Next Generation

Heart of Darkness

Capitolul 20

(Perspectiva lui Scott)

Nu îmi venea să cred că în faţa mea se afla Sara. Terorista asta mică mi-a încălcat proprietatea şi îmi ameninţa fraţii. Cum de a ajuns aici ? Academia era în afara oraşului, în afara epicentrului infecţiei. În timpul liber, când nu ne freacă la cap cu antrenamentele sparge locuinţe ?
Ne ordonă să ne dezarmăm,iar Parker aruncă pistolul său. Eu nu mă clintesc din loc.
- Dă-mi armele sau îi împuşc ! Ameninţă Sara, iar eu îi arunc o privire urâtă. O să-mi facă plăcere să-mi pun în aplicare planul.
- Ce dracu cauţi în cabana mea, Sara ? Te-a învăţat cineva la academie că e ilegal să spargi o locuinţă? Întreb eu şi mă apropii de ea.
- Dacă mai faci un pas, le zbor creierii, Winchester! Ţipă ea la mine şi eu mă opresc în dreptul fraţilor mei.
- O cunoşti pe asta ? Mă întreabă Izzy suprinsă.
- A fost instructorul meu la academie, mormăi dezgustat.
- Ai cam multe absenţe, Scott.
- Eu zic să te calmezi şi să laşi pistolul jos.
- Altfel ce, ratatule ?
Isabelle strânge din pumni nervoasă, în timp ce Tom tremura. Sara nu era genul care să se gândească de două ori într-o situaţie de criză.
Într-o fracţiune de secundă sunt lângă ea şi pun mâna pe pistol încercând să i-l iau. Sara îşi strânge pumnul peste el, iar o muşc de mână văzând că nu renunţă. Aflat în posesia pistolului credeam că lupta s-a terminat, însă Sara a aruncat asupra mea o ploaie de lovituri. Ştiam că nu pot să ajung la capăt cu ea cu frumosul, aşa că am luat pistolul şi am lovit-o l-a cap, lăsând-o lată pe podea. Nu sunt mândru că am bătut o fată, dar Sara este o scorpie, un uragan ce mi-a făcut viaţa un calvar la academie. Parker îi verifică pulsul.
- Hoaţa noastră trăieşte.
- Eşti bine, Scott ? Mă întreabă Mira îngrijorată. Îşi apropie degetele micuţe de faţa mea, mângâindu-mi vânătăile "cadou" de la fostul meu instructor. Mă las atins de degetele ei vindecătoare. Ea este premiul meu.
- Bună treabă, Scott. Acum să o legăm şi când se va trezi o vom obliga să ne spună ce caută aici.
- Va trebui să o torturăm. Bruneta asta nu ne va zice nimic dacă nu vrea, spun eu.
- Nu pot să cred că tipa asta aproape m-a omorât şi te-a rupt în bătaie. E un înger, afirmă Derek, iar eu îl lovesc în stomac.
- Nebuna asta îţi oferă dureri pe care nu le-ai mai simţit niciodată. Este perfectă pentru tine, Derek.
Jason râde, întins pe canapea şi bandajat de fratele meu. Thomas i-a schimbat pansamentul şi i-a oferit medicamentele, după i-a făcut nişte analize.
- Partea bună este că Jason îşi revine şi va fi ca nou la finalul săptămânii. Partea proastă e că Sara nu era singură. Am găsit în laborator nişte cătuşe. Cred că ea ţinea un prizonier aici.
- Drace, doar tu poţi să dai peste astfel de fete, mă "felicită" surioara mea.
Am descărcat maşinile şi le-am ascuns în garaj. Sara nu a avut timp să strice nimic. I-am luat toate armele şi le-am ascuns în camera secretă a părinţilor mei. Doar în laborator erau semne că o a doua persoană a fost aici. Thomas a început să verifice calculatoarele din laborator şi să pună la punct toate medicamentele. Damon, Izzy şi Teresa au început să caute în toată cabana alte indicii legate de identitatea persoanei. Parker cerceta împrejurimile împreună cu Jace şi Claire, iar Mira a rămas să-l supravegheze pe Jason şi să se asigure că nu o torturez prea tare pe Sara. Am legat-o de o coloană ce susţinea tavanul. Am legat-o strâns, dar nu exagerat. Nu voiam să o sufoc din prima. Era îmbrăcată în negru, iar părul brunet şi drept îi ascundea faţa lovită şi totuşi frumoasă. Dacă nu ai fi cunoscut-o, ai fi zis că e o frumuseţe de fată. Corpul era perfect lucrat şi semăna foarte bine cu mama. M-am aşezat pe un scaun în faţa ei, aşteptând ca frumoasa adormită să se trezească.
- E aşa inocentă când doarme, afirmă Mira din bucătărie.
- Păcat că e un demon împieliţat, mârâi eu.
Mira a ieşit din bucătărie cu două căni de cafea. Îi mulţumesc, apoi beau tot lichidul negru şi amar care mă energiza. Făcea o cafea perfectă. Totul la Mira era perfect.
- De ce eşti aşa supărat pe ea ? Poate că doar îşi făcea treaba de instructor.
- A avut ceva cu mine de când am intrat pe poarta academiei. Voia să mă frece la cap mereu. Şi a sărit azi la bătaie. Cred că mă adoră, spun ironic.
- Aşa e, te ador, mormăie Sara, care deschide ochii şi işi roteşte greu capul. Încearcă să se ridice, dar realizează că este legată şi oftează.
- Mulţumesc pentru tratament, Scott. Eşti încântător.
- Ce mă bucur că te-ai trezit. Chiar mă plictiseam, afirm cu un zâmbet sadic pe faţă. Aveam un cuţit în gheată de care nu ştia nimeni.
- Ce mai aştepţi? Omoară-mă. Ştiu că vrei asta.
- Aş vrea, dar ar fi prea uşor. Acum, spune-mi ce cauţi în cabana părinţilor mei. Ai furat ceva ?
- Prietena ta blonduţă e foarte frumoasă. Eşti blondă natural ? Se preface că nici nu mă ascultă.
- Las-o şi fi atentă la mine! Altfel îţi voi face o operaţie estetică pe viu. Şi da, e blondă natural.
- Nu dau doi bani pe voi şi gaşca voastră de adolescenţi.
O lovesc în stomac, iar ea scânceşte.
- Am fost în situaţii mai dificile. Ce faci tu nu e nimic.
- Îi prind părul în mâinile mele, asigurându-mă că-i rup câteva fire, apoi îi admir faţa mov şi scot cuţitul, lipindu-l de gâtul ei.
- Ultima şansă, Sara. Cine mai e cu tine ?
- N-ai curaj.
- Să fiu al dracu dacă n-am.
- Eşti doar un băieţel, Scott. N-ai curajul să mă răneşti. Ţii prea mult la codul tău de onoare. Nu mi-e frică de tine.
- Mă disperi, ciudato. Îi fac o tăietură pe piept, iar sângele ei roşu începe să-i curgă în jos, spre sâni, pătându-i tricoul mulat.
- Următoarea tăietură o vrei jos sau sus ?
- N-ai curajul necesar, spune fără să clipească.
- Scott, vrea doar să te enerveze. Calmează-te şi las-o. Vin-o cu mine în bucătărie. Se va ocupa Parker de ea.
- Taci, Mira ! Spun dur, uitându-mă adânc în ochii Sarei. Strâng cuţitul în mână, apoi îmi iau avânt. Înainte ca lama să facă contact cu abdomenul ei, ea şi Mira ţipă.
- Aveam cheile de la cabană ! Nu am ştiut că veţi fi aici ! Mama ta mi le-a dat!
- Minţi. De ce ţi le-ar fi dat mama ?
- Katherine m-a cunoscut prin intermediul muncii de FBI. Voiam să devin agent după ce terminat academia şi ea mă antrena. După ce a murit, planurile mele au eşuat şi am rămas la stadiul de profesor la academie. În cabană mă antrenam cu ea. E adevărul, Scott.
- Şi ce cauţi aici ? Crezi că ţi-a lăsat cabana prin testament sau cum ?
- Nu ştii ce se întâmplă în L.A ? Oamenii sunt infectaţi şi se transformă în morţi vii. Trebuia să mă adăpostesc. Academia s-a închis şi toţi am plecat.
- Infecţia s-a extins...(concluzionează Mira)
- Asta face o infecţie, Barbie.
- Cu cine erai aici ?
- Cu cel mai bun prieten al meu. A fost infectat şi am crezut că pot găsi un antidot în laboratorul de aici. Nu a mers nimic. A trebuit să-l omor.
-Nu pot să cred că ai adus un infectat aici ! Ai putea fi şi tu infectată. Puteai să ne omori pe toţi! Ţip eu la ea înfuriat la culme de iresponsabilitatea sa.
Cu toţii suntem în pericol din cauza ei. Din cauza drăcuşorului împieliţat.
- Sunt întreagă de 3 zile. Nu sunt infectată şi nici casa nu e. M-am asigurat. Doar nu crezi că semăn cu tine, Winchester. Eu ştiu ce înseamnă responsabilitatea.
- Atunci îţi dai seama că nu te voi dezlega.
- Dar a mărturisit... protestează Mira.
- Nu. Va rămâne legată. Voi vorbi cu Parker despre asta. Mă voi asigura că nu vei scăpa, Sara Pierce.
O ameminţ şi ea înghite în sec. E timpul să vadă pe propria piele ce fel este să fii călcat în picioare. E timpul să mă răzbun.
*
Stephen Parker este un fel de unchi pentru noi. Ne-a fost mereu alături pentru că se înţelegea extrem de bine cu tata şi mama. Cei trei lucrau în aceeaşi echipă, aşa că au petrecut mult timp împeună. Îmi amintesc de prima oară când l-am văzut pe Stephen. Aveam 4 ani şi mi se părea un om dur care nu zâmbeşte niciodată. A fost invitat la cină şi mi-a adus o maşinuţă de jucărie pe care o mai am şi acum. Datorită lui mi-am dezvoltat această plăcere pentru maşini. Am început să descopăr un Stephen Parker plăcut, care m-a ajutat mereu şi l-am considerat un al doilea tată. Am o legătură strânsă cu el. Nu am putut niciodată să ţin un secret faţă de el. Pur şi simplu îi datorez tot lui.
*
Intru în garaj, locul unde Parker repara maşinile familiei Winchester.
- Ştii, eu şi tatăl tău împărţeam tot înafară de 2 lucruri.
- Primul era mama, răspund râzând.
- Exact. Şi al doilea era asta.
Dezveleşte maşina preferată a tatei, Impala din '67 care a fost alături de familiei mele timp de 3 generaţii. Arăta bine şi îngrijită. Nu pot să cred că tata a plecat.. mereu îmi spunea că maşina asta va fi a mea într-o zi şi o voi considera casă.
- Nu plânge, băiete. Încă nu ai demonstrat că o poţi conduce, râde Stephen.
- Oricât de mult mi-ar plăcea să dau o tură cu ea şi să câştig o cursă împotriva ta, vreau să lămurim un lucru.
- Orice.
- Ce vom face cu Sara ?
- Ţi-a spus tot ce voiai să ştii ?
- Da. Trebuie să rămână închisă. Nu putem să-i dăm pur şi simplu drumul.
- Poate să rămână cu noi aici.
- Glumeşti ? Nu! Doar pentru că e Apocalipsa nu înseamnă că nu mai sunt reguli! Teebuie să-i dăm o lecţie.
- Vrei să o izgonim ? Scott, ce dracu ţi-a făcut femeia aia ? Eşti fenomenal. Chiar dacă nu o suporţi, trebuie să faci un sacrificiu.
- Nu putem avea încredere în ea. De unde ştim că nu are un grup şi vrea să fure ?
- Îl ştiu pe directorul academiei care a premiat-o. Fata asta e pricepută în ceea ce face.
- Nu îmi pasă. Trebuie să plece.
- Scott ! Parker! Sunteţi aici ?
Damon ne strigă şi amânăm discuţia pentru a ne ocupa de problema lui Damon.
- Ce se întâmplă ?
- Eu şi Isabelle l-am găsit pe Mike. A fost în liceul nostru. A spus că a venit aici cu Sara.
- Nebună mincinoasă, murmur eu.
*
- Îmi promiţi că nu-i vei face rău ?
- Nu pot să promit strâmb, Mira.
- E doar o fată care vrea să supravieţuiască. E ca noi. Încă nu ştie dacă poate sau nu să aibă încredere în noi.
- De ce tot insişti cu asta ? Mă răstesc la Mira, dar imediat regret când îi văd faţa speriată.
- Se joacă cu tine, Scott! Nu vezi că se joacă cu tine. Vrea să scoată ce-i mai rău din tine şi tu nu faci decât să îi dai satisfacţie !
Poate că aşa e. Poate că Sara vrea să-mi reamintească că sunt un monstru, un ucigaş. Îmi pare rău că Mira îşi pierde timpul cu mine şi crede că sunt un băiat bun. Din vina mea toate astea se întâmplă. Nu sunt cu nimic mai bun decât Sara şi poate-i dau satisfacţie. Dar asta o va costa scump.
Blondul mic de statură, ca are 18 ani dar pare mai tânăr şi decât Thomas stătea acum în mijlocul salonului speriat. Mike este fostul coleg de clasă cu Izzy. "Micuţul" ştie toate zvonurile legate de activităţile ilegale din oraş.
- Ce cauţi aici, Mike? Îl întreabă Derek pe băiat.
- Sara mi-a spus de locul ăsta. A zis să vin aici dacă în L.A nu merge bine.
- De unde o ştii pe Sara ?
- E sora mea adoptată.
- Deci ai un grup secret, concluzionez eu.
- Sara va rămâne închisă la subsol. Mike va fi interogat chiar acum, ordonă Parker, iar eu mă simt învingător.
- Nu e ceea ce pare, Scott.
- Nu cred nimic din ce-mi spui, Pierce.