Între mine și vampir 2

Capitolul 35

Missy

          Îmi deschid pleoapele, realizând, spre disperarea mea, că sunt legată într-un scaun, iar întreg corpul îmi țipă de durere. Nu reușesc să recunosc locul în care sunt, dar observ câteva siluete care se plimbă prin fața mea de parcă m-ar păzi.

— Melissa, vocea lui Alan mă determină să încep să mă zbat pentru a mă elibera, însă sfoara care mă ține legată pare a fi de neclintit.

— Eliberează-mă! mă răstesc la el, observând că se așeză pe vine în fața mea, începând să mă privească cu rânjetul pe buze.

— De ce? Vrei să te duci să-ți ajuți iubitul cu planul vostru magnific?

Îmi măresc ochii. Oare chiar știe de plan? Nu, e imposibil!

— Nu știu despre ce vorbești! exclam hotărâtă.

— Atunci dă-mi voie să-ți reîmprospătez memoria, scumpa mea fiică. Sunt invincibil, nimeni și nimic nu mă poate răni, dar mai ales, nimeni și nimic nu trece neobservat de mine! Am fost informat că vrăjitoarele s-au reîntâlnit pentru a face o vrajă și m-am întrebat ce pun la cale, însă când te-am văzut în oraș, atacând oamenii și încălcându-ți principiile idioate, am înțeles că nu poate fi decât unul dintre planurile tale și ale lui O'Conner.

Alan se ridică în picioare și se apropie de un raft al încăperii, continuând să-mi vorbească.

— Dar stai liniștită, nu m-am implicat, le-am lăsat pe vrăjitoare și O'Conner să termine vraja, apucă un cuțit de pe raft și se întoarce spre mine.

— Cât e ceasul? întreb printre dinți.

Alan privește la ceasul de pe mâna sa și își așterne un rânjet pe buze.

— Opt dimineața. Bănuiesc că O'Conner și restul trebuie să ajungă pentru a-și duce planul la îndeplinire. Dar lasă-mă să te lămuresc măcar pe tine, Melissa, se apropie de mine, tăind sfoara ce mă ține leagă de scaun. Nu pot fi prins în medalion dacă nu vreau!

Alan le face semn vampirilor să-l urmeze, iar ascultându-l, ies toți ușă, pe care i încuie în urma lor. Disperată, încep să lovesc ușa cu piciorul, dar este de neclintit. După alte câteva încercări de a o deschide, oftez puternic și îmi trec mâinile prin păr exasperată. Trebuie să găsesc o cale de ieșire din încăperea asta înainte ca Alan să ajungă la Dante și vrăjitoare, însă nu există ferestre sau găuri de aerisire, ușa este singura scăpare.

— Lăsați-mă să ies de aici! mă răstesc, lovind ușa de metal cu pumnul.

Nici un răspuns.

Nu știu ce să fac, trebuie să-i avertizez pe toți de faptul că Alan a aflat de planul nostru, însă cum? Ce ar face Dante dacă ar fi în locul meu?
Cu această întrebare în minte, reușesc să găsesc răspunsul.

Știu cum să ies de aici.

Dante

          Bat stresat cu degetele în masă, în timp ce ascult cum vrăjitoarele finalizează vraja de schimbare a medalionului. Nu cred că am fost mai nerăbdător vreodată. Vreau să termin cu Alan odată pentru totdeauna, să mă răzbun pentru tot ceea ce mi-a răpit și să-i șterg rânjetul acela idiot de pe buze.

Îmi scot telefonul din buzunar pentru a verifica dacă am vreun mesaj de la Missy, însă nu am primit nimic. Am încredere că se va descurca, chiar am, însă nu pot să ignor sentimentul că ceva i s-a întâmplat. Nu am auzit nimic de ea de când a părăsit garsoniera, iar luând în considerare faptul că situația din centrul orașului s-a domolit, sunt sigur că e cu Alan.