să clipească, nemișcat. Ca un șoim care aștepta să-și lovească prada.

"Ce bine că te-am revăzut", am spus, și mi-am scos carnețelul de notițe pentru a-i luacomanda. "Cu ce te pot servi?"

"Fără teatru", a spus K brusc, a băgat mâna în buzunar și a scos o bucată de ziar împăturită. A desfășurat-o și a netezit-o pe masă, apoi mi-a strecurat-o. "Tot nu te interesează să ți se rezolve problema cu Lycanii?".

Cu mâinile tremurânde, am întins mâna și am luat ziarul, ochii mi s-au făcut mari când am citit titlul.

"ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ: Un excursionist găsește un bărbat ucis cu brutalitate într-o casă abandonată pe traseele de drumeție din Newburgh - Localnicii susțin că ar fi fost atacat de un presupus "vârcolac"."

Mâinile au început să-mi tremure și mai tare. Mi-am ridicat privirea de pe ziar.

"Newburgh este..."

"Doar un oraș mai încolo, dragă", a intervenit K. "Acum spune-mi că acel vârcolac nu era prețiosul tău prieten licantrop."

"Au fost o mulțime de Lycani prin preajmă în ultima vreme", am spus eu. "Ar putea fi oricine." Nu voiam să cred că Enzo ar fi făcut vreodată așa ceva. Stătuse aici, chiar în această cabină, și îmi spusese din toată inima că nu era un ucigaș.

K doar a ridicat din umeri și s-a ridicat în picioare. Era mare și se înălța deasupra mea, iar asta mă făcea să mă simt ca un șoricel de câmp speriat în umbra unui leu de munte.

"Indiferent dacă a fost băiatul tău Lycan sau nu, creând unul mai puțin dintre monștrii ăștia ar fi făcut lumii o favoare", a spus el. "Vino cu mine și o să aflăm. Odată ce vei gusta cât de bine te simți să vezi cum se stinge lumina din ochii lor... Nu te vei mai putea sătura."

Am făcut câțiva pași înapoi, cu ochii larg deschiși în timp ce dădeam din cap viguros, îngrozită.

" Nu", am răspuns, cu vocea tremurândă. "Nu pot. Eu nu sunt..."

"Nu ești un ucigaș?" a spus K.

Eram prea înghețată ca să răspund.

K a chicotit pur și simplu și m-a lăsat cu ziarul.

Am privit pe fereastră, încă înghețată pe loc din cauza șocului, cum K s-a urcat într-o camionetă campioană dărăpănată și a plecat. După ceea ce mi s-a părut o veșnicie, m-am dezghețat în sfârșit și am băgat repede ziarul în șorț, chiar în momentul în care Phil s-a apropiat de mine șchiopătând.

"De ce a plecat?" m-a întrebat Phil, sprijinindu-se pe baston și uitându-se pe ușa de lafereastra.

Am ridicat din umeri. "S-a răzgândit, cred", am mințit.

"Hmph." Phil a mormăit și a șchiopătat.

Când am ajuns acasă în acea seară, am avut atât de multe lucruri care mi se învârteau în jurul minții.

A fost cu adevărat un vârcolac cel care l-a ucis pe omul din orașul de peste? Era posibil ca vârcolacul să fi fost... Enzo?

Nu. Am refuzat să cred că Enzo era un ucigaș.

Am stat trează mult prea târziu în acea noapte, plimbându-mă înainte și înapoi prin cameră și ronțăindu-mi unghiile până la cioburi, în timp ce tăietura de ziar mă privea din locul ei de pe birou. Cred că l-am citit și recitit de o sută de ori, căutând un fel de dovadă că nu fusese un atac al vârcolacilor...

Dar informația era prea exactă. Mai mulți localnici susțineau că au văzut un lup uriaș în noaptea în care bărbatul ar fi fost ucis. Când i-a fost găsit cadavrul, acesta era plin de tăieturi. Nu doar una ici sau colo, ci întotdeauna trei sau patru la rând. Ca niște gheare.

Rănile erau atât de violente încât poliția încă încerca să identifice cadavrul. Tot ce au putut identifica a fost că purta un costum de afaceri.

Am recitit articolul pentru ultima oară, citind în liniște cu voce tare pentru mine, când am ajuns la o constatare bruscă și îngrozitoare: Bărbatul fusese ucis chiar în perioada în care Enzo plecase de câteva zile.

Imediat după ce am fost drogată de un bărbat în costum.