Next Generation

This Sorrowful Life

Capitolul 38

(Perspectiva lui Jace)

Imediat cum am părăsit-o pe Isabelle, remușcările nu au întârziat. Mă simțeam groaznic că am lăsat-o acolo și probabil că a sfârșit mâncată de vie. Știam că verișoara mea va muri azi, dar nu în acest hal. O parte din mine voia să spere că este bine și a supraviețuit. Este suficient de deșteaptă să iasă din orice situație critică. Și totuși, dacă nu e? Damon a murit și pentru moment ar crede că nu mai are pentru ce trăi. Și Thomas a trecut prin asta și nu s-a descurcat prea bine. Fugeam cât mă țineau picioarele departe de infectați, departe de grupul nostru, ajungând să rătăcim prin pădurea pustie și înfricoșătoare.

- Unde suntem, Parker ? Cum ne vom găsi cu restul echipei? întreabă Thomas vizibil nervos.

- Relaxează-te, ne vor găsi. Isabelle a spus să ne retragem în inima pădurii, răspunde Stephen aparent calm

- Și dacă Izzy a murit ? Cine va veni după noi? Suntem pierduți!

- Hei, calmează-te ! Ce nu-ți convine, Thomas? încerc eu să-mi calmez vărul care mai avea puțin și exploda.

- Fiica mea este undeva acolo, la naiba! Este cu Mira și prostul de Oliver, neprotejată și pradă infectaților! țipă Thomas și nu pot să cred că lui chiar îi pasă de copilul pe care l-a renegat atâta timp. Toți ne uităm șocați la el.

- De ce dracu vă holbați la mine ? Nu e normal să-mi pese de propriul copil?

- Venind de la tine este o noutate, afirmă Claire.

- Când ți-ai descoperit sentimentele paterne, Tom ?

- Când am fost atacați, a fost ca un deja-vu în capul meu. Ultima dată când mi s-a întâmplat asta nu am putut să o protejez pe Teresa și asta m-a ambiționat să iau lecții de luptă. Faptul că nu o pot proteja pe Phoebe, e ca și cum nu am realizat nimic în tot acest timp. Nu m-am maturizat cu nimic. M-am săturat să fiu eu contra lumii. Poate că e timpul pentru o schimbare.

Parker zâmbește și îl bate pe spate pe Thomas. Nu aș fi putut să fiu mai mândru de vărul meu.

- Se lasă întunericul. Ar trebui să dormim în copaci și mâine dimineață să pornim la drum de la ivirea zorilor, spune Parker și toți suntem de acord.

Mă urc pe o creangă în apropierea lui Claire și încerc să adorm, însă evenimentele din această zi nu mă lasă. Totul s-a întâmplat așa de repede...Atacul, Izzy, despărțirea...

- Nici tu nu poți să dormi, nu?

- Dacă aș știi că toată lumea este bine poate aș putea închide un ochi, îi răspund eu roșcatei.

- Ai fost curajos acolo, Jace. Nu te-am văzut niciodată omorând atâția infectați ca acum.

- Trebuie să te adaptezi riscurilor. Probabil că nu aș fi ajuns să ucid infectați în ritmul acela dacă tu ai fi stat cuminte.

- Ce vrei să spui? Ar fi trebuit să stau cu mâinile în sân în timp ce eram vânați?

Oftez, pentru că mereu când vreau să-i spun ceva drăguț vine cu o replică tăioasă. Orice i-aș spune, pentru ea e un fel de discriminare. E o prietenă minunată, dar urăsc când face asta.

- Mi-aș dori să pot face mai mult. Să pot să vă țin în siguranță pe toți, oftez eu.

- Jace, poate ar trebui să iei lecții de la un egoist, chicotește ea.

- De ce?

- Ai un suflet bun. Prea bun pentru generația noastră.

- Generația noastră s-a dus pe apa sâmbetei.