Next Generation

Days of Future Past

Capitolul 7

(Perspectiva lui Jace)

Am o lună de când merg la "facultatea visurilor" şi pot spune că nu am crezut niciodată că mă voi pricepe la ceva atât de bine. Dacă în trecut credeam că e o greşeală imensă şi îmi semnez propria condamnare la moarte, acum sunt sigur că e cea mai bună decizie pe care am luat-o toată viaţa mea. Decanul mă iubeşte şi mereu răspund la ore, deoarece jurnalul lui John Winchester este cel mai bun "manual". Am învăţat mai întâi chestii simple, cum ar fi "Ce este supranaturalul? Ce este supranatural şi ce nu?" Apoi lecţiile s-au legat de psihologie şi filosofie, puţin mai greu de înţeles. Pe semestrul 2 vom începe studiul creaturilor supranaturale şi abia aştept. După ce voi termina studiile, cred că voi fi pregătit să devin vânător cu adevărat. Am început sala cu Isabelle. Şocant, nu? Eu care nu eram genul sportiv mă antrenez în fiecare zi cu verişoara mea dragă. La vânătoare voi avea nevoir de mai multă forţă fizică şi nu-mi permit să mor din primul caz. Am început să respect şi mesele zilei. Izz mi-a spus că mă bate măr dacă nu mănânc corespunzător. În prima săptămână de sală am leşinat pentru că nu mai aveam energie. Isac şi cu mine ieşim în fiecare seară, iar mai nou ne însoţeşte şi Claire, care a devenit prietena mea cea mai bună. Stăm amândoi la cursuri şi îi explic după ore ce nu a înţeles. Mi-am dat seama că e o persoană ce merită să o păstrezi lângă tine. Cu Scott nu am mai vorbit de mult timp, deoarece este la academie şi are un instructor îngrozitor ce îl ţine din scurt şi nu-i dă voie să facă nimic. Mă întreb de ce s-a dus la academie când ştie că nu este disciplinat? Singurul de care ar asculta Scott Winchester este tatăl său, care acum e în Iad, împreună cu mama sa. Trebuie să recunosc că la curse nu mai este spectacolul care era cu Scott. Acum, noul rege este Jason Queen, fratele fetei de care este îndrăgostit lulea şi nu vrea să facă nicio mişcare. E naşpa să fii în friendzone, însă eu nu sunt cel care ar trebui să-i vorbească despre sfaturi în relaţii. Cred că m-ar bate până aş tăcea. Thomas are parte de cea mai obişnuită viaţă. Relaţia sa cu Teresa este perfectă, chiar dacă ea a plecat pentru câteva săptămâni în Europa la nişte rude bogate. Se spune că familia Winchester este blestemată, dar cred că Tom este excepţia. Sam obişnuia să-mi spună că vărul meu nu seamănă cu Dean sau Katherine. El e special şi că are o personalitate proprie. Ar putea să fie cel care sparge regulile. Cu Scott plecat, eu am grijă de Isabelle şi o feresc de belele. Verişoara mea mai nou s-a pus pe învăţat şi a scăpat de suspendări şi pedepse. Era timpul să se maturizeze şi ea! Examenele sunt aproape, iar eu niciodată nu am fost mai mândru de ea. Bineînţeles că Izzy nu s-a transformat într-o uşă de biserică. Ea încă participă la curse şi mai nou se întâlneşte cu Jason pentru a o învăţa să conducă. Cu toate că Thomas nu e de acord, nu pot să o reţin pe Isabelle din a face ceea ce doreşte.
- Eşti gata să mergem? Mă întreabă Claire, pregătindu-se să iasă din sala de curs.
- Sigur, spun trezit din transă.
- Ştiu că nu e foarte mult şi nu prea îţi ştiu gusturile, însă sper să-ţi placă. Dacă nu, poţi să-l schimb. Nu mă supăr.
Îmi oferă o cutiuţă împachetată, iar eu o deschid confuz. Înăuntru se afla un lănţişor cu litera "C". Sunt puţin uimit, deoarece nu mă aşteptam să ştie despre ziua mea şi să fie prima care îmi oferă un cadou.
- La mulţi ani!!! Spune cu vocea ei subţire şi melodioasă.
- Mulţumesc! Nu credeam...
- Că îmi aduc aminte ? Te rog, Jace! Poate că nu reţin definiţii complexe, dar mă pricep la numere.
-De ce un "C" ?
- Ca să-ţi aduce aminte de mine, desigur! Rânjeşte ea.
- Nu a mai avut "J" nu?
- E chiar aşa evident ? Râde ea, apoi izbucnesc şi eu.
- Chiar îmi place! Îi spun uitându-mă la litera argintie şi simplă.
- L-ai dat gata? Întreabă Isabelle, care a venit în dreptul nostru împreună cu Thomas.
- Tom, Izzy! Salut! Cei doi îmi urează la mulţi ani şi îi îmbrăţişez. O prezint pe Caire, iar Thomas o analizează din toate părţile. El vrea neaapărat să-mi găsesc pe cineva, iar eu m-am săturat să mă cupleze cu toată lumea.
Claire a plecat, speriată probabil de feţele lor zâmbitoare şi holbatul insistent.
- Îmi distrugeţi viaţa... spun eu în şoaptă, dar sunt sigur că m-au auzit.
- Nu-i de tine, spune Tom, iar eu îl ignor. Nu o cunoaşte foarte bine şi spune prosti.
- Sper că nu mai am o mega petrecere, nu Izzy?
- Ăh, nu. Acum nu mai ai niciun prieten.
- Dar care este marea surpriză?
Verii mei mereu îmi fac cadouri nebuneşti, cum ar fi mega petreceri, sau cadouri scumpe pe care ajung să le vând. De data asta sper să nu fie nimic stânjenitor, cum ar fi perechea de chiloţi cu Căpitanul America pe care am primit-o la 11 ani.
- Stai în cadoul tău, spune Thomas.
- Glumeşti ? O maşină ? Spun uitându-mă mai bine în Suvul în care eram transportat până acasă. Dumnezeule, o maşină! Credeam că a câştigat-o Izzy la curse!
- E doar a ta, Jace!
Imediat cum am ajuns în faţa apartamentului, Isabelle mi-a dat cheile de la frumuseţea mea de maşină.
- Să ai grijă de ea, ok? E frumoasă, atrăgătoare şi nu o lăsa să putrezească în parcare! Mă atenţionează Isabelle, dar sunt prea ocupat să-mi îmbrăţişez cadoul. Mama şi tata au vrut să iau permisul la 18 ani, dar după ce l-am luat s-a întâmplat... "accidentul" şi am renunţat la a mai cumpăra o maşină. Poate că nu doar Tom este Winchester-ul norocos. Poate că şi eu am moştenit puţin noroc.