Next Generation

Haunted

Capitolul 29

(Perspectiva lui Isabelle)

- Izzy ! Ești aici? Te rog, răspunde-mi! Isabelle!!

Îi auzeam strigându-mă și eu nu puteam scoate un sunet. Voiam să le spun că sunt încolțită și că ei sunt în pericol, dar nu puteam rosti o silabă. Auzeam fiecare foșnet, auzeam fiecare pas pe cale îl făceau spre mine, iar eu nu puteam să mă mișc. Un singur sunet și eram moartă. Respir greu și abia reușesc să mă stăpânesc. Eram plină de sânge din cap până în picioare și miroseam ca un cadavru. Privesc lama cuțitului și mă gândesc la o moarte ușoară. Mai bine m-aș sinucide decât să devin gustare. Mâna-mi tremură fără să o pot controla și scap cuțitul. Băga-mi-aș! Se apropie!

*

(Perspectiva lui Thomas)

- Cum adică ești însărcinată ? întreb confuz și șocat la auzul acestei vești venite de la Teresa. Ochii ei se umezesc rapid, iar eu regret că am țipat la ea. Toată lumea era la fel de şocată şi îngrijorată precum eu. Cum aş putea să devin tată aşa de repede? Cum putem creşte un copil în această apocalipsă? Nici noi nu ştim dacă vom supravieţui.

- Iartă-mă că am ţipat, mă scuz frustrat şi mă aşez jos, acoperindu-mi faţa cu mâinile. Sunt aşa ruşinat. Trebuia să ştiu că un astfel de eveniment se va petrece mai devreme sau mai târziu. Eu, mai bine ca oricine trebuia să ştiu că este o idee proastă să mă culc cu ea de când a început infecţia.

- Trebuie să luăm o decizie...

- Ce decizie? (o întrerup imediat, ridicându-mă şi fixându-mi privirea pe ea) Nu avem de luat nicio decizie. Trebuie să trecem mai departe şi să ne axăm pe găsirea unui adăpost stabil. Nu-mi permit să mai stau afară, jucându-mă cu moartea! Acum lucrurile sunt serioase. (mă întorc spre Parker) Trebuie să găsim un adăpost imediat! Nu ne mai odihnim în noaptea aceasta!

Chiar dacă eram obosiţi, uzi din cauza ploii torenţiale şi înfometaţi, nimeni nu a obiectat nimic. Găsirea adăpostului era mai importantă decât orice nevoie, mai ales acum, că echipa s-a mărit.

Ce aş putea spune? Nu mă aşteptam să fiu primul care va aduce moştenitori în familia Winchester. Părinţii mei credeau că nu voi iubi niciodată pe cineva în acest mod. Mă bucur că s-au înşelat. Totuşi, a fi tată este o mare responsabilitate, iar eu abia mi-am început viaţa cu adevăratul sens al cuvântului. O iubesc pe Teresa, însă suntem pregătiţi să devenim părinţi?

- Tom, putem vorbi cu tine separat? mă întreabă Scott, iar eu pornesc spre el şi Isabelle, care avea mâinile încrucişate şi mă privea puţin dezamăgită.

- Ce dracu a fost în capul tău, Thomas Cole Winchester? Nici acum nu ai realizat cât de mare ţi-e orgoliul? strigă Izzy la mine, în timp ce Scott o calma. Are tot dreptul să fie furioasă pe mine, deoarece sunt principalul vinovat, însă ar putea să se bucure pentru un minut că va deveni mătuşă.

- Calmează-te Isabelle! Faptul e consumat. Suntem aici să ne încurajăm fratele, nu să-i tăiem bogăţia!

- Uite, ştiu că sunt un idiot care a făcut o greşeală, însă copilul nu are nicio vină. Ok, lucrurile se complică, dar nu sunt deja complicate? Deja avem o ţintă pe spatele nostru şi nu ştim cât timp vom supravieţui. Dacă Întunericul vine după noi, putem să ne oferim tribut şi să-i salvăm pe restul. Chiar dacă ne omoară, un Winchester va rămâne în viaţă şi ne va răzbuna. În plus, nu sunt singurul care face prostii, spun şi mă uit urât la sora mea.

- Eu nu pot face copii, deci am o scuză!

- În seara asta nu avem altă posibilitate decât să dormim afară. În jumătate de oră va fi întuneric total şi nu putem face un pas. În plus, nu ştim dacă pădurea are infectaţi.