Next Generation

The Day I Tried to Live

Capitolul 31

(Perspectiva lui Thomas)

*2 ani în viitor*

M-am aşezat pe scaun în dreptul ei. Mă privea cu un zâmbet enorm pe faţă, iar eu nu puteam să-mi iau ochii de la ea. E aşa de frumoasă! Se chinuia să spună ceva, însă am îmbrăţişat-o şi îndemnat-o să se culce. Mai bine ar dormi, deoarece ce urmează să fac nu vreau să vadă. Nu ar fi mândră de mine. Îi sărut uşor fruntea mică, iar ea îşi închide ochii mici şi sticloşi.
- Odihneşte-te, Phoebe! Avem mult de lucru.
Ies din cort, după ce-mi îmbrac haina neagră şi lungă, ce mi-a ţinut de cald 2 ierni la rând. În buzunar aveam 2 cuţite şi un pistol. Scot pistolul şi îl încarc cu şase gloanţe, apoi ies din cort spre coliba fratelui meu. Oliver deschide uşa, uitându-se urât la mine, iar eu îl împuşc în picior. Urlă de durere şi se prăbuşeşte la pământ înjurându-mă de mama focului, dar mie nu-mi pasă. Pătrund în "biroul" lui Scott şi îndrept pistolul spre capul lui. El se ridică indignat de pe scaun, însă imaginea degetului meu apăsând trăgaciul îl opreşte pe loc.
- Eşti aşa nerecunoscător, băiete ! Pufneşte el, dar nu mă voi lăsa păcălit de jocurile lui. Nu şi acum.
- Eu şi Phoebe vom părăsi tabăra ta la apus. Nu o să fie nevoie să ne mai vezi niciodată frăţioare. Vreau doar să-mi juri că nu mă vei opri.
- Phoebe rămâne aici, Thomas. Ai uitat că nu ai vrut-o ? Ai uitat toate astea, idiotule? Ai zis să am grijă de ea şi că nu-ţi pasă. Nu vrei să fi responsabil pentru ea. Ai renunţat la ea din prima zi! Îmi scuipă el cuvintele, iar în sinea mea ştiu că are dreptate.
- E a mea. Am toate drepturile!
- Ai renunţat la ele de mult, idiotule! Lasă arma jos, sau jur că te castrez!
Nu vreau să cedez în faţa lui, însă avea dreptate. Am făcut o greşeală şi mă aştept să nu sufăr din cauza consecinţelor.
Nişte ţipete se aud afară şi împuşcături. Atât eu cât şi Scott ne îndreptăm spre uşa de afară, însă suntem pocniţi în nas de o femeie mascată, îmbrăcată într-un costum de piele şi corp generos. Mă imobilizează, aşezându-şi tocul cui pe pieptul meu, iar pe Scott îl lipeşte de perete.
- Sunteţi atacaţi. Predaţi-vă sau vă voi ucide, ne ameninţă fata.
- Cine dracu' mai eşti şi tu ? Întreabă nervos fratele meu, însă eu nu aş enerva-o. Phoebe se află fără apărare în cort, iar baza lui este atacată. Nu vreau ca ea să sufere după încăpăţânarea lui.
- Vrei să ştii cine sunt, Scotty? E incredibil cât de repede m-ai uitat.
Îşi scoate masca şi rămân confuz, în timp ce Scott are cu adevărat un şoc.
- Isabelle? Şopteşte cu jumătate de gură, dar sora noastră nu pare să aibă nicio reacţie.
- Noapte bună, Scott. Vremea ta a trecut.
Îşi fixează mâinile pe gâtul fratelui nostru, apoi i-l întoarce rapid într-o parte. Nu s-a auzit nici un trosnet, însă Scott cade lat la pământ.
- L-ai...
Nu reuşesc să termin propoziţia, deoarece sora mea mă ridică şi mă priveşte rece. Nu mai avea nicio urmă de suflet.
- Nu te interesează. Vreau să-ţi iei urlătoarea şi să te cari dracu' mai repede împreună cu toţi prietenii tăi. Baza asta nu mai primeşte oameni. Baza asta nu mai există.
*
Am îngropat-o în curtea din spate. Am îngropat-o într-o cutie de carton de rahat şi am pus o amărâtă de cruce cu numele ei. Atât mi-am putut permite. Nici măcar un cosciug, ci o amărâtă de cutie. Am înjurat, am plâns şi am săpat toată dimineaţa. Nimeni nu a îndrăznit sa mă deranjeze. Am privit-o iar înainte să o arunc în groapă. Avea pielea albă şi urâtă, era rece sloi şi plină de sânge. Am sărutat-o pe frunte, apoi am îngropat-o. Mi-am îngropat iubita, singura fiinţă care mă făcea să trăiesc şi mi-a dat motive să o fac. Urma să avem o familie şi să luptăm împreună. Acum am rămas doar cu nişte amintiri. Era singura care mă iubea pentru ceea ce sunt şi s-a sacrificat pentru mine. Urma să fim împreună pentru totdeauna, însă planul a fost distrus din cauza mea. Eu am omorât-o. Am fost un egoist idiot ce nu s-a gândit decât la satisfacţie trupească. Dacă mi-aş fi ţinut orgoliul în pantaloni, acum era în viaţă. Am lăsat-o însărcinată iar asta a omorât-o. Au fost semne pe care nu le-am văzut, pe care le-am ignorat. Teresa se simţea din ce în ce mai rău, însă nu am văzut asta. M-am gândit doar la mine. Şi am rămas singur, într-o lume sfârşită. Singur..
*
- Thomas, trezeşte-te!

Îmi deschid buimac ochii, apoi constat că am adormit afară, lângă mormântul ei. Isabelle mă ajută să mă ridic, apoi îmi aruncă o privire urâtă.
- Când ai de gând să-ţi vezi fiica?
- Azi nu sigur, răspund dur şi mă depărtez, dar ea se pune în faţa mea, semn că răspunsul nu a satisfăcut-o.
- Are nevoie de tine, Tom! Eşti tatăl ei! E responsabilitatea ta. Crezi că Teresa ar vrea să stai aici şi să o plângi în loc să-i îngrijeşti copilul ? Şi-a dat viaţa pentru ea, iar tu nici nu vrei să o vezi...
- Nu eu i-am cerut asta ! Nu am obligat-o să păstreze copilul! A fost decizia ei! Din partea mea putea să facă ce vrea, eu i-aş fi respectat decizia şi aş fi fost alături de ea! M-a părăsit, Izzy! Şi-a luat zborul şi m-a lăsat cu o povară! Zbier eu disperat la sora mea, cu lacrimi în ochi şi distrus. Mă simţeam ca în ultima fază a unei boli incurabile.
- De dragul Teresei, te rog, du-te şi stai măcar o oră cu fiica ta! Pune-i un nume.
- Nu-mi pasă. Du-o la Scott. Lui îi plac copiii. Doar el ne-a crescut...
- O să regreţi asta, Thomas! Încă mai ai timp să te gândeşti, aşa că-ţi voi da timp. Cred că Teresa s-ar răsuci în mormânt dacă ar ştii.

Nu ascult nimic din ce spune sora mea şi mă îndepărtez de ea şi de vocea ei enervantă. Nu am spus-o niciodată până acum, însă Isabelle mă enervează cu toată duritatea ei. De ce nu poate să admită că omul suferă şi face greşeli când vrea el? Cum aş putea să văd acel copil dacă eu nu simt nimic pentru el? Sunt afectat de moartea ei şi mă gândesc într-una la ea şi la cât de prost am putut să fiu. Corpul meu era rece, iar hainele pline de pământ însă nu voiam să mă schimb. Voiam să mă aşez alături de Teresa şi să dormim împreună pe veci.
*
(Perspectiva lui Scott)

Micuţa mea nepoţică e atât de frumoasă! Seamănă perfect cu Thomas atunci cănd era mic! E cuminte şi jucăuşă, într-un cuvânt o minune de copil! Mă priveşte zâmbăreaţă, însă în adâncul ei ştiu că duce lipsa părinţilor. Oricât de mult aş iubi-o eu, ea va avea nevoie de tatăl ei. Cercetează cu ochii ei mici şi verzi cercetează fiecare colţişor al camerei şi se fixează pe Isabelle, atunci când vine oftând spre mine şi aruncându-se în patul meu.
- Ai vorbit cu Tom ?
- Da. Încă nu vrea să-şi vadă copilul. Nu ştiu ce ne vom face cu el, Scott. Dacă nu-i intră minţile în cap ?
- Am avut presimţirea că asta se va întâmpla. Thomas nu îşi va lua nicio responsabilitate. Noi o să o creştem pe micuţa asta....
- Nu a vrut să-i pună nici măcar un nume.
- M-am gândit eu la unul. Phoebe ?
- Sună bine.
Phoebe a adormit în braţele mele, aşa că am pus-o cu grijă în pătuţul ei, lăsând-o să se odihnească.
- Trebuie să-l supraveghem pe Tom. Mi-e teamă că ar putea să facă o prostie şi să suferim toţi, spune Izzy îngrijorată.
- O să-i bag minţile în cap. Până atunci, Mira s-a oferit să aibă grijă de Phoebe.
- Şi... eşti de acord cu asta ?
- Da..., rostesc cu jumătate de glas.
Poate că nu mai simt nimic pentru Mira, însă suntem într- situaţie delicată şi nu avem timp să ne plângem din cauza unor mofturi. Orice ajutor cu Phoebe este binevenit, până ce Thomas îşi revine.
*
M-am plimbat timp de 2 ore până să dau de fratele meu. Se afla la intrarea în pădure şi bătea fără milă un infectat. I-a înfipt două cuţite în umăr, imobilizând infectatul. Arunca cu cuţite în pieptul lui, apoi îi bagă mâinile în ochi şi îi scoate.
- N-ai nevoie de ăştia, prostule! Strigă fratele meu, cu mâna plină de sânge şi aruncând ochii în pădure, cât mai departe de noi.
- Thomas ! Strig eu cu o voce dură la fratele meu, iar acesta se întoarce şi răde.
- Ce, credeai că nu pot să fiu sadic ?
- Haide acasă !
- Acasă ? Acasă nu mai este, Scott! De mult timp. Tocmai mi-am îngropat "acasă".
- Nu te va ajuta cu nimic, Tom...
- A, nu? Dar asta mă ajută? Strigă el şi scoate un pistol pe care şi-l îndreaptă spre tâmplă. Era pistolul meu....
- Tom, te rog, lasă-l jos!
- De ce ? De ce să mai trăiesc? Ce rost mai are când am pierdut tot ?
- Nu ai pierdut tot! O parte din Teresa a rămas! A rămas în Phoebe!
- Cine ?
- Fiica ta, idiotule! Pe care nici nu te-ai obosit să o vezi.
- Îmi pare rău, Scott. Chiar îmi pare. Ştiu sigur că voi ajunge în Iad, deci o să fiu bine cu mama şi tata. Te rog, înţelege că nu pot să mai trăiesc aşa. Nu pot. La revedere, Scott!
Îşi strânge degetul pe trăgaci şi cade lat, lăsându-mă într-o stare de şoc. În spatele lui era Isabelle, ţinând o seringă în mână. Sigur, l-a sedat.
- Ajută-mă să-l ducem acasă.