malevolent | seria Madness (part. III)

Capitolul treizeci și șase

Mi-am înclinat capul și m-am uitat la cerul fără nori. M-am mijit la lumina soarelui care mă orbea. M-am simțit ciudat de iritată. Mi s-a părut că până și mama natură își bătea joc de mine și de starea mea de spirit, trădându-mă cu o zi frumoasă și plină de bucurie care nu se potrivea deloc cu felul în care mă simțeam.

Era al naibii de cald, dar tot am îmbrăcat blugi negri și o bluză cu mâneci lungi de aceeași culoare. Nu am simțit această căldură. Era îngrozitor de frig și întuneric în viața mea de câteva zile, așa că ținuta mea era adecvată.

Am oftat și ochii mi-au căzut pe o clădire veche pe care nu o mai vizitasem de mult. Mi-am încrucișat brațele peste piept, simțind o durere ciudată în jurul coastelor mele, care era cu mine de multă vreme. În ultimele zile, literalmente totul a durut. De la mâini și burtă până la minte și suflet. Nu am crezut niciodată că durerea se poate manifesta în atâtea moduri. M-am muşcat de obraz şi m-am îndreptat încet către uşa principală. Am simțit o tensiune ciudată când am intrat pe scara uzată și apoi am urcat treptele următoare.

Privind în jur, colțul gurii mi s-a ridicat. Am avut o mulțime de amintiri legate de acest loc. Și fericite și triste.

M-am oprit în fața ușii. Ca de obicei, eram plină de emoții conflictuale în acest moment. M-am simțit adesea stresată în pragul apartamentului lui Kane pentru că nu știam ce mă aștepta. Dar în acea zi am fost în mare parte plină de tristețe. Am fost și stresată, desigur. Trebuia să îl văd pe Kane după patru zile de tăcere și izolare. Mi-a fost atât de dor de el, dar mi-a fost teamă de ce voi găsi și de cum avea să iasă întâlnirea noastră. Am bănuit că ar putea fi furios. Știam că nu va fi foarte politicos, dar am promis că o voi face.

Așa că, fără să mă gândesc, am apucat mânerul și ușa s-a deschis. Nu am fost surprinsă. Kane își încuia apartamentul, dar uneori uita de el când ceva era prea mult pentru el. Am intrat, iar nările mi s-au umplut imediat de mirosul care predominase mereu în acel loc. Am zâmbit slab. După un timp, m-am încruntat pentru că simțeam altceva care nu se simțea de obicei aici. Mirosul de fum de țigară.

Am închis ușa în urma mea și am intrat pe hol în apartament. Era liniște, auzeam doar proprii pași și respirația mea rapidă. În cele din urmă, am stat în pragul sufrageriei, iar ochii mi-au căzut imediat asupra șatenului care ședea la masă. Atunci mi-am dat seama de ce simțeam mirosul de țigări.

Era prima dată când îl vedeam de la accident. Era perfect conștient că am venit. M-a auzit, dar tot nu și-a luat ochii de la scrumiera așezată pe masa la care stătea având între degete o țigară mocnită. Nu s-a mișcat, doar s-a uitat în gol la mâna lui.

Urăsc să îl văd astfel și să știu că în ultimele patru zile probabil asta era tot ce făcuse nu m-a ajutat. După accidentul în care au fost implicați prietenii noștri, s-a izolat de toată lumea.

- Mă întreb ce să spun. am început eu liniştit, încrucişându-mi brațele pe piept

Tăcere. Nici măcar nu clipi.

- Și încă nu știu.

Am clătinat din cap pentru că eforturile mele au fost zadarnice. M-am uitat la pachetul de țigări și la bricheta care stătea pe blat, lângă scrumieră. M-am apropiat nervoasă de masă. Am tras scaunul vizavi de Kane și m-am așezat. În tăcere, am întins mâna înspre pachet și am scos o țigară, apoi am aprins-o cu bricheta verde.

Am inspirat și apoi am suflat fum gri. Mi-am lins buzele crăpate, simțind gustul plăcut. Mi-am sprijinit cotul pe masă, ducând mâna cu țigara mocnită la tâmplă.

Am văzut semne evidente de oboseală pe chipul lui Kane. Cearcăne adânci sub ochi, paloare, păr ciufulit și o privire îndepărtată. Încă se uita la scrumiera de sticlă.