Next Generation

Homecoming

Capitolul 41

(Perspectiva lui Jace)

Împreună cu restul echipei am alergat în direcția în care se afla prada lui Claire.

- Dumnezeule, Josh ! Strigă Parker şi îl controlează pe băiat să vadă dacă este rănit. Răsuflă uşurat când vede că glonţul nu l-a atins şi îl îmbrăţişează pe băiatul scund, cu păr ţepos şi ochi albaştri.

Ne uităm confuzi la cei doi, apoi băiatul se desprinde din îmbrăţişare şi se uită uimit la toţi.

- El este Josh Parker, fiul meu, anunţă Parker, iar eu mă duc la el şi dau noroc cu băiatul pe care obişnuiam să-l cunosc în liceu.

- Arăţi bine, Josh!

- Nici tu nu arăţi rău, Jonathan. Văd că iadul în care suntem ţi-a prins bine.

- Cum ai ajuns aici, Josh ? Credeam că eşti în Chicago...

- Am fost, peste tot şi am căutat o tabără, dar mai ales pe tine. Am crezut că ai murit, bătrâne!

- Ştii doar că iarba rea nu moare! râde Parker, total înviorat de apariţia fiului său.

- Credeam că sunt mai mulţi Winchesteri.... afirmă băiatul, uitându-se la mine şi Thomas.

- Eu sunt Thomas, unul din ei.

- Am fost atacaţi de infectaţi şi ne-am despărţit tabăra. Încercăm să ne reunim cu restul echipei.

- Am auzit de la ultimul meu partener că în Kansas s-au aşezat câţiva supravieţuitori şi au o mică tabără. Nu ştiu dacă...

Mă albesc la faţă  auzind asta şi îmi îndrept privirea spre Thomas. Amândoi eram păliţi, gata să explodeze.

- Nenorociţii ne-au abandonat ! strigă Thomas furios.

- Nu ne-au căutat, au plecat pur şi simplu.

Am fost trădaţi de propria mea familie ! Scott ne-a abandonat în pădure, ne-a lăsat să murim mâncaţi de infectaţi şi totul pentru ce?

- Scott mi-a luat tot şi a plecat. Mi-a luat-o pe Phoebe şi a plecat. El nu a vrut niciodată să mă găsească. Pur şi simplu şi-a luat tălpăşiţa şi ne-a lăsat să murim aici ! strigă Thomas.

- Vom merge în Kansas...

- Sunt mii de km până acolo! Îţi dai seama cât ne va lua pe jos ? Idioţii ăia au avut o maşină, iar noi nu avem nimic! Suntem nevoiţi să mergem în fiecare zi pe jos şi să ne culcăm în copaci ! strigă Tom furios.

- Pentru mine nu-i o problemă, pentru că asta am făcut în tot acest timp. Ştiu drumul până în Kansas, putem să mergem acolo şi să vă rezolvaţi probleme de familie, afirmă Josh, iar speranţa revine pe chipurile noastre.

- Nu mă voi duce acolo neînarmat! Nu am de gând să stau nicio secundă lângă fratele meu trădător. O voi lua pe Phoebe şi voi pleca de acolo. Voi puteţi să rămâneţi, nu-mi pasă. Nu vreau să mai dau ochii cu Scott Winchester, pentru că nu vreau să-mi omor fratele.

Cărţile erau făcute. Familia ne-a abandonat aici, într-o pădure pustie ce se întinde pe sute de km. Nu pot să cred că au făcut-o, însă ar fi trebuit să mă aştept la orice. Am fost avertizaţi că această experienţă va scoate ce este mai rău din noi şi nu vom supravieţui fără cicatrici. Nu m-aş fi gândit niciodată că Winchester-ii se vor trăda între ei, dar de acum nimic nu mă va surprinde. Scott a vrut să scape de Thomas şi nu a ezitat să ne trimită şi pe noi la tăiere. Scott mereu s-a comportat ca un lider neoficial, iar prin abandonarea lui Parker l-a primit. Dar ce l-a deranjat la mine şi la Claire? Cu ce i-am greşit noi? De ce de fiecare dată când încerc să sprijin şi să ajut pe cineva ajung în situaţia aceasta? Tot eu sunt problema? Îmi pare rău, dar dacă toţi se desprind de familie, de ce să nu o fac şi eu?