Între mine și vampir 2

Prolog

         Nu-mi amintesc de cât timp sunt aici, nu-mi amintesc nici măcar ce înseamnă aici. Trupul îmi este imobilizat, astfel că nu-mi pot mișca nici măcar un membru al corpului și cu atât mai puțin să vorbesc. Însă mă simt liniștită pentru prima dată după ceea ce părea a fi o eternitate. Este de parcă toate problemele ce mă apăsau s-au evaporat ca prin magie. Mă simt ciudat, însă nu vreau să mă trezesc din această stare de moleșeală.

— Missy, scumpa mea, deschide ochii, te rog!

O voce melodioasă mă determină să-mi mișc încet degetele, încercând să-mi deschid ochii în ciuda faptului că nu-mi doresc să o fac. Vederea îmi este încețoșată, însă deslușesc câteva culori vii, dar și o siluetă feminină ce stă aplecată deasupra mea. Complet amețită, mă ridic în șezut și îmi sprijin palmele de pământul rece din spatele meu. Vederea îmi revine la scurt timp, putând acum să deslușesc imaginea din fața mea. Mă aflu în mijlocul unei poienii și sunt înconjurată de mii de flori colorate, iar în depărtare pot observa copaci de un verde strălucitor.

Îmi întorc privire în dreapta mea, privind șocată la chipul angelic de lângă mine. Femeia ce acum îmi mângâie cu delicatețe părul este îmbrăcată într-o rochie albă și stă în genunchi în fața mea. Are părul ondulat și de aceeași nuanță ciocolatie precum mine, ceea ce mă determină să suspin surprinsă. Ochii ei de un verde-smarald îmi provoacă fiori în tot corpul, amintindu-mi de ultima oară când îi văzusem deschiși – înainte să fie omorâtă de Dante.

— Mamă... șoptesc eu, lăsându-mi lacrimile să-mi invadeze obrajii palizi.

Femeia ce mi-a dat viață mă cuprinde în brațele sale călduroase, începând să-și plimbe mâna pe spatele meu într-un mod protectiv.

— Oh, scumpa mea, nu ai idee ce dor mi-a fost de tine!

— Nu poate fi real... șoptesc eu, te-am văzut murind.

Mama își dezlipește trupul de al meu când rupe îmbrățișarea, ștergându-mi lacrimile cu vârful degetelor.

— Așa este, mă aprobă ea, m-ai văzut murind.

— Mamă, întreb speriată, privind panicată în jurul nostru, ce e locul ăsta?

— Este paradisul.

— Paradisul? Asta înseamnă că... am murit?

— Oh, Melissa, îmi pare atât de rău! Ar fi trebuit să mă gândesc că elixirul va ajunge în venele tale și nu ale mele, ești aici doar din cauza neglijenței mele...

Un alt set de lacrimi își fac apariția pe obrajii mei, determinând-o pe mama să mă cuprindă din nou în brațe.

— Toată viața am încercat să te protejez, continuă ea, pe un ton mult mai șoptit, nu voiam să afli vreodată despre aceea parte a lumii, despre vampiri, despre tatăl tău și--

— Nu e vina ta! o întrerupt eu, desprinzându-mă din îmbrățișare. Ai murit pentru a mă proteja, mamă! Eu ar trebui să fiu cea care își cere iertare, nu tu!

Starea mamei se schimbă în următoarea clipă, ochii ei verzi devenind tulburați și neliniștiți. Îmi întorc capul spre direcția în care privește, însă eu nu pot vedea nimic neobișnuit.

— Missy, ascultă-mă! îmi șoptește ea, cuprinzându-mi mâinile într-ale ei. Nu mai avem mult timp la dispoziție, așa că vreau să-ți spun că nu trebuie să uiți niciodată cine ești cu adevărat, m-ai înțeles?

Un val negru de fum apare din spatele copacilor, ce ne înconjoară, fapt ce mă determină să-mi măresc ochii speriată.

— Mamă, ce se întâmplă?

Norul de fum începe să scoată un zgomot infernal, distrugând tot ceea ce întâlnește în calea sa. Florile colorate ofilesc, copacii verzi rămân fără coroană, iar iarba își schimbă culoarea într-un maroniu deprimant. Îmi întorc ochii spre mama, care își afișează un zâmbet blând pe buze, probabil doar pentru mă liniști.

— E timpul să pleci, iubito, dar te rog să nu uiți că Alan nu trebuie să ia niciodată Shnyx, altfel lumea așa cum o cunoști tu se va sfârși. Totul depinde de tine acum!

— Nu vreau să plec! strig din cauza zgomotului infernal, însă norul negru care deja ajunse în dreptul nostru mă smulge aspru din mâna mamei, trăgându-mă brutal în adâncimea pădurii.

— Te iubesc! îi aud vocea palidă a mamei din depărtare.

Încerc să mă agăț de una dintre pietrele pe lângă care sunt târâtă, sau chiar să mă prind de copacii uscați ai pădurii, dar îmi este imposibil, norul mă trage mult prea rapid pentru a reuși măcar să ating ceva. Nu știu ce se întâmplă, însă știu că nu am o alegere. Indiferent unde sunt trasă, voi ajunge.

---

Hei! Am revenit cu prologul celui de al doilea volum al seriei ÎMȘV! Așa cum am mai spus, deși am postat prologul acum, voi începe să postez capitolele abea prin iunie, așa că fiți pe fază pentru că în următorul capitol Missy se va trezii din morți.
Byeee