Jucătorul Alpha [Volumul 2] 18+

Capitolul 209 - Răzbunarea prințesei Alpha

~Nina~

Mulțumită ajutorului lui Luke, am reușit să dorm puțin mai mult în acea noapte înainte de a merge la cursuri. Un pic de odihnă a fost foarte necesară pentru a trece peste mahmureală, și am simțit un pic liniștită cu privire la rezultatului antidotului, dar, de asemenea, faptul că Luke a găsit o vrăjitoare care ne-a ajutat. Nu numai că lupul meu nu era complet dispărut acum, dar Luke plănuia să pună un blestem pe Selena pentru a o împiedica să deschidă un portal. Toate datorită lui Luke, am avut acum un pic mai mult timp. Și de data asta, știam că pot să am răbdare și să-l las pe Enzo să vină la mine. Odată cu revenirea prezenței lupului meu, știam că va fi capabil să-mi simtă mirosul; fiind adevăratul său partener predestinat, eram sigură că nu va putea să-i reziste. Apoi, când în cele din urmă va veni la mine, aș putea încerca să-l fac să-și amintească.

Când m-am trezit din nou în acea dimineață, durerea de cap era mai suportabilă acum și nu simțeam că voi vomita din nou. Mă simțeam încă un pic amețită și îngrozită, mai ales datorită lucrurilor oribile pe care bărbații aceia au încercat să mi le facă, dar prezența lupului meu m-a ajutat să mă vindec puțin - suficient cât să ușurez o parte din durere, cel puțin. În drum spre clasă, m-am oprit la sala de mese și am luat o cafea și un sandviș gras pentru micul dejun, care m-au ajutat enorm.

Cu toate acestea, în ciuda tuturor acestor lucruri, am știut că trebuie să mă întăresc înainte de a intra în clasă. Selena ar fi fost cu siguranță acolo din nou, și dacă ar fi avut vreo idee despre încercarea mea din seara precedentă de a-l face pe Enzo să-și amintească de mine, atunci s-ar fi răzbunat. Și așa și era. Aproape imediat ce am intrat în clasă și m-am așezat, Selena a venit în spatele meu. S-a așezat direct acolo, doar că de data asta părea că și-a făcut niște prietene noi.

Îi puteam auzi șoptind despre mine chiar înainte ca ora să înceapă. Oricât de mult aș fi încercat să le ignor, pur și simplu nu puteam să le ignor. Se părea că Selena voia ca și eu să le aud.

"Știi, eu chiar nu înțeleg de ce băieții sunt atât de obsedați de ea", a șoptit Selena, făcându-le pe celelalte fete să râdă urât. "Nici măcar nu e așa de drăguță. Și e prea slabă."

"Am auzit că se înfometează de când prietenul ei a dispărut", a intervenit o altă fată. "Ce glumă. De ce ar vrea cineva să arate ca un băț chiar mă depășește." 

"Poate pentru că a fost obsedată o vreme de acel student", a șoptit apoi a treia fată. "La urma urmei, el este gay. Poate că ea crede că el o va plăcea dacă ea arată ca un băiat."

De acum, eram deja furioasă în timp ce o ascultam pe Selena și pe prietenele ei. Bineînțeles că știam că oamenii mă bârfeau mereu la școala asta, dar credeam că se opriseră de la atacul Crescenților. Se pare că acum, totuși, Selena instiga la mai multe bârfe. O făcea doar ca să mă enerveze, totuși; știam asta.

"Dar și tipul ăla a dispărut", a șoptit atunci una dintre fete ca răspuns la menționarea lui James.

Selena a chicotit. "Cred că îi alungă pe toți băieții, nu?" a spus ea. "Trebuie să fie mirosul ei."

Am vrut să spun ceva, dar am decis să nu o fac și mi-am ținut capul plecat. În acel moment, profesorul începuse oricum ora, iar eu am putut scăpa puțin de comentariile răutăcioase care veneau din spatele meu. Tot ce trebuia să fac era să mă concentrez asupra studiului și să mă ascund, pentru că oricum era doar o chestiune de timp până când Enzo își amintea de mine și Selena era expusă pentru cine era cu adevărat.

Cu toate acestea, pe măsură ce orele treceau, Selena și noii ei prieteni nu renunțau la hărțuirea lor. De mai multe ori, le-am simțit aruncând cu bucăți de hârtie în ceafă, urmate de chicoteli și șoapte tăcute.

În cele din urmă, nu am mai putut suporta. Selena s-a întins cu piciorul pe sub birou și a lovit cu putere spătarul scaunului meu, făcându-mă să mă clatin în față și aproape că mi-am vărsat cafeaua peste tot.

"Care este problema ta?!" Am spus cu voce tare, întorcându-mă în scaunul meu pentru a o înfrunta. Dar chiar și în timp ce făceam asta, Selena și prietenele ei se purtau complet nepăsătoare; și, având în vedere locul nostru în clasă, nimeni altcineva nu a văzut modul în care mă intimidau și astfel nu am avut pe nimeni care să garanteze pentru mine.

"Domnișoară Harper?", a spus profesorul.

M-am întors încet să mă uit la el, cu fața roșie de o combinație de furie și jenă. Profesorul stătea în fața sălii cu brațele încrucișate pe piept.

"Îmi pare rău, domnule profesor", am mormăit. "Doar că aceste fete-"

"Ce faceți voi în timpul liber este treaba voastră", a întrerupt profesorul nerăbdător, "dar nu este momentul sau locul pentru bufonerii de liceu. Va trebui să vă cer să plecați. Toate." Ochii mi s-au mărit. "Dar nu am..."

"Nu-mi pasă. Deranjezi, iar toți colegii tăi plătesc literalmente pentru a fi aici. Puteți recupera la ora următoare, când sunteți pregătite să începeți să vă comportați ca niște adulți."

În timp ce profesorul vorbea, am simțit senzația incontestabilă că lacrimile îmi înțeapă în spatele ochilor. Palmele au început să mă mănânce de anxietate și m-am ridicat repede și mi-am adunat lucrurile. Selena și prietenele ei și-au făcut și ele bagajele, dar am ieșit afară înainte ca ele să mă poată urma.

Nu-mi venea să cred că Selena m-a dat afară din clasă pentru propriile ei acțiuni. A fost în mod clar o încercare de a ajunge sub pielea mea; ei nu-i pasă de școală. Era aici doar ca să se pună cu mine, iar banii pe care îi cheltuise nu erau probabil decât mărunțiș pentru fiica Regelui Alfa. Și, ca să înrăutățească lucrurile, știa că nu puteam face nimic pentru că ea avea prea multă putere asupra mea.

Cu lacrimi în ochi, am ieșit repede din clădire. În timp ce mă îndreptam spre infirmerie, vrând doar să mă concentrez să-mi termin treaba, am presupus că eram prea prinsă în toate ca să fiu atentă pe unde merg.

Și, ca o consecință a faptului că nu am fost atentă și că m-am holbat la pământ, am simțit că mă lovesc de ceva solid.

"Îmi pare rău", am spus, făcând câțiva pași înapoi și ridicându-mi ochii de pe trotuar.

"Nu-i nimic."

Ochii mei s-au mărit când i-au întâlnit pe ai lui Enzo, încă deghizat, desigur, dar cu siguranță ochii lui. Amândoi am stat acolo pentru o clipă, holbându-ne unul la celălalt. Nu eram sigură dacă ar trebui să-mi cer scuze pentru ce s-a întâmplat cu o seară înainte, sau dacă ar trebui să-l întreb dacă mi-a simțit mirosul, sau dacă ar trebui să fug; dar se părea că el deja se hotărâse.

După ce s-a holbat la mine câteva clipe, sperând să fie captivat de mirosul meu, în cele din urmă și-a rupt privirea de la a mea și a trecut brusc pe lângă mine. Am rămas încremenită pe loc; nu m-am întors, dar am putut auzi vocea stridentă a Selenei în fundal, în timp ce Enzo se apropia de ea, și am știut că vorbea despre mine.

Cu o ultimă privire peste umăr, doar pentru a-mi simți inima frântă când i-am văzut pe cei doi îmbrățișându-se, mi-am continuat drumul spre infirmerie.

Cât timp va dura până când Enzo își va aminti în sfârșit de mine și va ieși din vraja Selenei?