Între mine și vampir 2

Capitolul 18

          Îmi trec mâinile prin păr în timp ce îi ascult detașat pe cei cinci vampiri cum se plâng de imposibilitatea de a o găsi pe Rose, în timp ce-mi privesc plictisit ecranul telefonului, citind ultimele știri apărute. Nu mă interesează știrile, iar de aici rezultă răspunsul la cât de neinteresant sunt de discuția lor.

— Mă jur că vrăjitoarea asta este câștigătoarea jocului de-a v-ați-ascunselea! exclamă Elizabeth, plimbându-și degetele prin părul lung și negru.

— Nimeni nu se poate ascunde la nesfârșit, am dreptate, Dante? mă întreabă Ace, determinându-mă să-mi ridic ochii din ecranul telefonului.

— Ai dreptate, îl aprob eu, până și tu ai fost găsit în cele din urmă.

— Eu m-am întors de bună voie!

— Să înțeleg deci că ai fi putut să te ascunzi pe veci fără să te găsească nimeni?

— Bineînțeles că aș fi putut! îmi răspunde stupefiat, tonul său părând a mă critica.

— Atunci și Rose poate, deșteptule! mă răstesc la el, urmând trotuarul parcului World's End, unde ne aflăm deja de jumătate de oră.

Îl aud pe Ace cum bolborosește ceva pe sub bărbie, însă nu îl bag în seamă și îmi continui drumul.

Trebuie să mă ajuți să omor pe cineva, vorbele lui Michelle îmi răsună în minte mai ceva ca un ecou. Ideea de a o ajuta pe ea în uciderea cuiva îmi surâde mai mult decât cea de a o omorî pe Rose, însă Michelle nu a vrut să-mi spună și pe cine să omor până nu sunt de acord cu propunerea ei. Ceva de genul "odată ce accepți, nu mai există cale de întoarcere", însă nu știu cât de bună este ideea de a mă avânta într-un joc fără a-i cunoaște regulile.

— O'Conner! strigă Alberto, determinându-mă să mă întorc spre el. Vino aici!

Îmi arunc ochii peste cap și mă întorc înapoi.

— Tocmai ce am vorbit cu Agnes, care a luat legătura cu o veche prietenă, care are o soră, a cărui soț--

— Treci la subiect! se răstește Elizabeth, mișcându-și plictisită mâna prin aer.

— Sabatul lui Rose este în cercetare în vechiul cimitir al orașului! ne informează Alberto, presat de privirile intense ale tuturor.

— Cimitirul! exclamă Ace, dându-și o palmă peste frunte. Cum de nu ne-am gândit la cimitir? Este centrul de întâlnire al vrăjitoarelor!

— Atunci ce mai așteptăm? întreabă Jamie. Să mergem să luăm elixirul și să omorâm vrăjitoarea!

— Nu o putem omorî cât timp este cu sabatul, îi spun eu, încrucișându-mi brațele la piept. Oricât de încrezuți sunteți voi, nu aveți nicio șansă împotriva a peste treizeci de vrăjitoare!

— Deci propui să așteptăm să rămână singură? mă întreabă Ace.

— Dacă nu aveți planuri sinucigașe în seara asta, atunci da, propun să așteptăm!

Ace își scrâșnește dinții și își strânge pumnii pe lângă corp.

— Nu! exclamă cu încredere. Asta nu este decât una dintre încercările tale patetice de a o scăpa pe vrăjitoare de moarte, dar nu va merge!

— Ok, zic eu, ridicând din umeri. Dacă insiști să mergi, n-ai decât! Însă eu am nevoie să rămân în viață deocamdată, așa că nu te voi însoți.

— Îți este doar frică, afirmă Ace.

— Da, Ace, îmi e frică să o știu pe Missy în prostia aceea de medalion încă o zi. Crede-mă, urăsc la fel de mult precum tine că trebuie să amânăm uciderea lui Rose. Nu uita că, cu cât fac mai repede rost de elixir, cu atât o trezesc pe Missy mai repede, așa că nu-mi spune că încerc să evit uciderea lui Rose!