Next Generation

Inferno

Capitolul 47

(Perspectiva lui Isabelle)

Mă trezesc pe podeaua umedă şi rece a unui depozit. Eram legată de un scaun nenorocit şi puteam simţii gustul metalic al sângelui pe buzele mele. Memoria îmi revine încet şi îmi reamintesc de Emery, Jay şi de atacul meu. Gândul că Jay nu e aici cu mine mă făcea să mă cutremur. Trebuie să scap de aici!
- Mă bucur că te-ai trezit, Izzy!
În faţa mea nu stătea Emery, ci varianta mea mai tânără cu 8 ani.
- Tu nu te bucuri să mă vezi? Mă întreabă dublura mea.
- Unde sunt? Ce ai făcut cu Jay?
- Eşti într-un loc sigur. Stai liniştită, Jay nu e aici deci nu trebuie să te prefaci că-ţi pasă de el.
- Îl iubesc! E soţul meu!
- Şi ce ? Găseşti doar scuze, Isabelle. Nu ai iubit niciodată pe nimeni. Nici măcar pe Damon.
- Te-aş pocni dacă nu aş fi legată!
- Dar eşti. Păstrează furia pentru mai târziu. Întunericul are treabă pentru tine.
Micuţa Izzy dispare şi rămân singură şi captivă. Este posibil să fi căzut în mâinile duşmanului de care ne ascundem de atâta timp?
*
- Nu arăţi prea bine, surioară.....
- Scott? Halucinez?
- Normal că da. Sunt mort, nu ştii? M-au ucis cu sânge rece împreună cu Thomas.
- Şi Tom e mort? Întreb înghiţind în sec.
- Nu. A supravieţuit. Misiunea ta a fost un succes.
- De ce eşti aici?
- Să văd cum sărbătoreşti, nu?
- Ţi se pare că o fac?
- De ce te împotriveşti şi nu accepţi propunerea lui Emery? Ai scăpa de chinul de a fugi, de lupte şi de moarte.
- Cum să fac asta, Scott?....
- Când ai fost tu o persoană bună, Izzy? Ţi-ai ucis un frate care a avut grijă de tine toată viaţa lui doar pentru că a vrut ce-i mai bun pentru tine. Iubitul tău a murit, dar nu a fost doar vina mea! A vrut să te salveze, a fost decizia lui pe care tu n-ai respectat-o. Nu te-ai răzbunat doar pentru asta, Izzy. Ai vrut mereu să scapi de mine şi de Tom. L-ai folosit pe Damon.
- Încetează! Te urăsc! Zbier eu cu lacrimi în ochi, iar Scott mă priveşte satisfăcut.
- Exact. Mereu m-ai urât. Tu nu simţi iubire şi niciodată nu o vei simţi.
- Vreau să pleci, Scott!
- Nu până nu-mi spui cât de mult mă urăşti.
- Dispari! Ţip şi fratele meu dispare, lăsându-mă să plâng şi să-mi descarc furia. L-am urât mereu?
*
(Perspectiva lui Jason)

- L-am găsit leşinat aproape de oraş. Nicio urmă de Isabelle, spune Parker şi îmi lasă corpul inert să cadă pe podea.
- Închide-l. Îl voi omorî când am chef, spune sec Sara, apoi îmi pierd cunoştiinţa.

Mă gândeam doar la Isabelle şi la leşinul meu. Putea să fie în mare pericol dacă nu a fost prinsă de Sara. Dar cine îi doreşte răul soţiei mele?

- Trezeşte-te, rahatule!
Aud vocea nervoasă a lui Derek şi o găleată cu apă rece se loveşte de faţa mea. Şocul mă pune pe picioare imediat şi mă trezesc total.
- Unde este căţeaua?
- Nu ştiu....
Pumnul lui face contact cu faţa mea şi scuip sânge automat.
- Vreau o locaţie, Queen. O vreau acum!
- Emery a luat-o! Spun repede înainte să-mi mai ofere o lovitură.
- Ce?
- Voiam să fugim, dar Emery a apărut şi mi-am pierdut cunoştiinţa. E tot ce ştiu. Vreau s-o găsesc la fel de mult ca tine.
*
(Perspectiva lui Isabelle)

Nu ştiam absolut nimic despre ceea ce se întâmplă înafara depozitului în care eram obligată să zac. Eram torturată la nivel mintal şi gândul că sunt un monstru se îngroşa în mintea mea. Mi-am ucis fratele fără milă, iar acum suport consecinţele. Ce vrea Întunericul de la mine?

- Ţi-ai schimbat părerea, micuţo? Apare Emery de nicăieri şi mă fixează cu ochii ei stranii de gheaţă.
- Ce vrei de la mine?
- Vreau să fii ceea ce eşti menită. Vreau să fii un vânător.
- Şi de ce mă ţii închisă aici?
- Pentru că vreau să fii vânătorul meu şi ştiu că nu mă pot încrede într-un Winchester. Dar tu ţi-ai trădat familia şi am devenit interesată de tine. Se poate că nu toţi Winchester-ii sunt la fel.
Înghit în sec când aud cuvântul "trădare". Mă doare să ştiu că sunt o dezamăgire pentru familia mea. Mă doare să ştiu că am fost capabilă de aşa o nebunie.