Next Generation

Till Death Do Us Part

Capitolul 36

(Perspectiva lui Isabelle)

Am adormit împreună cu fraţii mei pe podeaua din sufragerie. Razele soarelui care se revărsau jucăuşe prin fereastră m-au trezit. Doamne, cât îmi lipseşte telefonul şi alarma de dimineaţă! Mi-aş fi dorit să nu fi ajuns un robot care la 6 dimineaţa se trezeşte doar pentru că e prea periculos să doarmă mai mult. Îi trezesc şi pe restul, apoi mâncăm şi ne împărţim sarcinile. Parker vine la mine, aruncându-mi o privire plină de milă.

- Nu eşti nevoită să faci nimic până nu..

- Nu sunt scutită de nimic. Nu mă simt rău. Voi face tot ce făceam înainte.

- Eşti sigură ?

- Da.

- Îmi pare rău pentru tot, Isabelle. Aş vrea să pot schimba locurile..

- Nu ! Ei au nevoie de tine. Eşti liderul nostru.

- Nu vreau să moară nimeni sub comanda mea.

- Ştiu, însă cu moartea mea veţi avea mai puţine probleme. Puteţi să găsiţi alţi supravieţuitori.

- Căutăm deja de câteva luni. America este pierdută.

- Ba nu ! Să nu spui niciodată asta! Să nu te dai niciodată bătut, Parker! Promite-mi!

- Îţi promit, Izzy!

*

Îmi iau pistolul şi cuţitul, apoi îmi iau la revedere de la Damon înainte să plec cu Jay.

- Ar trebui să te odihneşti, iubito!

- Moartea nu mă va prinde niciodată stând pe loc. Ştii cât îmi place să fug, chicotesc eu, iar el îmi zâmbeşte.

- Te iubesc, să ai grijă de tine!

- Şi eu te iubesc!

Îl sărut cast pe buze, apoi mă urc în maşină pe scaunul pasagerului alături de Jay. Porneşte maşina şi conduce cu viteză pe drumul abrupt.

- Dacă o să continui aşa, o să mor mai repede! strig eu după ce era să ne răsturnăm la o curbă.

- Relaxează-te, eşti în siguranţă.

Chiar dacă Jason este cel mai bun şofer, niciodată nu m-aş simţi în siguranţă pe scaunul pasagerului.

- Oare toţi oamenii sunt infectaţi ? mă trezesc întrebând după ce Jay calcă doi infectaţi, sfărâmându-le corpurile sub roţile maşinilor.

- Probabil. Este o luptă al dracu de necinstită, îmi răspunde concentrat pe drum.

Maşina se opreşte din senin, iar Jay înjură în barbă. Sincer, mă aşteptam să se întâmple asta, deoarece băiatul ăsta a condus prea neglijent.

- La dracu ! Şi acum ce mai vrei ? se ceartă el cu maşina, coborând şi lovind roata din faţă.

Cobor şi eu, iar un gol în stomac mi se formează după ce văd roţile însângerate.

- La dracu, am organe blocate între roţi! afirmă dezgustat şi încearcă să le îndepărteze.

Încerc să-l ajut, dar faptul că găsesc o mână blocată nu-mi uşurează treaba.

- Eşti incredibil, pufnesc eu exasperată.

- De ce ?

- Pentru că faci totul prost şi pe dos!

- Şi ce-ţi pasă ţie ? mă întreabă pe un ton dur, iar eu simt că clocotesc din cauza nervilor.

- Aşa e, nu-mi pasă. Cum nu-mi pasă de maşina ta idioată. Mult succes.