Next Generation

Days Gone Bye

Capitolul 23

(Perspectiva lui Thomas)

Am petrecut mult timp în laborator încercând să-mi dau seama ce se petrece şi cum evoluează infecţia. Am ajuns să mă culc în laborator şi să mă holbez la televizor mereu. Teresa încearcă să mă scoată afară din cameră, însă refuz să-mi pierd timpul. Am slăbit câteva kilograme deoarece nu mănânc decât fructe. Facem economie la mâncare, deoarece resursele sunt pe terminate. Jace şi Claire au plecat să alimenteze şi să găsească ceva de mâncare. Cât timp Sara se plânge din cauza mâncării, eu mă mulţumesc doar cu nişte mere.
Am urmărit ştirile nefolositoare până când am pierdut semnalul şi nu am mai prins niciun post. Eram sigur că infecţia s-a extins. E posibil ca toată America să fie moartă.
- Dacă nu mănânci vei muri, Thomas! Îmi aduce aminte frumoasa mea iubită.
- Linişteşte-te, cobor la masă.
- Nu a revenit semnalul, nu ?
- Şi nici nu va reveni. Lucrurile stau rău acolo jos. Mă duc să-l consult pe Jay şi după vin la masă.
- E deja jos şi se antrenează cu Sara.
- Glumeşti ? Idiotul încă se recuperează! O să-l bat pe tâmpit.
- Thomas, ai nevoie de odihnă! Eşti singurul care a muncit non-stop de când suntem aici. Poate că ai nevoie de o pauză.
- În seara asta mergem să ne plimbăm prin pădure, bine ?
Mă sărută scurt, acceptându-mi invitaţia. Îşi încolăceşta braţele în jurul taliei mele şi-şi lipeşte corpul mic şi slab de al meu. O sărut pe frunte, apoi cobor jos, găsindu-i pe Sara şi Jay în sufragerie, împărţindu-şi pumni, iar pe Mira strigând la ei să înceteze.
- M-am săturat să vă păzesc! Sunteţi imposibili! Renunţă blonda.
- Te lupţi brutal, drăguţo. Nu e stilul unei fete.
- Aşa învăţăm la academie.
- Ştiu şi urăsc metodele lor.
- Ai fost la academie ?
- Da. Nu sunt doar un traficant analfabet, îi face Jay cu ochiul iar eu îmi dau ochii peste cap.
Faţa Sarei era în progres de vindecare. Vânătăile erau estompate, însă i-au rămas câteva mici cicatrici pe faţă, oferindu-i un aer rebel. Am îngrijit-o cu tot ce am avut la dispoziţie şi pe ea şi pe Isabelle, însă sora mea s-a vindecat mult mai repede şi fară semne, oferindu-mi un semn de întrebare.
- Jay, pune dracu jos mănuşile dacă nu vrei să-ţi aduni organele după jos!
- Relaxează-te, puştiule. Mă simt ca nou.
- Mă bucur. Du-te şi mănâncă.
- Mulţumesc de ajutor! Spune Mira după ce fratele ei mă ascultă şi părăseşte camera.
- Deci tu eşti cel care strică cheful.
- Aşa este.
*
- Abia aştept ca Jace şi Claire să se întoarcă. Mor de foame! Exclamă fratele meu mai mare.
- Eşti cel mai mare fomist, Scott (replica Sara, iar fratele meu îi aruncă o privire urâtă)
- Cei doi lipsesc cam mult. Sper că nu au păţit nimic...
Mira şi Teresa erau îngrijorate, însă Scott şi Jay credeau că cei doi au parte de o "întâlnire" în afara cabanei.
Discutam la masă despre cei doi, până când s-a auzit o explozie. Sau cel puţin aşa părea.
I-am spus Teresei să intre sub masă. Isabelle şi Scott s-au dus direct la geam. Erau artificii pe cer.
- Crezi că... ?
- Da !
- La maşină imediat !
Isabelle şi Scott şi-au luat gecile de piele şi cheile de la maşină.
- Unde mergeţi? Ce se întâmplă? Întreabă Sara confuză.
- Jace şi Claire au nevoie de noi.
Damon le aduce două pistoale încărcate.
- Ai grijă de tine acolo, Izzy.
- Voi avea.
Isabelle îşi sărută iubitul iar eu o strâng pe Teresa la piept. Tremura.
- Vin şi eu !
Sara se ridică de la masă şi pleacă împreună cu fraţii mei spre garaj.
- Tom, ne bazăm pe tine să fii cu ochii în patru, bine ? Nu ştim ce au păţit cei 2 şi dacă vom avea nevoie de ajutor.
- De ce nu-l luăm şi pe el? Întreabă Sara.
- E singurul medic din grup. Nu-i putem risca viaţa, răspunde Scott.
Cei trei pornesc maşina şi coboară spre autostradă. Eu le urmăresc maşina până când dispare
- Vor fi bine, mă încurajează Teresa.
- Glumeşti ?
Familia mea va fi mereu la un pas de moarte iar eu niciodată nu-i voi putea ajuta. Sunt un laş nenorocit şi nefolisitor. Fraţii mei îşi riscă viaţa pentru Jace, iar eu nu pot să fac nimic să-mi ajut singurul văr. Sunt blocat, neputincios şi prost.
Mă duc în laborator şi răstorn masa pe care se aflau fişele părinţilor mei. Nici nu trebuia să mă nasc. Nu pot să aflu de ce eu şi fraţii mei suntem speciali din cauza calculatorului idiot care afişează "se calculează.." de 12 ore. Nu trebuia să mă nasc. Nu semăn deloc cu familia mea. Părinţii mei au fost nişte eroi, iar fraţii mei le calcă pe urme. Eu sunt un nimeni. Sunt o anomalie.

(Flasback - cu 17 ani în urmă)

- Iubito, sigur te simţi bine ? Poţi să rămâi acasă cu copiii. Nu îi ducem la grădiniţă azi.
- Nu, sunt bine, minte Katherine, care ameţeşte şi cade în braţele lui Dean.
- La naiba, Kath ! Stai acasă! Îi ordonă soţul ei.
- E de la oboseală... şopteşte ea.
... sau nu.
Dean îşi ia în braţe soţia şi o duce până în camera ei. O aşează cu grijă în pat, apoi o înveleşte.
- Odihneşte-te. Îi voi duce pe Scott şi Izzy la grădiniţă. Te iubesc, bine ?
- Ai grijă...

Dean o sărută pe frunte, apoi închide uşa camerei şi coboară la cei doi copii. Micul Scott era îmbrăcat în blugi şi cămaşă albastră, iar peste avea vesta specifică grădiniţei. Izzy era îmbrăcată în blugi negri şi un tricou alb simplu. Dean le pune în genţi un măr şi apă, apoi îşi urcă copiii în maşină. Îşi adoră copiii. Îi plăcea că sunt descurcăreţi, cuminţi şi nu făceau mofturi. Avea o familie perfectă. Doi copii minunaţi, o soţie superbă şi puternică, iar job-ul lui îi permite să simtă "adrenalina" de care credea că va scăpa.
Între timp, Katherine nu a putut să închidă un ochi. S-a dus şi a luat un test de sarcină. În două minute a aflat de ce îi era aşa de rău zilele acestea. Era însărcinată. Al treilea ei copil era pe drum. Era şocată. Credea că 2 sunt de ajuns şi că Dean nu mai vrea...
Înghite în sec şi îi dă mesaj lui Dean să vină acasă când poate. Soţul ei s-a îndreptat spre ea imediat cum a primit mesajul. A intrat în casă ca o furtună.
- Ce ai păţit ? Ai fost la medic ? Ţi-e rău?
- Am fost. Trebuie să mă consult cu tine.
- Ok.
- Aşează-te.
Dean nu se împotriveşte şi se aşează pe canapeaua din sufragerie împreună cu Katherine.
- Sunt însărcinată.
- Glumeşti ? Întreabă Dean confuz şi şocat.
- Nu. Am fost la medic. Sunt în 4 luni, deci nu pot face avort.
- Doamne, de ce ai vrea să faci asta ? Sub nicio formă!
- Credeam că am încetat... această activitate.
- Dacă aşa a fost să fie nu ne putem împotrivi. Care-i diferenţa dacă sunt 2 sau 3 ?
- Atunci o să-ţi spun că e băiat.
Dean zâmbeşte şi-şi sărută soţia.
- Va fi bine. O să fie distractiv.
- E ultimul, bine ?
- Nu promit nimic...(glumeşte Dean, iar Kath îl loveşte uşor în umăr). Când ne-am căsătorit am crezut că vom avea 5-6 copii. Începutul este promiţător.
*
- Ai nevoie de o bere, puştiule ? Mă întreabă Damon, care se afla în pragul uşii dându-şi ochii peste cap când a văzut dezastrul.
- Nu am nevoie de nimic de la tine.
- Te rog, nu eşti favoritul meu, însă ştiu când cineva are nevoie de alcool şi tu tânjeşti după el.
Damon se aşează jos lângă mine şi-mi oferă o sticlă de bere. Beau din ea ca şi cum ar fi apă şi eu un sihastru.
- Uşor, tinere.
- Până şi tu mă tratezi ca un copil...
- Nu am fost invitat la majorat, deci încă îmi miroşi a bebeluş de 17 ani.
- De ce nu te-ai dus cu Izzy ?
- Pentru că ea nu m-a vrut acolo. Crezi că e simplu să-ţi priveşti iubirea sacrificându-se? Crede-mă, e oribil.
- Sunt inutil.
- Eşti minor. Eşti cel mai mic de aici, din familia ta. Toţi au tendinţa să te protejeze. Şi nu eşti inutil. Dacă nu erai tu, iubita mea era desfigurată.
- Nu sunt responsabil pentru vindecarea lui Izzy.
- Ce vrei să spui ?
- Poţi să ţii un secret ?
Damon dă din cap afirmativ şi mă fixează cu privirea.
- Părinţii mei au fost speciali.
- Ştiam deja...
- Nu doar prin asta. Isabelle s-a vindecat pentru că noi avem celule speciale. Mi-am făcut analize. Am fost în epicentrul infecţiei şi nu am păţit nimic. Nu sunt infectat.
Damon se uită şocat şi confuz la mine. De ce dracu i-am spus..
Probabil că nu ar trebui să mai beau aşa de mult.
Am scos calculatorul din priză şi l-am conectat iar. Voi reface analizele.
*
- Nu se poate ! Exclam stupefiat.
- Ce ? Întreabă Damon holbându-se la ecranul uriaş.
- Am toate grupele de sânge!
- Poftim....?
- Am de 10 ori mai multe leucocite în corp.... şi mai multe hematii...
- Română, puştiule.
Am toate grupele de sânge, mult prea multe celule de apărare. Testul lui Izzy e identic. Scott nu are grupa 0. Ciudat...
- Deci iubita mea este un super-om?
- Am nevoie de răspunsuri. Nu trebuie să spui nimănui despre ceea ce ai văzut. Poate provoca panică.
- Ce ai de gând să faci ?
- Voi vorbi cu părinţii mei despre asta.
- Vrei să-ţi invoci părinţii ?
- Da.
Teresa bate la uşă,iar eu închid calculatorul. Capul ei mic se iveşte după uşă şi-şi fixează privirea pe dezordinea de pe jos.
- Sper că nu v-aţi bătut.
- Doar petrecem ca băieţii, glumeşte Damon.
- Fraţii tăi s-au întors. E nevoie de tine, Thomas.