Între mine și vampir 2

Capitolul 16

          Îmi așez palmele pe masa din lemn vechi, privind încruntat spre mulțimea de vampiri ce se îmbulzește să intre în sală. Alan i-a informat pe toți despre dispariția elixirului, așa că acum ne grupăm pentru a începe căutările. Bineînțeles, cu toată agitația asta, nu am reușit încă să facem ceva.

Până în urmă cu doi ani, aceste adunări erau zilnice. În fiecare zi era ceva de făcut sau cineva de omorât, însă, de cele mai multe ori, fiecare lucra pe cont propriu. Acum însă este o situație mult prea importantă pentru ca Alan să riște să ne lase să lucrăm individual.

Cred că suntem peste două sute de vampiri adunați, așa că ne-am grupat în câte cinci, adică patruzeci de grupe în total. Alan are peste o mie de dușmani, așa că fiecare grup are de acoperit o listă de 25 de persoane. Totul este calculat și pus la punct până la cel mai mic detaliu – crima perfectă, aș putea spune. Citându-l pe Alan: "omorâm doi iepuri dintr-o lovitură", deoarece recuperăm elixirul, dar scăpăm și de dușmanii clanului.

Arunc o primă privire pe lista de pe masă, citind numele înșiruite în coloană în gând.

"Connar Malachi
Jonnathan Smith
Monica Clare
Alexander Levi
Rose Perillo
..."

Privirea mi se oprește pe cel de-al cincilea nume, nevenindu-mi să cred că exact mie mi-a picat. Asta nu poate fi o coincidență, Alan sigur a intenționat să facă asta.

— Vreo problemă, O'Conner? mă întreabă Alan, care se oprește în dreptul meu.

— Tu chiar te aștepți ca eu să o omor pe Rose? îl întreb stupefiat, întinzându-i nervos lista.

— Dacă vrei să o mai vezi vreodată pe Melissa, chiar mă aștept să o omori pe vrăjitoare, spune și ridică din umeri nepăsător.

— Rose nu are elixirul!

— Şi de ce eşti atât de sigur?

— Fiindcă ea mi l-a dat să scape de povara lui, de ce l-ar lua înapoi acum? Gândește puțin în afara cutiei și ai să-ți dai seama că ea a părăsit de mult această luptă!

— Poate a aflat că tu i l-ai oferit Melissei iar ea avea de gând să mi-l dea mie. Mai bine un nevinovat mort decât un vinovat în viață!

— Nu am de gând să o omor!

— Mai vorbim când vei fi în genunchi, implorându-mă să o readuc pe Melissa la viață!

— Vom găsi elixirul fără să fiu nevoit să o omor pe Rose, insist eu.

— Mai vedem noi. Restul, vreo problemă? întreabă Alan, privindu-i pe rând pe fiecare vampir. Nu? Perfect. Puteți începe căutările atunci!

— Alan! o voce masculină ce se aude din dreptul ușii ne determină pe toți să ne întoarcem într-acolo, privind spre cel ce intră cu încredere în sală.

Ace, îmbrăcat într-o pereche de jeanși negri și un tricou albastru, deasupra căreia are o jachetă de piele neagră, se apropie de noi, având o expresie neutră pe față. Îmi măresc ochii, îndreptându-mi spatele și dându-mi părul la o parte din ochi. Dar văd clar, chiar e Ace, deși nu înțeleg cum e posibil. L-am văzut cum a împietrit în brațele lui Missy, cum se poate să fie în viață?

— Oaia rătăcită s-a întors! exclamă Alan, care își încrucișează brațele la piept, în timp ce Janelle o i-a la fugă spre Ace și îl strânge în brațe ușurată.

— Ace! exclamă Aria, alergând și ea spre el și sărindu-i în brațe, imediat ce Janelle se dă la o parte.

Ace o învârte pe Aria de câteva ori, lăsând-o jos după câteva secunde lungi.