malevolent | seria Madness (part. III)

Capitolul treizeci și opt

- Dragă, du-te acasă acum. Trebuie să te odihnești. a mormăit tatăl meu, privindu-mă cu milă

Mi-am îndreptat ochii către persoana palidă care ședea moleșită sub un strat subțire de material, cu ochii închiși și părul frumos împletit lângă tâmpla acesteia, învelită total în albeață. Pat și așternuturi albe, pereți albi, aparate albe.
Am mișcat instant negativ din cap. Nu voiam să părăsesc acest salon nici măcar pentru o singură clipă. De teamă. De teamă că odată ajunsă acasă, voi fi învolburată de liniște și toate gândurile mele sadice vor răsuna din toate direcțiile.

- Voi rămâne. am răspuns fără urmă de emoție

- Ești aici de câteva ore. oftă din greu. Îți promit solemn că starea mamei tale nu se va schimba, ea doar doarme. Nu se va întâmpla nimic grav. Iar dacă se va întâmpla, avem la dispoziție cei mai de elită medici din Los Angeles în acest spital. Și tu vei prima contactată.

Am mișcat din nou negativ din cap. Nici o șansă să părăsesc partea mamei moments. 

Am adulmecat, strângându-i mâna si așezându-mi capul pe curmezișul patului ei moale. Miroseau atât de frumos acum două zile, când a fost adusă aici, iar acum pur și simplu așternuturile au căpătat mirosul ei specific. Miroseau a mama. Pielea ei era fină și foarte caldă, așa cum a fost mereu, doar că de data aceasta era desenată în nuanțe de roșu și mov.

Calvarul cu Kane, cu prietenii mei, cu școala... nu a fost nimic în comparație cu ceea ce mi se întâmplă acum.

În seara zilei absolvirii, după ce am ajuns acasă, am fost întâmpinată de încăperi goale și liniște mormântală. Eram convinsă că părinții mei și Asher pur și simplu s-au decis să profite de o noapte călduroasă de vară și să efectueze o plimbare prin oraș. Eram în patul meu, explorând rețelele sociale când telefonul meu a sunat. Era Asher. În primele secunde, liniște. Eram sigură că este doar una din glumele sale stupide. Oftasem, rotindu-mi ochii peste cap. Tot ce îmi amintesc este că am făcut o glumă proastă, iar apoi glasul lui Asher tremurat care mă sfătuia să mă întorc la spital cât de repede reușesc. Instant, gândul a zburat la tatăl meu și condiția lui de sănătate. Puteam să jur că s-a deteriorat în urma plecării mele de acasă. Însă ceea ce mă aștepta în spital, a fost cu mult peste limitele acceptări mele.

Mă întrebam cât de multe îmi sunt sortite să suport și să pătimesc. Mă întrebam cât pot să le mai duc. Mă întrebam de ce eu, de ce familia mea și prietenii mei, de ce noi din tot acest univers.

Primul lucru întâmpinat a fost Asher. Rănile deschise de pe fața lui sângerau și avea câteva vânătăi pe alocuri. Nu erau foarte grave, dar nu puteam procesa ce se întâmpla și nu găseam un răspuns plauzibil. Brațele sale s-au înfășurat constant în jurul meu. Însă eu eram atât de confuză încât nu puteam reacționa. Mi-a cuprins mâna și m-a ghidat pe holurile spitalului, bolborosind ceva ce nu puteam descifra.

Frica se răspândise în venele mele precum o iederă otrăvitoare. Nu voiam să știu unde mă duce, pentru că știam că destinația nu era una care să îmi placă. Și am avut dreptate. Am dat buzna într-un salon imaculat și foarte modern față de cel în care au fost internate Dakota și Raven. Albul strălucitor îmi distrugea ochii. Pe alocuri erau împrăștiate aparate destinate uzului medical și un pat modern era așezat în mijlocul camerei, cu capătul picioarelor îndreptat către ușă. Inima mi-a căzut la picioare când l-am zărit pe tatăl meu șezând abătut pe un scaun în colțul camerei privind în jos. Era atât de adâncit în filmul său încât nu a realizat că cineva a pășit în salon. Dacă tata este aici, atunci mama...

Am tresărit și capul îmi zburase instant în direcția patului. Pe el, într-adevăr era întinsă o persoană. Foarte puțin vizibilă pentru că era afundată în salteaua moale. O persoană firavă, mică și subțire, palidă și împânzită de pansamente și aparate conectate cu trupul ei. Pe măsură ce mă apropiam, plămânii mei se strângeau tot mai mult până în momentul în care credeam că se vor evapora. Să nu mai spun de inima mea, care bătea atât de puternic încât credeam că nu o mai am.