Jucătorul Alpha [Volumul 1] 18+

Capitolul 194 - Potrivirea ideală

~Nina~

M-am întors acasă cu reticență după discuția cu Myra. Aveam un nod incontestabil în gât; dacă Lewis chiar mă urmărea atât de îndeaproape și dacă se pare că era atât de hotărât să se asigure că nu îi pot aduce înapoi pe Enzo sau pe Richard, astfel că ar fi mers atât de departe încât să îl ia ostatic pe Luke și să angajeze o vrăjitoare care să îi ia Myrei capacitatea de a deschide portaluri, atunci nu știam ce să fac. Va trebui să o ascult pe Myra și să încerc să nu îl caut pe Enzo până când Lewis nu va fi plecat; speram doar că nu îi va face ceva oribil lui Luke până atunci, presupunând că nu a făcut-o deja.

Când am ajuns înapoi la căminul meu, m-am oprit în camera de corespondență să văd dacă am primit vreo scrisoare. Și, spre surprinderea mea, au fost două lucruri pentru mine: o scrisoare de la mama mea, și un pachet. Am încruntat fruntea la pachet, deoarece nu comandasem nimic recent, dar am decis să deschid mai întâi scrisoarea de la mama. Poate că ea mi-a trimis un pachet de îngrijire și scrisoarea ei ar explica asta.

Am deschis scrisoarea cu mâinile tremurânde, încercând să nu mă gândesc prea mult la ceea ce Myra tocmai îmi spusese în timp ce începeam să citesc.

"Dragă Nina,
Vreau doar să știi că eu și fratele tău am ajuns cu bine în Anglia și că acum stăm cu mătușa ta. Îmi pare rău că nu te-am sunat; încă nu mi-am configurat telefonul interurban. Nu sunt sigură dacă i-ai spus ceva, dar Richard mi-a trimis o scrisoare recent. Mi-a fost teamă la început să o deschid, dar după câteva săptămâni în care a stat aici și s-a holbat la mine, am decis în cele din urmă să o deschid și să-i arunc o privire. În ea, spre surprinderea mea, bătrânul ăla chiar și-a cerut scuze. Îți vine să crezi? Acum, eu nu pot fi niciodată pe deplin sigur dacă el este sincer sau nu, dar atunci când și-a cerut scuze pentru ceea ce sa întâmplat cu Taylor și a menționat că el nu a pus un blestem pe el... Ei bine, să spunem doar că mi-am amintit de același băiat pe care l-am cunoscut în facultate, înainte de a deveni nebun și avid de putere. Cumva, sunt înclinată să-l cred; dar vreau să știu ce crezi tu. Știu că ești incredibil de apropiată de Enzo, așa că poate poți vorbi cu el.
Apropo de asta, ai aflat ceva despre moștenirea ta de când te-am văzut ultima oară? Mi-aș fi dorit să am mai multe să-ți dau în afară de păturica aia de bebeluș, dar asta e tot ce am. Când ai fost lăsată la ușa mea, nu a existat niciun avertisment și nicio altă dovadă în afară de acea păturică și fotografia arsă. Să sperăm că aceste două lucruri îți pot oferi un indiciu cu privire la locul de unde ar fi putut veni familia ta și ce s-ar fi putut întâmpla cu părinții tăi.
Au existat, de asemenea, șoapte precum că Crescenții cauzează probleme. Nu am auzit prea multe, dar există o comunitate de vârcolaci aici care pare să fie cel puțin oarecum conștientă de situație. Sper că ești bine. Dacă ai nevoie să pleci din Mountainview, îți cumpăr un bilet de avion oricând dorești. Cred că eu și fratele tău vom rămâne aici, în Anglia, pentru că am găsit o vrăjitoare care l-a putut ajuta mult pe Taylor. Durerea lui a dispărut aproape complet acum, datorită medicamentelor ei, și mai are doar câteva crize ocazionale. Eu cred că și faptul că se află într-un loc nou îl ajută. Orașul în care locuiește mătușa ta este mic și situat la țară. Sunt câmpuri în jur și mult aer curat. Cred că ți-ar plăcea; acum este puțin cam mohorât cu venirea iernii, dar mătușa ta a spus că este frumos primăvara când încep să înflorească florile sălbatice. Ar trebui să încerci să vii și să stai o vreme când va veni vremea aceea. Adu-l și pe Enzo, dacă sunteți împreună atunci. Îmi pare rău că nu am fost mai primitoare înainte, dar după ce am văzut cât de mult îl iubești, nu am putut să nu-mi amintesc cât de mult l-am iubit tatăl lui Taylor în colegiu. Oricum, doar știu că facem bine aici. Taylor este bine. Eu sunt bine. Suntem mai fericiți aici, deși ne e dor de tine. Sper că în curând, tu și cu mine putem începe să reparăm relația noastră tensionată. Chiar dacă nu ești fiica mea biologică, ești totuși fiica mea.
Cu dragoste, mama."

Când am terminat de citit scrisoarea, lacrimile îmi umpleau ochii. A fost o mare ușurare să aud că mama și Taylor sunt bine și că mama s-a răzgândit în privința lui Enzo. Dacă măcar Enzo ar fi fost aici. Atunci, poate am putea părăsi acest loc și să mergem să stăm cu familia mea împreună. Gândul la florile sălbatice și la câmpurile întinse m-a făcut să zâmbesc, dar, în același timp, știam că nu ne va fi atât de ușor să fugim împreună. Trebuia să-l găsesc mai întâi pe Enzo, dar se părea că universul pur și simplu nu voia ca eu să-l găsesc vreodată.

Cu toate acestea, scrisoarea nu menționa niciun fel de pachet de îngrijire, ceea ce m-a făcut să-mi încrunt sprâncenele în confuzie. Cine îmi trimisese un pachet, atunci? Nu era nicio adresă de retur pe ea; de fapt, nu era nici măcar o etichetă oficială de expediere sau ceva de genul ăsta. Avea doar numele meu pe ea, ca și cum cineva din campus ar fi strecurat-o pur și simplu în cutia mea poștală.

Curiozitatea a pus stăpânire pe mine. Am strecurat repede scrisoarea mamei înapoi în buzunar și am fugit sus cu cutia. Lori și Jessica, care stăteau pe canapea și se jucau jocuri video când am ajuns eu, s-au uitat amândouă la mine și mi-au aruncat o privire ciudată.

"Ce e asta?" a întrebat Lori, dând din cap spre cutie. Am ridicat din umeri și am aruncat-o pe tejghea, apoi am luat foarfeca din sertarul din bucătărie.

"Nu știu", am răspuns. "Era doar în cutia mea poștală. Nu era nicio adresă sau altceva pe ea."

La fel de curioși ca și mine, prietenele mele și-au întrerupt jocul și s-au grăbit să mă vadă cum deschid cutia.

Și când am făcut-o, ochii mi s-au mărit.

"Nu se poate", a spus Jessica când am scos conținutul din cutie.

Cineva de care nu puteam fi sigură cine anume îmi trimisese un înlocuitor al rochiei negre care se stricase în cafenea cu o zi înainte. Era nou-nouță, cu etichetele încă pe ea, și era exact mărimea mea.

"Poate că fata cea nouă i-a părut rău până la urmă?" a întrebat Lori, strâmbându-și nasul în semn de confuzie, în timp ce eu țineam rochia în sus cu un zâmbet tot mai mare pe față.

Sincer, habar nu aveam cine mi-a cumpărat rochia de schimb, dar mă măcina gândul ăsta.