Next Generation

Bad Moon Rising

Capitolul 4

- Cum dracu ai putut să omori un om, Isabelle? Ţip eu la ea, în timp ce verificam locul unde s-a întâmplat accidentul în care a fost implicată verişoara mea. Dintre toţi, nu mă aşteptam ca ea să trebuiască să treacă prin aşa ceva.
- S-a ridicat şi a fugit, îl poţi numi mort ? Ţipă şi ea la mine.
- Uite, poate că ţi s-a părut,ok? Nu e niciun indiciu prezent care să marcheze locul unui accident. Nici măcar sânge nu este.
Aleea era pustie şi lipsită de orice urmă a vreunui accident. Este greu să nu o cred pe Isabelle, deoarece este o Winchester şi sunt obişnuit cu supranaturalul, dar care sunt şansele ca cineva lovit de maşină să se ridice şi să fugă? Nu am auzit niciodată în viaţa mea de o creatură ca asta. În plus, nu s-a făcut nicio reclamaţie. Mă uitam la ea, cum căuta un indiciu pentru a dovedi că ceea ce a văzut este real şi că nu este nebună. Aş vrea să o cred, să o îmbrăţişez şi să-i spun că totul va fi ok. O înţelegeam perfect. Şi eu am trecut prin faza în care trece ea.

*Flashback 10 years ago*

- Jonathan? Jonathan, mă auzi? Jace, răspunde-mi!
Auzeam vocea asistentei şi încercam cu greu să-i răspund că sunt bine. Mi-am pierdut iar cunoştiinţa pe holurile şcolii. Este a treia oară când mi se întâmplă asta. Am rugat-o pe asistentă să nu-i spună mamei şi tatei, pentru că i-ar fi îngrijorat degeaba. De data aceasta ştiu că nu mai scap. Asistenta, văzând că nu am putere să-i răspund, o sună pe mama. Mă va aştepta o lungă morală acasă, însă nu-mi pasă. Ce rost mai are să învăţ dacă apocalipsa e aproape?
- Îmi pare rău, Jonathan. Mama şi tatăl tău vor fi aici în câteva minute. Le-am spus că ai o cădere de calciu. Ar trebui să-ţi faci curaj şi să le spui că ai mai făcut astfel de crize. Ar trebui să-ţi facă o cercetare mai amănunţită.
- Nu. Nu mai contează, oftez eu.
- Cum să nu conteze ? Eşti unicul copil al părinţilor tăi. Ei şi-ar da şi viaţa pentru tine, iar tu cu ce-i răsplăteşti?
- Viaţa e prea scurtă pentru a aştepta o răsplată, doamnă! I-o tai eu, iar ea rămâne şocată. Cum de un puşti ca mine vorbeşte de lecţii de viaţă?
Părinţii mei au venit imediat. Mama vorbea în particular cu asistenta care cred că îi va spune tot despre starea mea de sănătate. Tata era îngrijorat şi mă tot analiza. Voia să ştie dacă sunt bine, dacă am forţă, dacă mă pot mişca.
- Fiule, sigur te simţi bine?
- Da, tată! (Spun pentru a mia oară, iar el mă îmbrăţişează şi se uită la mine cu ochii săi blânzi, care mă fac să mă ruşinez şi să-mi pară rău pentru tot ce fac)
- Mergem, acum! Ordonă mama fără să scoată un cuvânt în plus. Noi o urmăm, dar nu înainte să-i arunc o privire ucigătoare asistentei.
Mă urc în maşină, pe locul din spate. Tata se aşează pe scaunul pasagerului, iar mama la volan. Era nervoasă şi stresată şi profund dezamăgită.
- Jess, vorbeşte cu mine. Ce naiba ţi-a zis asistenta? Întreabă tata vizibil iritat de atitudinea mamei.
- Jonathan nu e bine! Asistenta mi-a zis tot. El a mai leşinat de trei ori săptămâna aceasta la şcoală. Pur şi simplu şi-a pierdut cunoştiinţa iar ea l-a adunat după jos. Nici nu ştie sigur dacă s-a lovit la cap. Acum am dreptul să fiu supărată? De la un timp nu mai mănâncă, nu se mai hidratează. Se autodistruge! Spune mama supărată şi cu lacrimi în ochi. Tata înlemneşte şi rămâne tăcut o parte din drum. Mama ştiu că exagerează uneori şi îşi face prea multe griji pentru mine, dar de tata îmi este cel mai frică. Ajungem acasă. Mama coboară din maşină plângând,iar tata se duce după ea.
- Jessica! O strigă tata, iar ea se întoarce furioasă spre el
- E doar vina ta ! Tu i-ai spus copilului meu despre prostiile legate de supranatural şi apocalipsă. Cum dracu te-ai gândit să-i bagi în cap tâmpenii legate de Întuneric şi monştrii? Ţipă mama.
- Nu pot să-l mint. Trebuie să ştie adevărul de mic. Eu am crescut sub semnul vânătorii şi nu am păţit nimic.
- Pentru că nu ştiai despre îngeri sau despre Purgatoriu şi altr căcaturi. Mi-ai otrăvit fiul! Acum nu vrea să mai mănânce şi se închide în el deoarece crede că va muri! E doar vina ta ! Strigă mama furioasă şi plângând, iar tata o îmbrăţişează forţat, foarte calm şi cu o faţă obosită. Niciodată nu mi-a fost aşa de milă de ei. Eu eram motivul cerţii lor, eu eram motivul pentru care mama plânge şi tata încearcă să o îmbuneze. Poţi scoate un vânător din rutina sa, dar nu vei putea scoate niciodată rutina din vânător. Vânătoarea e un blestem care îşi are rădăcinile în familia Winchester. Suntem destinaţi suferinţei şi sacrificiului. Mama şi tata nu au avut o relaţie simplă şi perfectă. Dumnezeu ştie cât de multe certuri au avut, însă norocul a fost că se iubeau mai mult decât orice pe lume.

*

Telefonul sună tare de pe noptieră şi eu mă ridic în fund speriat şi ameţit. Am 5 apeluri nepreluate de la Thomas şi mesaje de la colegii de facultate. La dracu, am întârziat! Nu am mai mâncat ceva de ieri, însă foamea este ultima mea grijă. Îl sun pe Tom, imediat după ce m-am urcat în metrou.

- Hei, Tom. Ce s-a întâmplat.
- Nimic, doar că Izzy nu s-a simţit prea bine şi credeam că ştii ceva despre asta.
- E sora ta...
- Ştiu că ai fost cu ea ieri seară.
- Thomas, dacă Isabelle vrea să-ţi spună ceva, o va face pur şi simplu, ok?
- Tu eşti bine ?
- Cât de cât.
- Să treci mai târziu la noi. Luăm cina în familie. Trebuie să mănânci şi tu ceva, slăbănogule!
Râdem amândoi, apoi închid şi alerg până în sala de clasă. Profesorul nu era acolo, aşa că m-am aşezat lângă Clarissa fără să o salut. Mă ignora şi voiam să-i răspund cu aceeaşi monedă.
Orele au decurs normal. Am scris destul de puţin, deoarece primele lecţii sunt cele de introducere, simple şi scurte. Am fost atent doar la informaţii şi am încercat să le compar cu cele din jurnalul bunicului John. Nu s-au regăsit multe, însă acesta este doar începutul. S-a anunţat pauza de masă şi am ieşit undeva pe o bancă din apropierea facultăţii pentru a bea o cafea neagră şi a mânca un hotdog.
- Ai nevoie de mâncare aia, spune Clarissa, care s-a aşezat lângă mine.
Lightwood vorbeşte cu mine? Ce s-a schimbat aşa brusc?
- Credeam că eşti supărată pe mine şi renunţi la facultate.
- Eu nu renunţ niciodată.
- Serios? Tocmai ai renunţat în a mă mai ignora.
- Chiar trebui să analizezi tot?
- Nu. Dar e ceva ciudat legat de tine.
- Acum sunt o ciudată... pufneşte ea.
La dracu, ce prost îmi mai aleg cuvintele! Vreau să-i spun că putem fi prieteni. De ce nu găsesc cuvintele potrivite?
- Dacă vrei să ne înţelegem, putem începe prin a nu îmi mai spune Clary. Poţi să-mi spui Claire. Doar e bumele meu adevărat.
- Credeam că te cheamă Clarissa.
- E un nume mai uşor de folosit.
- Ce ai împotriva numelui Clary?
- A fost al surorii mele gemene. Ea este Clarissa Lightwood.
- A fost ? Întreb eu şocat. Oare ştiu măcar un lucru despre fata asta care să nu fie minciună?
- Ea era cea care voia să se înscrie la facultatea asta. Era genială.
- Ce s-a întâmplat?
- Ce se întâmplă cu toate geniile: mor. A fost ucisă, iar cazul nu a fost rezolvat. Nu s-au găsit suficiente dovezi, iar eu.. pur şi simplu am vrut să păstrez o parte din ea. E greu să trăieşti în umbra surorii perfecte, însă şi mai greu este să-i trăieşti viaţa.
- Îmi pare sincer rău. Ştiu cum este să pierzi pe cineva din familie, dar cred că pentru tine e mai greu.. era vorba de un geamăn.
- Ştii, se spune că gemenii au o conexiune specială şi că pot comunica unii cu ceilalţi prin anumite moduri. În ziua când ea a murit, am făcut o criză de epilepsie.
- Îmi pare foarte rău, dar vreau să ştii că sunt aici ca să te ajut, ok?
- Credeam că toţi oamenii buni au murit.
- Unii se pot reîncarna.
Rânjeşte la mine, apoi îmi pune un milion de întrebări despre lecţiile predate şi despre hobby-urile mele. Când ajungi să o cunoşti cu adevărat, îţi dai seama că este o persoană minunată. Zâmbetul ei dulce ascunde o povară tristă. Tot ce vrea ea este să-i îndeplinească visul surorii ei şi să o facă mândră. Cred că cel care nu credea cu adevărat în oameni buni eram eu.

(Perspectiva lui Thomas)

- Isabelle, cobori jos?
- Ţi-am zis că nu îmi e foame! Îmi răspunde sora mea, care se uita la televizor liniştită în camera ei. De când am o soră aşa liniştită?
- Ce ai făcut cu Izzy pentru că tu nu eşti ea!
- Sunt bine, Tom. Poţi să te duci la cina ta de familie sau cum o numeşti.
- Dacă nu aflu de la tine, Jace tot îmi va spune.
- Pur şi simplu am ieşit cu vărul meu, nu pot să fac asta? Ce dracu e cu voi?
- Ai făcut vreo prostie? Te-au dat afară din liceu? Eşti gravidă? Încep eu să-mi fac milioane de scenarii, în timp ce sora mea îmi aruncă priviri ucigătoare.
- Cum dracu te poţi gândi la asta? Şi ca să ştii, mi-am îndreptat notele la 3 materii azi. Cred că eşti gelos că te-aş putea întrece.
- Eu? Gelos? Poate şocat. O aud pe sora mea că vorbeşte despre rezultatele ei bune la liceu. Cred că vine apocalipsa, glumesc eu, iar Izzy tresare când aude ultimul cuvânt.
- Vreau să te îmbraci şi să vii jos, ok? Teresa şi Jace vor veni curând şi nu vreau să strici seara. Vreau să fim toţi jos.
- De ce avem o adunare de familie în seara asta?
- Ca să te sărbătorim!
- Foarte amuzant, afirmă sarcastică.
- Mâine, Scott pleacă la academie, oar tu eşti cu un pas mai aproape de Facultatea de Ştiinţe Politice. Chiar trebuie să fie o pomană ca să ne strângem?
- Ok, voi fi acolo.
- Te aştept.
- Bine, Tommy! Mă tachinează ea.
- Nu-mi mai spune niciodată aşa, bine?
- Sunt sora ta mai mare. Îţi zic cum vreau. Acum ieşi pentru că vreau să mă schimb.

Nu există seară fără ca un Winchester să nu petreacă. E o regă nescrisă pentru noi.