Next Generation

We Own It

Capitolul 11

(Perspectiva lui Isabelle)

L.A nu a fost niciodată un oraş obişnuit. Am crezut ca fiecare oraş are două feţe şi că nimic nu este normal la acest oraş. Persoanele care-şi văd de viaţa lor, care au o rutină plictisitoare, nu ştiu cât de întunecat poate să fie oraşul. Pe lângă faptul că există creaturi supranaturale, oraşul este sub conducerea unor traficanţi corupţi şi nenorociţi. Mă întreb ce ar spune părinţii mei despre situaţia în care mă aflu? Mama şi tata şi-au petrecut cea mai mare parte din viaţă omorând creaturi supranaturale. Apoi am apărut noi şi i-am forţat să se normalizeze. Din păcate, un Winchester nu poate sta niciodată departe de necazuri. Poate că nu mi-ar plăcea să vânez o fantomă, însă nici feritul de gloanţe nu mi se pare uşor. Elicopterul lui Michael ne urmăreau pe mine şi Jay, iar Damon şi Scott erau în drum spre spital. Oare Emery a supravieţuit? Am reuşit să o salvez? Cum rămâne cu Chuck ? Oare are o familie, sau nimeni nu-i va îngropa cadavrul ? Aveam atât de multe întrebări pentru Jay, însă nu aveam curajul să le pun. Nu credeam că pot face faţă răspunsurilor.
- Hei, nu trebuie să încetineşti ! Îmi spune el, iar eu accelerez, depăşindu-l.
- Ai chef de curse Gin ? Mă întreabă zâmbind diavoleşte.
- Doar tu te poţi gândi la curse în situaţia asta, spun eu şi îmi dau ochii peste cap.
Jay accelerează şi mă depăşeşte, lăsându-mă în urmă.
- Jason, bastardule ! Strig eu speriată şi zărind avionul în urma mea.
Are de gând să mă lase singură şi să mor ?
Telefonul îmi vibrează pe scaunul pasagerului, dar eu eram prea ocupată să fug din calea avionului.
- Ai de gând să răspunzi la telefonul ăla ? Mă întreabă Jay prin staţie.
- Acum mă spionezi prin staţie ?
- Ai uitat staţia pornită deşteapto.
- Scuză-mă dacă nu sunt profesionistă. Trebuia să am experienţă după cursa cu Emery, spun sarcastică.
- Fă prima la dreapta, apoi mergi drept şi pe urmă fă stânga. Vei intra pe o stradă îngustă şi vei pierde avionul.
M-am conformat şi am accelerat la maxim. Mă grăbeam să scap de coşmarul care se apropia din ce în ce mai mult de mine. Instrucţiunile lui Jason au fost precise şi am pierdut avionul imediat cum am intrat în oraş. I-am văzut maşina oprită la marginea străzii, aşa că am oprit şi eu în spatele lui. Ies din maşină furioasă şi mă îndrept spre el cu pumnul încleştat. Mâna mea nu a făcut cunoştiinţă cu faţa lui pentru că mi-a prins încheietura şi a strâns-o cu mâna sa fermă, holbându-se la mine cu ochii lui albaştri pătrunzători. De ce trebuie să am o slăbiciune pentru ochii albaştri ?
- Să înţeleg că nu-ţi place să pierzi ?
- Eşti un cretin! M-ai lăsat singură acolo, idiotule ! Strig eu, iar el se uită indiferent.
- Ştiam că vei reuşi. Nu m-am dus prea departe oricum.
- Elicopterul putea să tragă în mine!
- Te-am învăţat să conduci bine.
- Eşti incredibil! Nu vreau să mai am de a face cu tine ! Îi spun dur şi mă urc în maşina mea.
- Nu poţi pleca, Gin!
- De ce ? Mi-am terminat treaba.
- Trebuie să-mi dai cipul şi nu eşti în siguranţă dacă pleci. Michael i-a declarat război lui Christmas şi nimeni nu e în siguranţă. Fiecare asasin al lui Michael va fi pe urmele noastre. Cea mai bună şansă a ta este să rămâi cu mine.
- Cum rămâne cu fraţii mei, Damon ?
- Frăţiorul tău va fi bine dacă nu e implicat în asta. Trebuie să plece din oraş.
- Şi Scott ? Ce se întâmplă cu Scott ? Şi Damon?
- Scott o va păzi pe Emery şi Mira. Toţi trei sunt la spital.
De ce nu vrea să-mi spună nimic de Damon ?
- Ştii deja că Damon e poliţist, nu ? Ai fost trimis să-l omori, realizez eu.
- Nu. Eu sunt aici pentru tine, nu Damon. Christmas se va ocupa de el.
- L-au capturat ? Întreb speriată.
- Aş spune că-mi pare rău pentru el, dar aş minţi. Merită tot ce va primi, trădătorul!
Inima îmi bătea cu putere. Tot ce va primi Damon va fi din vina mea, pentru că eu am divulgat identitatea lui secretă. Moartea lui va fi din cauza mea. Ochii mi s-au umezit, deoarece fiecare persoană dragă moare din cauza mea. Sunt blestemată să-i pierd pe toţi.
- Nu plânge pentru un trădător ! Îmi ordonă Jason, iar eu îmi înghit lacrimile.
-Nu plâng pentru el.
- Taci mai bine. Nu suport când cineva mă minte. Ai o faţă patetică când cineva vorbeşte despre el.
- Eşti incapabil să iubeşti, nu ai cum să înţelegi.
- Nici tu nu erai capabilă. Şi nici acum nu eşti. Citesc în ochii tăi că nu e nimic serios între voi.
- De ce faci asta? Îl întreb pe un ton jos.
- Pentru că eu cunosc privirea din ochii tăi, spune apropiindu-se de mine mai mult cu fiecare cuvânt.
Privirile noastre s-au intersectat, iar respiraţia lui o puteam simţii pe faţa mea. Urechile mi-au ţâuit şi o ploaie de gloanţe a început deasupra corpurilor noastre. Elicopterul trăgea spre noi.
- Du-te în maşină! Strigă Jason la mine, cât timp trăgea spre elicopter cu arma sa. Am ajuns în maşină intactă şi l-am urmărit pe Jason cum a făcut la fel. A pornit maşina, iar eu mă ţineam după el.
- Oraşul este aglomerat, trebuie să intrăm iar pe autostradă!
- Suntem morţi dacă ne întoarcem.
- Suntem morţi oricum!
Ne întoarcem pe autostradă, iar gloanţele nu încetau. Un fel de cip a fost implantat pe maşinile noastre, iar acestea au început să încetinească.
- La dracu ! Ţipă Jay, iar eu nu ştiam ce se întâmplă. Maşina se oprea cu toate că eu apăsam acceleraţia până la fund.
- Trebuie să scăpăm de ele! Ne-au dezactivat motorul! Îmi spune Jason prin staţie. Mă uit în oglindă şi observ cum un asasin din elicopter pregătea lansarea unei rachete. Ne-au dezactivat motoarele pentru a ne arunca în aer. Respiraţia mi s-a oprit pentru o secundă, şi am îndreptat maşina spre mijlocul autostrăzii.
- Ce faci? Te vei lovi! Mă avertizează Jason, dar eu mă rugam ca planul să funcţioneze. Maşina s-a lovit, iar cipul a căzut, revenind viteza. Nu am fost niciodată mai bucuroasă. Maşina lui Jay abia se mai mişca şi nu asculta de comenzi. El a ieşit, încercând să dea jos cipul. În acel moment a fost lansată racheta spre el.
Am întors maşina la 180 de grade şi m-am deplasat cu viteza maximă spre el. Înainte ca racheta să lovească maşina lui Jay, el s-a agăţat de capota maşinii mele şi ne-am îndepărtat cât am putut de mult de explozie. Vibraţiile ei l-au aruncat pe Jason după maşină, aşa că şi eu oprit maşina şi am căzut cu faţa lipită de volan. Pentru o secundă mi-am pierdut cunoştiinţa, iar tot corpul meu vibra. Am ieşit tremurând mai rău decât un copil la injecţie şi am căzut lângă Jason, ce era plin de pământ şi mâini acoperite de sânge.
- Am meritat racheta aia, nu? Mă întreabă zâmbind, iar eu rânjesc. El este singurul care poate găsi partea plină a paharului într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte.
- Să nu mai faci asta niciodată, bine?
- Ce să nu mai fac ?
- Să nu mori.
Rânjeşte, apoi îşi apropie faţa de a mea, atingându-mi buzele cu ale sale. Îi răspund la gest, adâncind sărutul şi plimbându-mi mâinile în părul său blond şi plin de praf.
Realizând că îl înşel pe Damon şi că iubitul meu are nevoie de mine mai mult decât niciodată, mă retrag şi mă ridic în picioare.
- Trebuie să plecăm.
Jay se ridică şi nu comentează.
- Conduc eu.
Îl las să conducă pentru că nu mai voiam să fiu la volanul acestei maşini blestemate. Aveam nevoie de odihnă şi o vacanţă lungă pentru a uita această zi.