Next Generation

Hold Me, Thrill Me, Kiss Me, Kill Me

Capitolul 25

(Perspectiva lui Isabelle)

Poate că viaţa fără lumea aglomerată în care trăiam nu e chiar aşa rea. Poate că Dumnezeu vrea să ne dea o lecţie, vrea să ne dea o nouă şansă spre o lume mai bună. Când a fost ultima oară când ai făcut o faptă bună ? Când a fost ultima oară când ţi-ai lăsat telefonul acasă descărcat doar pentru a te bucura de lumea care te înconjoară? Când ai făcut ultima dată un cadou cuiva din inimă? În ultima vreme, în L.A se auzeau doar crime, legi încălcate, mafie şi arme. De când e lumea aşa rea? Dacă aş fi Dumnezeu nici eu n-aş accepta asta. Opera Lui se duce de râpă şi are nevoie de un retuş.
Ce gândire bolnavă mai am. Lumea se sfârşeşte chiar acum, chiar sub ochii noştri. Şi chiar dacă aş putea face ceva, nu voi avea timp să mă bucur de rezultate. Timpul meu se scurge. Viaţa mea se scurge puţin câte puţin. Am crezut că pot trece peste asta şi că va fi simplu. Am crezut că sunt puternică, dar nu este aşa. Fiecare secundă îmi aminteşte că-mi vine sfârşitul. Nimeni nu ştie că voi muri, înafară de Damon. Aş vrea să le spun fraţilor mei, dar le-aş produce şi mai multe probleme. Viaţa la cabană abia începe să se îmbunătăţească. Ne obişnuim cu condiţiile şi nu ne mai certăm între noi. Toată lumea ascultă de Parker, liderul nostru. El şi Jace încearcă să contacteze şi alţi supravieţuitori de câteva săptămâni. Încearcă să ia legătura cu ei prin radio, dar momentan suntem doar noi. Claire s-a însănătoşit. Avea meningită, dar fratele meu geniu a reuşit să o vindece. Totuşi, nu înţeleg cum a făcut asta. Înţeleg că Tom este un geniu tânăr, dar ceva nu e în ordine. Petrece mult timp cu nasul în cărţile din cabană şi cu Teresa. E ca şi cum sfârşitul lumii nu i-a afectat cu nimic rutina. Scott este asistentul lui Parker, un "viitor lider" care ascultă absolut toate ordinele şi ajută la toate sarcinile. Taie lemne pentru foc împreună cu Jay şi Damon, vânează, construieşte, repară maşini şi se antrenează cu Sara. Fratele meu mai mare a devenit un adevărat bărbat, un adevărat supravieţuitor, iar Sara a început să-mi placă. Poate să fie o jigodie atunci când vrea, dar îmi place asta la ea. E dură şi e egalul lui Scott în orice. Am început să mă înţeleg foarte bine cu ea. Chiar dacă fratele meu este un chipeş soldat de război, încă nu a încercat nimic cu Mira, iar asta mă face să-l numesc "fraier". Înţeleg că e frică de dragoste şi că e ciudat când te îndrăgosteşti prima dată, dar nu trebuie să dai cu piciorul acestei oportunităţi. Derek este cel mai confuz şi cel care ne face mereu să râdem. Având în vedere că punctul lui forte e băutura, vă daţi seama ce "folositor" ne este în grup. De când s-a lăsat de droguri şi alcool a început să-mi placă de el. Este un tip amuzant, chipeş şi dornic să ajute.
Despre Jay... încerc doar să-l evit. Este o variabilă ce-mi dă viaţa peste cap. Când îl văd îmi aduc aminte de timpul care mi-a mai rămas şi stau să mă întreb de ce am făcut-o... de ce ?
- Izzy ! Ce dracu faci acolo ? Coboară jos de pe casă ! Strigă Scott şi Sara la mine, iar eu las ciocanul şi cobor de pe acoperişul pe care-l reparam.
- Damon întreba de tine. Continui eu.
Scott se urcă pe scară şi-mi preia munca cât timp Sara se strâmbă la mine.
- Am ceva pe faţă ?
- Nu. Tocmai a trecut Mira. Mă întreb cât o să-i ia prostului tău de frate să-i spună ce simte ?
- Scott o place pe Mira de când a cunoscut-o acum doi ani. Mai contează încă doi ? Râd eu.
- Oricum Jason o să-l ia la bătaie dacă încearcă ceva pe sora lui.
- De ce ?
- Jason ţine la Mira mai mult decât la propria viaţă şi cei doi nu au un trecut prea prietenos.
- De unde ştii ce e între Jay şi Scott ?
- Jason mi-a spus.
- Vorbeşti mult cu Jay. Se întâmplă ceva între voi ?
Întreb curioasă, iar Sara îşi arcuieşte sprânceana. Sunt o idioată.
- Eşti geloasă ?
- Ce ? Nu, Doamne! De ce aş fi ? Damon e grozav. Şi Jay merită pe cineva la fel ca ... el.
Nu ştiam cum să ies cu bine. Sara nu e genul care ignoră foarte uşor.
- Nu e nimic între mine şi Jason. Nu am de gând să-mi caut iubit pentru sfârşitul lumii. Îmi e foarte bine singură, mi-o taie şi pleacă. De ce spun doar lucruri greşite ? Ce e în neregulă cu mine ? Îmi pun mâna la ochi şi îmi şterg faţa cu un şerveţel. Îmi desfac părul, lăsându-l liber şi creţ pe spate.
- Mai ştii când nu ieşeai demachiată din casă ? Mă întreabă Mira după ce mă aşez lângă ea la umbra unui copac.
- Zilele alea au apus de mult. Acum nu aş mai suporta nimic înafară de ruj, glumesc eu.
- Credeam că viaţa.... că viaţa mea va fi bună, îmi spune printre suspine, iar eu o strâng în braţe. Îmi iubesc prietena şi aş fi dat orice să nu fie implicată în asta.
- Hei, să nu mai vorbim despre asta. Ştii ce te-ar putea înveseli? O întreb iar ea mă priveşte curioasă.
Îi fac semn spre Scott,care lucra de zor pe acoperiş, punându-şi în valoare toţi muşchii.
Mira râde însă nu pare interesată.
- Ce s-a întâmplat ? Credeam că-ţi place Scott.
- Îmi place. Adică suntem buni prieteni. Am încercat să fim mai mult de atât, dar nu merge. Mă evită, nu mă place în acel mod.
- Scott e topit după tine, Mira. Toată lumea şi-a dat seama de asta înafară de tine.
Mira mă priveşte confuză, dar nu şocată. Ştia că Scott o iubeşte. Ştia şi totuşi nu s-a întâmplat nimic. Mira nu este "bibeloul" lui Scott. Este o femeie care-ţi poate da multe bătăi de cap.
- Nu îţi place de el, nu ?
- Chiar credeam că da, jur! Dacă mi-aş fi dat seama mai devreme.. Nu este el.
- Şi totuşi, cine-i "el" ?
Se uită cu subînţeles la mine, iar eu rămân şocată. Imposibil !
- Derek ????????  Eşti cu el ?
- Nu, nu mai ţipa, Izzy ! O să ne audă infectaţii !
Ok, oficial mi-a ajuns drama adolescentină de azi.
Intru în cabană, făcând curat în sufragerie şi bucătărie. Teresa, Tom şi Claire găteau. Tom şi Teresa sunt foarte buni bucătari, iar de Claire m-am amuzat copios. M-am bucurat totuşi că nu a luat nimic foc de pe mâna ei. Jace era cu Parker, încercând să găsească o legătură între infecţie şi Întuneric, iar eu îmi aşteptam iubitul să se trezească. Faţă de el, eu sunt foarte matinală, în timp ce "poliţistul" meu corupt doarme până la prânz.
Deschid uşa şi pătrund în cameră uşor, apoi ţip şi mă arunc în pat. Spre dezamăgirea mea, Damon nu era în pat. Uşa se deschide, iar o siluetă slabă, udă şi pe jumătate goală iese din baie, făcându-mă să tremur de plăcere.
- Bună dimineaţa, iubito!
- Aş vrea ca în fiecare zi să mă trezesc aşa, afirm savurând priveliştea unui corp perfect, a unui bărbat perfect.
- Dorinţa ta e poruncă pentru mine.
Se apleacă peste mine şi mă sărută apăsat, iar eu adâncesc sărutul lipindu-mi mâinele de corpul lui. Se desprinde ca să-şi scoată o pereche de blugi şi un tricou negru ca să se schimbe.
- Voiam să-ţi dau o veste bună. Eu şi Jonathan căutăm câte ceva despre demoni. Întunericul ar putea fi o creatură ca asta, iar eu profit de situaţie să aflu cum pot desface un pact.
Chiar trebuia să aducă acum vorba de asta ?
- S-a întâmplat ceva, Izzy ?
- Nu, n-am nimic.
- Ok, pentru că ziua asta vreau să fie doar a noastră.
Îi zâmbes şi îl sărut scurt, deoarece el se desprinde de mine parcă evitându-mi atingerile.
- S-a întâmplat ceva cu tine, Damon?
- Nu. Doar mă gândeam ce vom face când toate astea se vor sfârşi.
- Vom muri.
- Înainte de asta. Ce vei face cu viaţa ta ?
- Tu ce vrei să faci ?
- Vreau să fiu cu tine. Am petrecut aşa mult timp sub acoperire că am început să gândesc exact ca un răufăcător. Sunt un tip rău deghizat în tipul bun. Tu eşti singurul lucru care contează pentru bine. Nu vreau să pleci niciodată de lângă mine.
- Nu o voi face, îţi promit.
Şi mă voi ţine de promisiune ? Având în vedere că zilele-mi sunt numărate, nu ştiu de ce mai vorbim de restul vieţii. Pentru mine viitorul înseamnă câteva săptămâni, iar pentru el înseamnă ani.
- Dacă lucrurile nu merg bine, vreau să treci mai departe, Damon. Vreau să trăieşti aşa cum ţi-ai propus.
- Mi-am propus asta cu tine. Nu voi da înapoi. Nu aş iubi pe nimeni aşa cum  te iubesc pe tine. Vreau o viaţă împreună cu tine. O familie cu tine.
Gândul întemeierii unei familii îmi provoacă greaţă. Mi se pune un nod în gât iar stomacul se revoltă. Nu pot face asta. Damon mă soarbe din priviri iar eu nu fac decât să-l dezamăges  cu o faţă speriată.
- Nu vei fi fericit alături de mine.
- Cum poţi spune asta ?
- Am 19 ani neîmpliniţi, Damon ! Cum mă pot gândi la propria familie când am toată viaţa în faţă ?
- Ce viaţă Izzy ? E sfârşitul lumii.
- Nu pot. Nu aş putea niciodată să-ţi ofer plăcerea unei familii. Eu nu pot face copii.
- De ce ?
- Pur şi simplu.
Ştiam de acest defect când m-am dus acum 2 ani să-mi fac nişte analize. Faptul că nu pot întemeia o familie este un bun motiv de a rămâne singură. Nu voi da vina pe el dacă vrea să mă părăsească. Damon merită mai mult.
- Te iubesc exact aşa cum eşti, Isabelle Winchester !
*
M-am ridicat din pat şi m-am îmbrăcat cu tricoul meu alb şi blugi negri. Nu am vrut să-l trezesc pe Damon, aşa că m-am strecurat din cameră şi m-am îndreptat spre bucătărie, locun unde Scott mânca pe nerăsuflate cartofi la cuptor.
- Mai lasă şi pentru restul, fomistule !
- Am muncit, am dreptul la o porţie mare, se apără el.
- De ce m-ai chemat ?
- Parker mi-a zis că are o treabă pentru mine, deci nu pot să mă duc în recunoaştere. O veţi face tu şi Jason.
- De ce eu şi cu el ?
- Dacă te trimit cu Damon vei fi distrasă de el şi nu-ţi permit să greşeşti. În plus am nevoie de el. 
La dracu ! Parcă destinul complotează împotriva mea.
*
- Eşti gata ? Mă întreabă Jason care s-a urcat la volan, în timp ce eu m-am aşezat pe scaunul pasagerului din faţă şi am desfăcut harta muntelui.
- Să mergem.
Prima parte a drumului a fost plictisitoare. Mă aşteptam să-mi pună fel de fel de întrebări indiscrete, dar nu. A rămas tăcut şi concentrat la drum, în timp ce eu nu-mi puteam lua ochii de la el. Voiam să înţeleg de ce mi-am sacrificat viaţa pentru el. De ce l-am salvat ?
- Ştii că te holbezi la mine, nu ?
- Nu o făceam, mint eu.
- Sigur. Uită-te bine pentru că altul ca mine nu o să mai vezi.
Îmi dau ochii peste cap, iar el râde prosteşte.
- Nu prea te-am mai văzut zilele astea. Mă ignori ?
- Nu. Am avut multă treabă.
- Mi-a spus Sara că eşti prima care snopeşte infectaţi în bătaie. Mă bucur că nu ai omorât-o pe Sara. E grozavă. E cea mai al dracu fiinţă pe care am cunoscut-o.
- Îţi place de ea ?
- Nu e rea.
Parcă până acum avea o pasiune pentru mine. Nenorocitul sare de la una la alta. Eram sigură că aşa e genul lui. Nu înţeleg de ce-mi făcusem speranţe.
- Poate ar trebui să ieşim la o întâlnire dublă. Tu, eu, Damon şi Sara.
- Glumeşti, nu ?
- Nu. Poate aşa îţi vei da seama ce greşeală faci.
Eu ? Ce greşesc ? Faptul că l-am ales pe Damon şi nu pe el ? Damon mă iubeşte cu adevărat şi eu o fac la fel!
- Ar trebui să-ţi vezi de treburile tale, Jason. Nu aş vrea să dormi iar pe patul din laborator cu o perfuzie.
- Ştiu să-mi duc bătăliile foarte bine, Gin.
- Hei, este fum spre pădurea. Poate cineva a aprins focul. Mergem să vedem ?
- Da, dar vom merge pe jos.
Ieşim din maşină amândoi şi verificăm cutia cu arme. Din păcate nu aveam decât un singur cuţit şi un pistol. Jay îmi oferă pistolul, ascunzându-şi cuţitul în blugi.
Alergăm prin pădure strigând şi aşteptând un răspuns. Înaintam spre inima pădurii şi tot ce vedeam era sânge şi organe. A fost un masacru aici. Mă uitam spre Jay care privea peisajul cu milă în ochi. Mai multe persoane au fost ucise aici şi nu le-am putut ajuta. Am vrut aventură ? De acum mă voi gândi de două ori.
- Nu cred că are rost să continuăm. Sunt morţi.
- Poate găsim supravieţuitori. Măcar să-i îngropăm..
- Ce să îngropi, Isabelle ? Resturile lor sunt împrăştiate în toată pădurea ! Infectaţii i-au găsit şi ucis. Nu avem ce să îngropăm, nu avem la ce să ne rugăm! Strigă el furios spre mine, iar eu simt un gol în stomac şi o senzaţie oribilă de greaţă. Lumea se sfârşeşte în mod tragic şi nu putem face nimic să-i salvăm.
Aud un foşnet, iar atât eu cât şi Jason  căutam sursa.
- Poate să fie orice acolo, Izzy, îmi şopteşte Jason.
- Eu mă duc.
Scot pistolul şi îmi fixez mâna pe trăgagi. În spatele copacului era o siluetă blondă şi mică, ghemuită.
- Eşti bine ? Eşti rănită? Cum te cheamă?
Fata se ridică în picioare tremurând. Era Hanna, plină de sânge, zgâriată şi cu o privire pierdută.
- Hanna, sunt eu ! Sunt Izzy. Mă recunoşti ?
Încerc să mă apropii de ea, însă Hanna nu dădea semne să mă recunoască. Tremura şi nu scoatea o vorbă.
- Trebuie să o ducem la cabană ! E în stare de şoc! Îi spun lui Jason.
- Nu ţi se pare ciudat că e singura supravieţuitoare ?
- Jay, e prietena mea ! Nu o las să moară.
Jay vine spre mine, îşi plimbă ochii peste corpul ei, apoi îşi strânge ochii.
- E muşcată.
Avea o muşcătură pe antebraţ.
- Te rog, nu mă lăsa aici ! Mă roagă Hanna cu voce stinsă.
- Nu o pot lăsa aici, Jay! O cunosc pe fata asta de când eram mici.
- E infectată. Te poţi infecta şi tu şi eu şi toţi din cabană. Trebuie să o...
- Nu !
- E singura ei şansă. Ţi-ar mulţumi dacă ar ştii de câte o vei curma.
Nu vreau să-mi omor persoanele dragi. Pur şi simplu nu vreau să-mi îngrop prietenii. Îmi vreau viaţa înapoi. Vreau ca Scott să-şi termine studiile la academie iar părinţii mei să fie mândrii de el. Vreau ca Jace să-şi găsească pacea, iar Thomas şi Teresa să trăiască fericiţi departe de asta. Vreau ca Damon să-şi întemeieze o familie şi vreau să trăiesc. Nu vreau să mor lasându-i pe ceilalţi în halul acesta. Vreau să trăiesc şi să lupt. Nu vreau să mă mai ascund. Mi-am petrecut prea mult timp nepăsându-mi.
-