Next Generation

Our Town

Capitolul 17

(Perspectiva lui Isabelle)

- Dumnezeule ! Ţip eu în maşină atunci când un infectat se aruncă peste maşină. Începe să lovească geamurile, iar Parker frânează brusc, catapultând creatura.
- Omule, eşti un diavol la volan! Spune Derek, care s-a lovit la cap din cauza frânei.
- Cucuiul se va asorta perfect cu vânătăile de pe mâini.
Au trecut 5 ore şi 2 zile de când centrul Los Angeles-ului a fost infectat cu substanţa neagră şi supranaturală. Majoritatea populaţiei a fugit spre periferie, în timp ce sutele de persoane care s-au aflat în epicentrul luptei au fost infectaţi şi s-au transformat în ceea ce noi le spunem "ciudaţi". Faptul că noi încă nu suntem infectaţi este un lucru bun, deoarece Parker ne-a spus că infecţia omoară organismul în aproximativ 24 de ore. Poliţia ne îndeamnă să rămânem calmi în casele noastre, sau să ne refugiem la periferie în adăposturile speciale. Adevărul este că nu putem fi niciodată în siguranţă. Haosul nu a putut să fie evitat. Sutele de oameni infectaţi atacau alţi oameni, îi muşcau, mâncau, iar aceştia se transformau la rândul. Dacă în prima zi erau 200-250 de "ciudaţi" în L.A, numărul s-a dublat în câteva ore, ajungând ca 1/5 din populaţia oraşului să fie infectată. Cei care au rămas în casele lor sunt deja pierduţi. Vor rămâne fără hrană, iar înmulţirea ciudaţilor va fi copleşitoare. Cei care s-au speriat şi au fugit au produs accidente rutiere, aşa că majoritatea străzilor oraşului erau blocate. Poliţiştii, jandarmii sau pompierii nu puteau face faţă apelurilor şi cazurilor infinite. Unii mureau infectaţi, deoarece nu ştiau că un ciudat moare dacă este împuşcat în cap sau decapitat. Lumea nu ştia ce se întâmplă, de ce morţii revin la viaţă. Panica socate ce este mai rău din oameni. Tinerii furau din magazine cât mai multe alimente, jefuiau bănci şi toate instituţiile Los Angeles-ului au căzut. Au luat tot ce a avut oraşul mai de preţ. Jefuiau alţi oameni, uneori chiar îi omorau. Priveam neputincioasă cum oraşul meu moare, cum devine o ruină. Casa mea era acum abandonată. Am luat tot ce aveam de preţ şi maşinile mele şi ale lui Scott pe care niciodată nu le-aş abandona. Fratele meu a ucis vecinul care se transformase în ciudat.
- Îmi pare rău, domnule Smith!
A apăsat trăgaciul şi glonţul i-a zburat creierii bietului om.
Eram mai mulţi şoferi acum, şi bagajele erau împărţite. Alimentele nu ne vor ajunge o veşnicie, deoarece grupul este mare. Singura noastră speranţă este să ajungem la cabană.
- Trebuie să găsim cea mai liberă ieşire din oraş. Jason! Ce zici de o plimbare ?
-S-a înţeles şefu'.
Jason se urcă într-o maşină la comanda lui Parker şi porneşte spre oraş.
- Nu are decât 5 gloanţe în pistol.
- Se va descurca. Jay lucrează pentru Michael de mult timp. Ştie ce trebuie să facă în momente tensionate, mă asigură Parker.
- Mama mea şi tatăl lui se ştiu de multă vreme. De ce nu l-am cunoscut niciodată pe Travis Queen ?
- Mama şi tata s-au despărţit când eu aveam 5, iar Jay 7. Ei doi erau oameni de afaceri renumiţi care nu aveau niciodată timp de noi. Nici noi nu ne-am cunoscut cu adevărat părinţii, Izzy.
- Îmi pare rău, Mira!
Şi chiar îmi părea. Jay şi prietena mea cea mai bună nu a avut nicidată parte de iubirea părinţilor aşa cum am avut-o noi. Mama şi tata nu stăteau locului niciodată. Mereu au profitat de timp şi au ştiut cum să-l gestioneze cât mai bine.
- Deci, imediat cum se întoarce Jason plecăm din oraş! Anunţă Parker.
- Şi ce vom face după? Nu putem trăi într-o cabană tot restul vieţii noastre! Spune Derek.
- La cum stau lucrurile, viaţa ta s-a scurtat cu 50 de ani, băiete.
Derek tace, cu toate că avea un chef nebun de ceartă.
- Şi ce facem cu oraşul? Ne vom lăsa prietenii şi persoanele dragi să moară? Ripostează Teresa.
- Acum ne avem unul pe celălalt şi nu mai există familie. Singurul lucru care contează sunt oamenii din această încăpere. Dacă voi credeţi că într-o dimineaţă vă veţi trezi şi totul va fi normal, vă înşelaţi.
- Putem ajuta! Putem să ne dăm seama ce se petrece aici. Fraţii Winchester au fost acolo, iar Thomas şi Jace au văzut serul şi au vorbit cu creatorii, afirmă Claire, iar Thomas şi Jace tresar.
- Am fost ameninţat cu moartea şi atât. În plus, Damon a fost cu mine. Nebunii ăia credeau că serul duce la o "evoluţie".
- Deci demonii i-au minţit pentru a face treaba murdară în locul lor, concluzionez eu.
- Odihniţi-vă. Vom avea nevoie de odihnă dacă vrem să supravieţuim. Eu voi sta primul de pază şi îl voi aştepta pe Jason, ne propune Damon.
- Bine spus. La culcare!