Jucătorul Alpha [Volumul 1] 18+

Capitolul 169 - Planul în acțiune

~Nina~

După ce am stabilit planul, a venit momentul să îl punem în aplicare. Trebuia să o facem cât timp soarele era sus și trebuia să o facem în acea zi, înainte ca Crescenții să se întoarcă să ne caute din nou.

Lori și Jessica au rămas în urmă pentru a-l supraveghea pe James, care era încă încuiat în camera Jessicăi.

"Te rog să ai grijă", a spus Jessica în liniște, trăgându-mă într-o îmbrățișare strânsă.

"O voi face", i-am răspuns eu în umărul ei. 

Am încercat să nu plâng, dar îmi era din ce în ce mai greu. Lori nu a spus niciun cuvânt când am îmbrățișat-o și pe ea, ci doar m-a ținut strâns în brațe. După ce ne-am luat la revedere, Enzo și cu mine am plecat, conduși de Matt și de echipa de hochei.

Aerul de afară era rece și vântos când am ieșit din clădirea căminului. Începuse chiar să cadă puțină zăpadă; dacă nu ar fi fost circumstanțele noastre nefericite, ar fi fost o zi aproape frumoasă. Dar tot ce am putut face a fost să tremur și să îl țin strâns de mână pe Enzo.

Matt și echipa s-au schimbat odată ce am traversat curtea, apoi au alergat înainte, spre infirmerie, pentru a le atrage atenția Creșcenților. Între timp, Enzo și cu mine ne-am lipit de laturile clădirilor, croindu-ne meticulos drum spre arenă.

"Și dacă nu merge?" Am întrebat în liniște în timp ce ne strecuram din clădire în clădire, cu vocea tremurând de nervi.

"Hei." Enzo s-a oprit brusc, luându-mă de mână și trăgându-mă mai aproape. Atât de aproape încât puteam să simt mirosul de transpirație și de piele care se amesteca cu pielea lui, iar asta m-a liniștit instantaneu. Mi-a prins o mână sub bărbie și mi-a înclinat fața în sus, astfel încât să mă uit la el. Ochi erau blânzi și grijulii, dar și severi în același timp. 

"Va funcționa", a spus el cu blândețe. "Îți promit."

Am vrut să îl cred. Chiar dacă în mintea mea înotau îndoieli - dacă nu vom avea suficient antidot pentru a-i vindeca pe toți, dacă antidotul nu va funcționa fără a fi injectat, chiar dacă rezervorul de apă despre care vorbeam nu va alimenta cu adevărat acele aspersoare - știam că trebuie să înghit și să continui să merg. Singurul lucru pe care trebuia să mă concentrez era să încerc; dacă nu încercam, atunci nu aș fi știut niciodată.

Am dat din cap cu ezitare, înghițind nodul din gât. Enzo mi-a oferit un zâmbet slab pentru a-mi liniști nervii și s-a aplecat la înălțimea mea, plantându-mi un sărut moale și tandru pe buze înainte de a se ridica din nou și de a ne conduce mai departe spre arenă.

În cele din urmă, am ajuns la arenă. Îi puteam vedea pe Matt și pe ceilalți în față, care se îndreptau încet spre infirmerie în timp ce așteptau semnalul nostru. Odată ce am fost pe poziții în spatele arenei, gata să intrăm în fugă și să intrăm pe ușa din față a infirmeriei imediat ce Crescenții ar fi fugit după echipa de hochei, Enzo a dat semnalul.

Fără nicio clipă de ezitare, Matt și ceilalți au acționat. Enzo își ținea brațele înfășurate ferm în jurul meu în timp ce așteptam cu sufletul la gură ca Crescenții să iasă.

S-a auzit un cor de sunete. Puteam auzi zăngănituri venind dinspre infirmerie, în timp ce echipa de hochei alerga spre ușă, provocându-i pe Crescenți să iasă. Se auzeau lătraturi și mârâituri, iar apoi... Crescenții au ieșit din infirmerie, deja în formele lor de lupi; eu bănuiam că zgomotul venea de la ei care se schimbau în infirmerie. Erau în număr de șase și, în timp ce îi vedeam cum îi fugăreau pe Matt și pe ceilalți în depărtare, totul a devenit liniștit în infirmerie. Acum era șansa noastră.