Next Generation

Don't You Forget About Me

Capitolul 13

(Perspectiva lui Thomas)

Febra a mai scăzut, cu toate că mă simţeam ca naiba în sinea mea. Mama avea să-mi spună că mă va părăsi şi ne va abandona. De ce acum ? De ce tocmai acum ? Am crezut că părinţii mei mă iubesc şi că vor fi alături de noi mult timp de acum înainte. Ce ar putea fi mai important decât familia? Nu voiam să mă dau jos din pat, însă eram strigat să cobor. Încă eram în pijamale, iar contactul picioarelor mele goale cu parchetul m-au făcut să tremur uşor. Mă simţeam ca şi cum stăteam într-o cameră străină şi nu mă mai regăseam în nimic. Arunc caietele de pe masă. La ce mă vor ajuta studiile dacă voi rămâne orfan? Oare Isabelle şi Scott au habar de ce se va întâmpla? Poate că cei doi cred că va fi vorba de ceva banal, însă nu au habar ce se va întâmpla. Dar Crowley? Nu pot face nimic să-l conving să-mi lase familia în pace? Aş putea face un pact. Mi-aş putea vinde sufletul în schimbul a 10 ani fericiţi cu familia mea. Aş putea să-l omor pe Crowley. Dar de unde să ştiu eu cum se ucide un demon ?
- Thomas, cobori sau ce dracu faci ? Strigă Isabelle la mine, iar eu mă ridic din pat şi cobor. E momentul adevărului.
Toată familia mea se afla în sufragerie. Scott vorbea despre şcoală şi cum a luat primul lui examen important, având şanse mai mari să intre la o facultate bună. Mama şi tata erau mândrii de el şi eu la fel. Ştiam că acesta este unul din ultimele noastre momente ca familie. Mama m-a învăţat ca mereu să fiu cu capul sus şi niciodată regret ceva. Pentru că am învăţat şi am fost 'cuminte', mama mi-a făcut toate mofturile. Eram singurul Winchester cuminte din toate generaţiile şi cel mai mic, deci am avut parte de un tratament special. Toţi voiau să mă protejeze, inclusiv fraţii mei mai mari. Acum stau şi privesc această cameră plină cu oameni pe care-i iubesc, care mă iubesc şi de care va trebui să mă despart curând.
- Eu şi tatăl vostru vrem să vă spunem ceva important. Viaţa noastră nu este una normală şi oricât de mult am încercat să fugim de supranatural şi să vă oferim o viaţă normală, nu am reuşit.
- Nu trebuie să te învinovăţeşti pentru asta,mamă! Aţi făcut tot ce aţi putut mai bine! O încurajează Isabelle.
- Mama voastră încearcă să vă spună că toate lecţiile despre independenţă pe care le-aţi învăţat vor fi de folos. Misiunea noastră s-a încheiat, copilaşi.
- Ce misiune? Întreabă Scott confuz.
- Am păcălit moartea de sute de ori, încât am ajuns să bem ceaiuri împreună. De data aceasta este mai hotărâtă ca oricând. Aş da orice pentru timp în plus, însă sunt neputincios.
- O să muriţi? Întreabă Izzy cu jumătate de gură şi regret profund.
- Da, răspunde mama, iar ochii lui Scott se umple de lacrimi. Orice sunet este mut acum. Avem toţi respiraţia tăiată, dar eu nu pot să par surprins. Ştiam ce va urma, ştiam deja că vor ajunge în Iad.
- Vom rămâne orfani ca Jace ? Întreb eu nepoliticos.
- Nu. Noi suntem vânători, iar sufletul nostru nu se poate odihni pur şi simplu. Avem o ofertă în Iad, sau mai bine zis mama voastră are.
- Nu puteţi lucra pentru demoni! Mă trezesc eu vorbind.
- Nu lucrăm pentru ei, Tom. Vom merge acolo ca să facem ordine. Vom putea umbla pe pământ, vă vom putea veghea, îmi răspunde mama cu speranţe care pentru mine erau false.
M-am împotrivit plecării lor mereu. Am încercat să le propun eliminarea demonului, ba chiar şi un pact. Mama a fost foarte supărată pe mine când a plecat. Era dezamăgită că nu înţeleg ce şansă importantă au ei şi că fac asta pentru binele omenirii. Mi-au spus că au terminat şi că sunt oameni normali. Odată cu venirea pe lume a lui Scott au spus că au renunţat la tot ce înseamnă supranatural şi că ni se dedică nouă. Mi-a spus că am un defect: sunt egoist.
Nu voi câştiga niciodată un război contra familiei mele. Eu eram cel ce se împotriveşte firii lor. Mă durea să ştiu că mama e supărată pe mine. Ţin la ea foarte mult, poate mai mult decât la tata. Nu am fost un copil planificat precum Isabelle. Mama nu se aştepta să rămână însărcinată pentru a treia oară, iar tata era şi el surprins. Părinţii mei au trăit într-o lume dură, fără dragoste părintească şi trecuţi prin multe încercări. Părinţii mei sunt nişte eroi pentru mine doar pentru că mă iubesc şi au grijă de mine. Nu le-aş cere niciodată mai mult şi nu am nevoie să-mi demonstreze că sunt buni.
Scott a rămas responsabil cu întreţinerea noastră până ce voi împlini 18 ani. El a fost mereu independent şi i-a ajutat pe mama şi tata în creşterea noastră. A fost cel mai entuziasmat din casă când a aflat că va avea un frate. Tata a fost îngrijorat că o va lăsa pe Izzy singură fix când are mai multă nevoie de ajutor. Era o adolescentă de 16 ani rebelă care trebuie ţinută departe de 'tentaţiile' periculoase. Cu toate acestea şi-a pus încrederea în mine şi Scott. Părinţii ştiau că suntem capabili de fapte măreţe.

(Perspectiva lui Jace)

- Jonathan Winchester !
- Prezent !
- Acum tactu' nu te va mai apăra de o mamă de bătaie derbedeule! Ai să vezi ce vei păţii de acum! Mă ameninţă profesorul de detenţie, care este o mumie de 3 secole şi care mă urăşte din tot sufletul. El l-a cunoscut pe bunicul John şi mi-a spus lucruri teribile despre el şi că tata şi unchiul Dean au fost la fel de răi precum el. L-am înmormântat pe tata acum 5 săptămâni, iar bătrânul nu a fost niciodată mai bucuros. Tata a venit la liceu şi l-a ameninţat să nu se atingă de mine, dar idiotul nu vrea să asculte.
- Toţi veţi muri copile! Aşa face un Winchester! Îi ia mult să se stingă, dar o va face! Spune cu un zâmbet drăcesc pe buze, iar eu îmi rup creionul cu care îmi făceam temele.
- Îmi pare rău că verişorul tău nu este cu noi la liceu. Am auzit că este unul inteligent şi va ajunge doctor. Pff, prostii! Va omorî prima persoană pe care o găseşte!
- Ajunge! Strig eu ridicându-mă în picioare şi fixându-mi privirea pe gunoiul care se afla în faţa mea. Bătrânul porc râdea, crezând că-s caraghios când mă înfurii. Mâinile-mi tremură, iar un văl mi s-a pus deasupra ochilor. Nu mai vedeam clar şi nu puteam gândi. Oare am altă criză? O să mor? Dacă da, mă voi duce la tata? Cine mă va salva acum dacă el nu mai este?
Pun ferm mâna pe pix şi i-l înfig în gâtul profesorului cu o mişcare anormal de puterinică. Sângele curge şiroaie, iar bătrânul tremura necontrolat. Savuram priveliştea cu un zâmbet mic şi satisfăcut. Omul a leşinat la pământ, iar eu abia acum realizez că s-ar putea să fi omorât un om. Îi iau pulsul care abia se mai simţea. Este pe moarte, iar eu nu pot să fac nimic. Dacă îl salvez, mă va reclama şi voi ajunge la şcoala de corecţie. Dacă moare... o merită! Dar se va afla că eu l-am omorât ? Caut în geanta moşului şi îi iau banii şi tot ce avea de valoare. Găsesc acolo şi o seringă norocoasă. Pot spune că se droga şi a murit de la un şoc sau supradoză. Bătrânul lua şi medicamente, deci ar putea să fie o supradoză. Îi îndes pe gât cam toată cutia cu medicamente şi îi pun seringa în gură. Acţionam fără să gândesc, ca şi cum un alt Jonathan ar face toate astea. Ţip ca în gură de şarpe, iar paznicul dă buzna în clasă şi rămâne şocat la vederea cadavrului.
Acesta este cel mai negru secret al meu. Îngerul Jace a făcut cel mai rău păcat, omorând un suflet nevinovat. Fără să vreau, fără să mă controlez am pus capăt unei vieţi. Acesta este cel mai ascuns motiv pentru care vreau să devin vânător. Nu este doar un mod de a onora familia, ci şi unul de a mă căi. Am şansa să îndrept păcatul pentru care am intrat în Iad.